Vasile Botnaru: Dacă le doriți bine copiilor, găsiți răbdare și cuvinte pentru a înlocui violența

Pentru a preveni cazurile de abuz asupra copiilor, dar și pentru a încuraja și susține părinții să aplice metode non-violente de educare a copiilor, Centrul de Informare și Documentare privind Drepturile Copilului din Moldova (CIDDC) și UNICEF Moldova organizează o serie de activități de informare privind practicile parentale pozitive destinate profesorilor, părinților, îngrijitorilor, dar și publicului larg.

Printre cei care au răspuns inițiativei este și jurnalistul Vasile Botnaru. Faptul că le-a mai dat câte o palmă celor două fiice a ajuns să fie unul dintre cele mai mari regrete ale lui. Despre consecințele acestui mod de disciplinare, Vasile Botnaru spune că a înțeles mai târziu, atunci când și-a văzut nepoatele crescând și a înțeles cât de vulnerabile sunt la violență. 

 

„Multe greșeli se repară, dar disciplinarea violentă e una dintre greșelile care sunt ireparabile și lasă cicatrice. Din păcate am înțeles asta mai târziu, văzându-mi nepoatele cât de vulnerabile sunt la orice violență. Chiar și violența verbală. Nu traumatizați copiii, fiindcă nici nu vă dați seama în care cotlon al creierului rămâne această traumă și ce efecte poate să aibă. Dacă le doriți bine copiilor, găsiți răbdare și cuvinte pentru a înlocui violența. Asta este fatal, dacă vreți” spune Vasile Botnaru în mesajul adresat părinților. 

Contacts

Address: 15, E. Coca street, Chisinau, Republic of Moldova, MD-2008

Phone./Fax: (+373 22) 747813, 716598, 744600

Email  This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.

Media partner:

Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente

Ambasadorul 2%

Sustin 2%!

Top of Page