Cum ajungi să fii acel adult de care un adolescent își va aminti cu recunoștință? La Școala de Vară PALS
- Written by Admin
23–25 iulie 2025 | Chișinău. Timp de două zile și jumătate, 35 de cadre didactice – profesori de la toate treptele de școlaritate, diriginți, psihologi școlari din mun. Bălți și raioanele Edineț și Căușeni au învățat bune practici în cadrul Școlii de vară dedicate Programului de Parenting și Abilități de Viață pentru Adolescenți (PALS).
Într-un spațiu sigur și autentic, cadrele didactice au discutat deschis despre: nevoile adolescenților și provocările prin care aceștia trec, despre propriile resurse emoționale necesare pentru a sprijini părinții și adolescenții în situații de criză, precum și propriile limite și forțe. Prin reflecție și conștientizare fiecare a învățat să-și exprime temerile, să-și revizuiască valorile și să-și (re)descopere rolul real în viața adolescenților.
„Nu e ușor să stai în fața adolescenților zi de zi. Dar aici am simțit că nu sunt singură. M-am reconectat cu ceea ce contează cu adevărat – să creez un spațiu în care ei să se simtă în siguranță.” – participantă, profesoară de gimnaziu.
Discuțiile s-au centrat pe înțelegerea profundă a nevoilor adolescenților: sprijin emoțional, respect, încredere și ascultare. Participanții și participantele au conștientizat cât de mult contează dialogul autentic și capacitatea de a asculta, nu doar de a transmite informație.
„Mi-am dat seama că, uneori, soluția nu e în ceea ce spunem, ci în felul în care știm să fim prezenți, să ascultăm. Adolescenții au nevoie să simtă că nu sunt judecați.” – psihologă.
În sesiunile de lucru, cadrele didactice au analizat împreună Ghidurile PALS (curriculum pentru Părinți și pentru adolescenți) și au discutat despre cum pot integra principiile programului în crearea unui mediu relațional sănătos – în interacțiunile de zi cu zi.
„Pentru mine, ghidul PALS nu este doar un instrument, e un ghid de viață profesională. M-a ajutat să înțeleg unde mă aflu ca profesor și ce pot schimba concret în relația cu elevii mei.” – diriginte.
În activitățile de grup, cadrele didactice au fost provocate să identifice ce anume le este necesar pentru a sprijini cu adevărat adolescenții și familiile lor: mai multă claritate în comunicare, exerciții de autocunoaștere și o cultură educațională în care relația e mai importantă decât controlul. Am învățat împreună că a susține un adolescent înseamnă, adesea, a-l însoți cu răbdare și deschidere – nu a-i oferi soluții rapide ci a-i ghida să descopere propriile soluții, cu multă grijă și responsabilitate.
„Adolescenții nu au nevoie de perfecțiune. Au nevoie de profesori care știu să fie umani, să creeze relații, să le fie alături – și lor, și părinților.” – facilitator din cadrul programului PALS.
Cadrele didactice au mărturisit că odată ce au început parcursul de formare, ei au început să privească și să înțeleagă altfel situațiile din viața lor profesională și personală – conflictele din clasă, relațiile cu părinții, dificultățile emoționale ale elevilor sau propriile blocaje. Au încercat să le înțeleagă și să le gestioneze prin ceea ce propune Ghidul – cu mai multă empatie, ascultare activă și auto-reflecție. A fost un proces adesea cu provocări, dar și cu conștientizări. Transformarea a început acolo unde fiecare a avut curajul să se uite sincer la propriile practici și să-și pună întrebări.
„Mi-am dat seama cât de important e să-mi ascult propriile nevoi ca profesor, înainte să pot răspunde real nevoilor adolescenților cu care lucrez.” – a spus una dintre participante.
Reflecțiile au fost intense, personale, uneori incomode, dar necesare. Participanții au vorbit sincer despre limitele lor, despre provocările reale din școli, dar și despre nevoia de sprijin reciproc și lucrul în echipă.
„Mi-am permis să fiu vulnerabilă. Să spun că mi-e greu, că nu știu tot. Și, paradoxal, exact asta mi-a dat curaj. Să știu că și alții simt la fel.” – participantă, profesoară.
Fiecare a reflectat asupra impactului concret al programului PALS în viața școlară: cum poate fi aplicat în realitatea claselor, ce bariere apar și ce resurse interne au, de fapt, cadrele didactice. A fost o analiză a proceselor educaționale a școlii ca ecosistem – un loc în care adolescenții trebuie să se simtă văzuți, înțeleși și sprijiniți.
„Am plecat cu mai multă claritate, dar și cu mai multă încredere în munca mea. Este nevoie de timp, de echipă și de reflecție sinceră. Sunt pregătită să ascult mai mult elevii mei”, a mărturisit o profesoară.
Programul PALS sprijină profesorii să-și dezvolte abilități și să-și consolideze cunoștințele, dar și să se reconecteze cu propriile nevoi și resurse interioare – un pas esențial pentru a putea înțelege profund și susține, cu empatie și claritate, adolescenții și părinții sau îngrijitorii acestora.
Școala de Vară PALS este un proces prin care cadrele didactice s-au (re)întâlnit cu scopul și obiectivele programului de parenting și abilități de viață pentru adolescenți. Pentru mulți dintre ei, schimbarea a început cu o întrebare simplă, dar esențială: Ce fel de adult aleg să fiu în viața unui adolescent?
CIDDC include reflecțiile și propunerile exprimate în acest proces în sesiunile viitoare de formare și în actualizarea resurselor educaționale.
CIDDC continuă să investească în programe de formare care sprijină nu doar competențele educaționale, ci și înțelegerea emoțiilor, grija de sine și relaționarea cadrelor didactice și părinților în susținerea adolescenților. Pentru că acolo unde există conexiune, există și schimbare.
Școala de vară PALS este realizată de Centrul de Informare și Documentare privind Drepturile Copilului în parteneriat cu Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova și Organele locale de specialitate din domeniul învățământului din mun. Bălți, raioanele Căușeni și Edineț, în cadrul proiectului “Susținerea adolescenților și părinților în dezvoltarea abilităților de viață într-un mediu sigur și incluziv”, implementat cu suportul financiar oferit de Plan International, în perioada 3 martie 2025 – 31 iulie 2025.
Admin
Email This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.Latest from Admin
- Guvernanța democratică a școlii
- Concurs de slectare a unui prestator de servicii pentru organizarea evenimentelor „Ziua Familiei” în cadrul Cluburilor Taților
- Solicitare ofertă de prețuri pentru servicii de cazare, alimentare și sală de training
- Programul „Pași de siguranță Jimba” – un nou pas spre consolidarea culturii siguranței copilului în Republica Moldova
- Anunț de selectare a ofertelor. Servicii de locațiune sală, alimentare și logistică pentru evenimentul de încheiere al proiectului „Sprijinirea Guvernanței Democratice în Școlile din Republica Moldova”


