Școli fără bullying și fără discriminare, un drept al tuturor elevilor

Discriminarea și bullyingul pot fi prevenite în școli și prin intermediul Consiliilor elevilor, în strânsă colaborare cu profesorii și alți specialiști. Această perspectivă a fost discutată la cel de-al treilea atelier de lucru al Consiliului Național al Elevilor din învățământul profesional tehnic (CNE ÎPT), la care au participat 34 de elevi din colegii, școli profesionale și centre de excelență.

Evenimentul a fost organizat de Centrul de Informare și Documentare privind Drepturile Copilului (CIDDC) în colaborare cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării (MECC), Asociația Obștească Educație pentru Dezvoltare (AED), Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” și cu suportul Fundației Liechtenstein Development Service (LED Moldova), în perioada 22-24 ianuarie 2020.

Participanții au analizat critic rezultatele cercetării asupra discriminării în instituțiile de învățământ profesional tehnic, demarată acum circa două luni; au discutat despre cum Consiliul Elevilor se poate implica în combaterea și prevenirea bullyingului și a discriminării în școală și au reflectat cum procesul de dezvoltare personală influențează formarea competențelor profesionale.

Elevii au menționat că rolul profesorilor și administrației este esențial în acest proces. Printre competențele angajaților ar fi ca ei să manifeste deschidere pentru discuții cu elevii despre bunăstare emoțională, siguranță, relații interpersonale; să accepte ideile lor; să observe zilnic relațiile dintre elevi; să informeze elevii despre bullying și discriminare, să-i încurajeze pe elevi să sesizeze anonim cazuri de bullying, discriminare, abuz etc.

„În colaborare cu profesorii, am putea să învățăm cum să dezvoltăm o strategie de a observa mai bine discriminarea și bullyingul, de a fi mai atenți la ce se întâmplă cu noi și în jurul nostru”, a menționat Victoria Sava, membră a CNE ÎPT.

De asemenea, pe parcursul celor trei zile de atelier, adolescenții au avut ocazia să discute despre problemele lor cu specialiști în domeniul educației, psihologiei și să afle răspunsuri direct de la ei.

Astfel, ministrul Corneliu Popovici le-a dat participanților asigurări că va discuta toate problemele cu care ei se confruntă în școală, menționând că „MECC este deschis spre colaborare cu elevii, este gata să-i asculte și dispus să implementeze recomandările lor”.

Totodată, Lilia Ivanov, directoarea Agenției Naționale pentru Curriculum și Evaluare, i-a încurajat pe elevi să comunice deschis despre problemele lor din școală și, astfel, să contribuie la crearea unui proces de învățare transparent și echitabil.

Sergiu Toma, psiholog, a menționat că un rol decisiv în prevenirea bullyingului îl au martorii, ei fiind posibile victime și agresori în același timp. „Dacă toți martorii ar alege să discute, să intervină pentru a apăra victima, probabilitatea ca agresorul să repete acțiunea de bullying este mult mai mică.”

Potrivit lui Iosif Moldovanu, formator în cadrul CIDDC, scopul acestui atelier este de a-i ajuta pe elevii din colegii, școli profesionale și centre de excelență să înțeleagă mai bine ce reprezintă discriminarea și bullyingul, rolul lor și al profesorilor în combaterea și prevenirea acestora.

„Prin discuții de acest gen, unde adolescenții sunt încurajați să-și exprime liber opinia și unde adulții le iau în considerare, putem elabora în strânsă colaborare cu administrațiile școlare, profesorii, psihologii școlari, o bună strategie în acest sens.

Este îmbucurător că această structură reprezentantivă a elevilor, CNE ÎPT, devine tot mai conștientă de rolul ei. Or, de la membrii CNE ÎPT a pornit inițiativa să abordăm probleme din școală ca discriminarea și bullyingul. Prin intermediul activității lor, oferim un exemplu pe care l-ar putea urma toate instituțiile de învățământ, așa încât fiecare elev, indiferent de statut social, etnie, reușită școlară etc. să fie auzit în legătură cu toate aspetele vieții școlare, contribuind astfel la crearea unui mediu prietenos, inclusiv și sigur pentru fiecare tânăr și tânără”, a menționat el.

În timpul workshopului, elevii au îmbunătățit un instrument privind combaterea și prevenirea bullyingului în colegii, școli profesionale și centre de excelență, inițiat în cadrul atelierelor de formare a liderilor și profesorilor-coordonatori din instituțiile de învățământ profesional tehnic, care a avut loc în decembrie 2019.

Galerie foto:

Last modified onMonday, 27 January 2020 06:07
Admin

Email This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.
back to top

Contacts

Address: 15, E. Coca street, Chisinau, Republic of Moldova, MD-2008

Phone./Fax: (+373 22) 747813, 716598, 744600

Email  This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.

Media partner:

Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente

Ambasadorul 2%

Sustin 2%!

Top of Page