Direcționează 2% din impozit pentru ca fiecare copil să fie protejat, respectat și ascultat

Până pe 30 aprilie 2017, persoanele fizice, plătitoare de impozite, pot selecta o organizație necomercială spre care pot direcționa 2 procente din impozitul pe venitul calculat pentru anul 2016.

Procedura are loc odată cu depunerea Declarației cu privire la impozitul pe venit. Aceasta oferă contribuabililor posibilitatea de a decide în ce scop să fie utilizate două procente din impozitul lor și nu înseamnă calcularea unui impozit suplimentar.

Aproape 500 de organizaţii necomerciale și culte religioase au fost incluse în Lista beneficiarilor de mecanismul prevăzut în „Legea 2%”. Organizațiile selectate au depus cererea de înregistrare în perioada 5-29 decembrie 2016 și au prezentat informațiile necesare pentru a demonstra eligibilitatea. Solicitanții au demonstrat că activează cel puţin un an, nu au datorii la bugetul public naţional pentru perioadele fiscale anterioare şi desfăşoară activităţi de utilitate publică sociale, morale, culturale sau de caritate.

Centrul de Informare și Documentare privind Drepturile Copilului (CIDDC) este înregistrat în Lista beneficiarilor sub numărul 155.

CIDDC este o organizație ce ajută responsabilii de bunăstarea copiilor să-și dezvolte capacitățile pentru a asigura respectarea drepturilor copilului. De asemenea, centrul susține copiii și părinții lor să-și ceară drepturile.

Pentru a desemna cele 2% din impozitul său pe venit, persoana fizică trebuie să selecteze o singură organizație din lista beneficiarilor, să noteze Numărul de identificare de stat (IDNO) al ei; să completeze Declaraţia persoanei fizice cu privire la impozitul pe venit (Formular CET 15) și să introducă INDO-ul beneficiarului selectat în secțiunea „Desemnare procentuală”; până pe 30 aprilie 2017 să prezinte declarația organului fiscal.

Persoanele ce doresc să direcționeze 2 procente din impozit pentru CIDDC, trebuie să noteze IDNO 1010620007454 înîn secțiunea „Desemnare procentuală” din Declarația pe venit.

 

 

Odată ajunse la beneficiari, sumele obținute în urma desemnării procentuale urmează să fie utilizate în următoarele scopuri:

 1. pentru susținerea activităților de utilitate publică a organizațiilor necomerciale, sau a activităților sociale, morale, culturale sau de caritate ale entităților religioase;

 2. pentru acoperirea cheltuielilor administrative în mărime de:

     ·50% dacă suma obținută este de până la 50 000 lei inclusiv,

     ·40% dacă suma obținută este mai mare 50 000 și nu depășește 100 000 lei;

     ·30% dacă suma obținută este mai mare de 100 000 și nu depășește 500 000 lei;

     ·25% dacă suma obținută este mai mare de 500 000 lei, însă nu mai mult de 250 000 lei.

Pentru a asigura transparența cheltuirii banilor publici, Guvernul va institui un mecanism de control prin care beneficiarii desemnărilor procentuale vor prezenta rapoarte privind modul de utilizare a mijloacelor obținute în urma desemnării procentuale.

 

Last modified onMarți, 14 Martie 2017 15:27
Admin

Email Această adresă de email este protejată de spambots. Trebuie să aveți JavaScript activat ca să o puteți vedea.
back to top

Contacte

Adresa: Strada E. Coca nr. 15, Chișinău, Republica Moldova, MD-2008

Tel./Fax: (+373 22) 747813, 716598, 744600

Email  Această adresă de email este protejată de spambots. Trebuie să aveți JavaScript activat ca să o puteți vedea.

Partener media:

Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente

Ambasadorul 2%

Sustin 2%!

Top of Page