Bune practici în predarea și învățarea drepturilor copilului în cadrul orelor de educație civică - CIDDC - Centrul de Informare şi Documentare privind Drepturile Copilului din Moldova

Bune practici în predarea și învățarea drepturilor copilului în cadrul orelor de educație civică

Pe 28 august, cu câteva zile înainte de începerea unui nou an școlar, peste 90 de de cadre didactice din mai multe regiuni ale republicii, profesori universitari, studenți și specialiști în domeniul educației civice au participat la Conferința Națională „Educaţia civică participativă și incluzivă”.

Scopul evenimentului a fost de a împărtăși experienţele de învăţare-predare-evaluare prin metode participatorii și incluzive a drepturilor omului/ copilului în cadrul orelor de Educație civică și în activitățile extracurriculare și extrașcolare.

Despre rolul disciplinelor școlare în formarea viitorilor cetățeni activi, informaţi și responsabili a vorbit, în deschiderea evenimentului, președintele Centrului de Informare și Documentare privind Drepturile Copilului, Iosif Moldovanu. „La ora actuală educația civică este disciplina la care formăm competențele unui adult activ și responsabil, capabil să acționeze, să își cunoască și să își ceară drepturile”.

Președintele CIDDC a făcut trimitere și la prevederile Codului Educației în acest sens. Astfel, „idealul școlii este de a forma un cetățean nu doar care va fi capabil să obțină un loc de muncă, dar și va deține o opinie independentă și va fi capabil să acționeze, conlucrând cu alți cetățeni”, a menționat Iosif Moldovanu.

În acest context, Natalia Cebotar, profesoară de istorie și educație civică, din raionul  Rezina, și-a prezentat experiența prin care începând cu anul 2013 a ghidat aproape 120 de copii să cerceteze cum se respectă drepturile lor în școală/comunitate, să elaboreze rapoarte și să le prezinte autorităților. „Activitățile pe care le facem împreună cu copiii în cadrul Turnamentului republican privind Drepturile Omului/Copilului sporesc gradul de informare a elevilor despre prevederile și procesele legale ce au loc într-un stat, îi fac pe copii să lucreze împreună, să identifice strategii”, explicat Natalia Cibotar.

De asemenea, profesoara adaugă că experiențele prin care trec copiii în cadrul Turnamentului dezvoltă deprinderile de viață și încrederea în forțele proprii ale tuturor elevilor.

Cei prezenţi la conferinţă au avut posibilitatea să se implice în două ateliere, în cadrul cărora au fost prezentate şi analizate diverse experienţe de lucru. Discuţiile au vizat educaţia privind drepturile omului din perspectiva strategiilor didactice de învăţare-predare-evaluare, a competenţelor necesare cadrelor didactice, dar și a modalităților de împuternicire a copiilor în revendicarea propriilor drepturi.

Conferinţa a fost organizată în cadrul proiectului „Educaţie civică participativă şi incluzivă”, implementat de Centrul de Informare şi Documentare privind Drepturile Copilului, în colaborare cu Ministerul Educaţiei, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova şi Facultatea de Istorie și Geografie a Universității Pedagogice de Stat „Ion Creangă”, cu susţinerea organizaţiei ERIKS Development Partner din Suedia.

 Galerie foto:

Last modified onMonday, 04 September 2017 17:57
Admin

Email This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.
back to top

Contacts

Address: 15, E. Coca street, Chisinau, Republic of Moldova, MD-2008

Phone./Fax: (+373 22) 747813, 716598, 744600

Email  This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.

Media partner:

Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente

Ambasadorul 2%

Sustin 2%!

Top of Page