„Să vezi tu ce-o să fie când junge tatăl tău acasă”. Află de ce trebuie să eviți astfel de mesaje.

Uneori, când părintele se simte neputincios, recurge la unele „arme” de salvare. V-aţi trezit vreodată spunând lucruri de genul „o să te spun lui taică’tu” sau „așteaptă să vezi ce va fi când va auzi mama ta despre asta”? Recurgând la aceste arme, părinţii fac două mari greşeli, pe care încercăm să le explicăm în continuare.

Prima greşeală ar fi că părintele care spune asta, renunță la puterea sa și o transferă celuilalt părinte. Când spune așteaptă să vezi ce va fi când va auzi mama despre asta” ceea ce spune, de fapt, este „nu am nici o putere asupra ta, iar persoana care are putere asupra noastră, curând vine acasă”. Un alt mesaj pe care-l comunică părintele este „sunt neputincios la fel ca tine” sau chiar „ești mai puternic decât mine”. Acestea sunt mesaje foarte ineficiente pentru copii şi nu definesc o relaţie sănătoasă între părinte - copil.

Cea de a doua greşeală este că părintele care spune „să vezi tu ce-o să fie când va afla tatăl tău despre asta” atribuie celuilalt părinte o imagine negativă, iar asta e nedrept.

În cultura noastră, deseori, acest rol se pune pe seama taților. Asta îl transformă pe tata într-un soi de sperietoare, iar copilul îşi creează așteptări negative față de comportamentul lui. Există mai multe motive pentru care mamele recurg la această metodă. Printre cele mai importante este faptul că mamele își percep cumva exclusiv rolul de părint” explică psihologul Sergiu Toma. De obicei, lucrul acesta duce la o abordare foarte tradițională. Uneori, tații nici nu refuză să se conformeze acestor așteptări pentru că le convine: intervin foarte rar, foarte scurt și foarte repede. Mai puțin se concentrează pe aspectul de comunicare, de înțelegere, dar mai mult pe obligația de a face una sau alta”, adaugă specialistul.

În cazul în care un părinte vrea să se bazeze pe partener într-o chestiune ce vizează copilul, ar putea să-i spună cred că înainte de a lua o decizie, trebuie să vorbesc cu tatăl tău/mama ta despre asta”. Când părintele se confruntă cu o problemă importantă ce ţine de comportamentul copilului, nu ar dăuna situaţiei dacă îşi va aştepta pertenerul să se întoarcă acasă. Un exemplu ar fi cazul în care copilul a furat ceva sau a spus o minciună profesorul său.

Atunci când trebuie să luaţi decizii în situaţii mai grave şi este necesar un răspuns, așteaptaţi o vreme sau vorbiţi cu un alt părinte sau adult. Aceasta este abordarea recomandată atunci când se ajunge în situații încărcate emoțional. Deci, în loc de a ameninţa copilul cu reacţia celuilalt părinte, ar fi mai potrivit să subliniaţi faptul că tu şi partenerul tău luaţi deciziile împreună.

Contacte

Adresa: Strada E. Coca nr. 15, Chișinău, Republica Moldova, MD-2008

Tel./Fax: (+373 22) 747813, 716598, 744600

Email  Această adresă de email este protejată de spambots. Trebuie să aveți JavaScript activat ca să o puteți vedea.

Partener media:

Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente

Ambasadorul 2%

Sustin 2%!

Top of Page