Ghid pentru părinţi: Educă-ţi copilul cu grijă

Atunci când este vorba de educația copiilor, nu există o rețetă sau o soluție pentru toate situațiile și toți copiii. Partea bună este că disciplinarea pozitivă te poate ajuta să înţelegi comportamentele copilului şi să construieşti o relație mai bună cu el.

Educaţie înseamnă, întâi de toate, să înţelegi de ce copilul se comportă într-un fel sau altul. Specialiştii spun că în spatele oricărui comportament nedorit se află careva nevoi nesatisfăcute. Ghidul ,,Educă-ţi copilul cu grijă" prezintă câteva principii de bază în educația pozitivă, în așa mod ca atât părintele, cât și copilul să se bucure de încredere, bunăstare și dragoste.

Citește mai departe...

„Este importantă promovarea metodelor pozitive de educație la școală și discutarea acestor metode cu părinții"

Tot mai mulţi învățători înţeleg că relaţionarea cu elevii la şcoală depinde mult de atitudinea pe care o au faţă de copii şi comunicarea cu părinţii acestora. Este una dintre concluziile conturate la etapa intermediară de evaluare a programului de educație parentală pentru circa 150 de învăţători din mun. Chişinău şi r-ul Căuşeni.

Împreună cu specialiştii care îi ghidează în acest program, învățătorii analizează ședințele cu părinții pe care le-au organizat de la precedenta întâlnire de lucru până în prezent. Totodată, cadrele didactice vorbesc despre experiențele şi rezultatele pe care le-au avut în perioada programului (august 2014 - mai 2015). După 10 luni de stagiu, mulţi învăţători spun că programul de instruire are impact atât asupra activității profesionale, cât și personale.

Citește mai departe...

Ghid pentru părinţi: Înţelege-ţi copilul mai bine

Tot mai mulţi părinţi sunt conştienţi că nu e bine să apeleze la metode violente în educarea copilului şi spun că ar vrea să cunoască metode alternative de disciplinare. Ei recunosc că nu ştiu cum să discute cu copiii lor, atunci când aceştia se comportă altfel decât şi-ar dori. 

Părinţi „perfecţi” nu există și oricine poate întâlni greutăţi când ajunge în faţa unor situaţii legate de educaţia copilului său. ,,Faptul că nu-mi pedepsesc copiii însemnă oare că vor scăpa de sub control?", se întreabă unii. ,,Prea multă disciplinare îi va porni oare împotriva părinților?", se întreabă alţii. Unii părinţi îşi fac griji că pierd controlul asupra copiilor dacă nu le mai dau câte o palmă. De fapt, lucrurile funcţionează exact invers. Cu cât mai mult le arăţi copiilor dragoste şi respect, cu atât mai bine reacţionează la explicaţiile părinţilor. Dacă copilul înţelege de ce este bine să facă lucrurile aşa cum spui, va accepta mai uşor să le facă. Folosind abordarea pozitivă în educaţia copilului, te poţi asigura că pedeapsa este o măsură la care ai apela în ultimul rând.

Citește mai departe...

De ce sunt importante regulile pentru copil și cum se stabilesc acestea/ VIDEO

Cu intenția de ai proteja, deseori, părinţii au tendinţa de a impune multe reguli copilului, pentru a pune mare control pe viața lui. De fapt, regulile sunt importante pentru copii, deoarece, atunci când sunt corect formulate, ele prevăd care vor fi acțiunile ce urmează. O regulă ar trebui să spună copilului ce aşteaptă cei din jurul lui ca el să facă. Regulile sunt acele norme care ajută copilul să se adapteze la un context în care uneori, trebuie să stea câte 5-6 ore pe zi. Este important să existe reguli atât acasă cât şi la şcoală, spune psihoterapeuta Diana Stănculeanu, iar pentru ca ele să funcţioneze este nevoie de ținut cont de câteva aspecte, menționează specialista. 

Citește mai departe...

Sfatul psihologului: Ca să ajungă copilul să știe la ce este bun sau mai puțin bun, întâi, trebuie consolodate aspectele pozitive. De obicei, începem pe dos și ne blocăm acolo/ VIDEO

Ajunși la maturitate, părinții vor să-și vadă copiii autonomi, responsabili, să poată lua decizii și să se descurce pe cont propriu. Acest spirit autonom și descurcăreț se dezvoltă încă din copilărie și are mare legătură cu stima de sine a copilului. Ceea ce crede copilul despre sine, îi afectează modul în care se comportă în diferite situații.

Familia și învățătorii sunt persoanele alături de care copiii își petrec cea mai mare parte a timpului și sunt cele mai importante persoane din viaţa unui om. De asta, este important ca aceste persoane să știe să-i asculte pe cei mici și să-i încurajeze în ceea ce le reușește cel mai bine. Oamenii care sunt importanţi pentru copil au un efect important în dezvoltarea stimei lor de sine.

Citește mai departe...

Copiii noștri se bat. De unde apar aceste comportamente? Psihologul explică/ VIDEO

Mulți părinți și cadre didactice se arată îngrijorați de nivelul mare al agresivității în rândul copiilor. Se bat acasă, se bat la grădiniță și școală. Până și jocul fraților a devenit mai degrabă o hârjoneală. Acestea sunt comportamente învățate, spun specialiști, iar cel mai des, copiii le învață de la oamenii importanți pe care-i au în preajmă. 

Dacă sunt jigniți, numiți, etichetați acasă, copiii vor copia aceste comportamente și le vor duce în relațiile cu colegii lor, cu prietenii lor. „În primii ani de viață, imitarea este principala formă de învățare comportamentală a copiilor. Ei vor face ceea ce li se face sau ceea ce observă la adulții importanți din viața lor. Un copil care etichetează și umilește cu atât de multă ușurință, oare unde a învățat lucrul acesta? Nu toți, dar foarte adesea - acasă. Nu este deloc neobișnuit ca bătăușul clasei să fie cel mai bătut copil acasă. Răii clasei, să fie cei mai abuzați copii acasă. Atât la nivel de comportament cât și de atitudine”, explică psihologa Diana Stănculeanu. 

Citește mai departe...

Contacte

Adresa: Strada E. Coca nr. 15, Chișinău, Republica Moldova, MD-2008

Tel./Fax: (+373 22) 747813, 716598, 744600

Email  Această adresă de email este protejată de spambots. Trebuie să aveți JavaScript activat ca să o puteți vedea.

Partener media:

Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente

Ambasadorul 2%

Sustin 2%!

Top of Page