CIDDC - Centrul de Informare şi Documentare privind Drepturile Copilului din Moldova

Cum școala răspunde nevoii elevilor de educație sexuală? Adolescenții de la Platforma Copiilor cercetează subiectul

Ce înseamnă educația sexuală pentru copii? Unde vorbesc ei despre educație sexuală și cine îi încurajează să-și cunoască nevoile? Care sunt așteptările elevilor de la profesori? Ce dificultăți întâmpină părinții și profesorii în discuțiile cu elevii despre sex și sexualitate și ce necesități au ei pentru a discuta liber pe aceste teme?

Un grup de adolescenți și adolescente cercetează subiectele în cadrul unui studiu participativ despre educația sexuală în școli. Cercetarea este inițiată de Platforma Copiilor (PC), finanțată de OAK Foundation, Workshop for Civic Initiatives Foundation, susținută de Suedia, Save the Children și ghidată de Centrul de Informare și Documentare privind Drepturile Copilului (CIDDC).

Adolescenții și adolescentele de la PC au consultat opiniile părinților, profesorilor și elevilor în cadrul mai multor interviuri de grup, desfășurate online în perioada ianuarie – februarie 2021.

Adelina, Ana, Elvira și Laura fac parte din echipa de cercetare. Ele au urmărit/analizat discuțiile cu adulții și au fost susținute să realizeze de sine stătător interviurile cu adolescenții.

„A fost o experiență interesantă. Pentru prima oară am facilitat un focus-grup, mai ales pe un subiect considerat tabu în țara noastră. Am observat că tinerii simt nevoia să comunice despre aspectele educației sexuale, despre cum ea are sau nu are loc în școli. Mi-a plăcut că participanții au fost empatici unii cu alții, ceea ce a format o atmosferă deschisă și bazată pe încredere. De asemenea, am ajuns la concluzia că tinerii au multe întrebări și nu știu de la cine sa primească răspunsuri”, a spus Elvira Drangoi, cofacilitatoare la Platforma Copiilor.

„Pentru mine, să facilitez un focus-grup cu adolescenții este o experiență emoționantă și implică responsabilitate. Eram foarte entuziasmată și motivată să particip în procesul de facilitare a grupului. Elevii au fost foarte deschiși, ceea ce m-a făcut să mă simt într-o atmosferă mult mai liniștită și prietenoasă. Cu același entuziasm ei așteaptă să vadă rezultatele studiului.

Discuția pe care am facilitat-o a fost o experiență extrem de utilă pentru mine, mi-a plăcut mult și cred că răspunsurile elevilor despre educația sexuală m-au motivat și mai mult să contribui la studiul nostru”, a menționat Ana Samohvalov, membră la Platforma Copiilor, facilitatoarea focus-grupului cu elevii.

„Facilitarea unui focus-grup a fost o experiență nouă pentru mine. Am rămas foarte încântată de oportunitatea de a colecta experiențele altor elevi din diferite colțuri ale țării și cu mare drag voi accepta din nou o asemenea provocare”, a spus Adelina Istrati, membră la Platforma Copiilor.

„Inițial, eram speriată de gândul că va trebui să facilităm un focus-grup, însă toate pregătirile, sfaturile și suportul pe care ni le-au oferit Bogdana (experta) și Irina (coordonatoarea), m-au ajutat foarte mult. De asemenea, mi-a fost ușor și interesant să facilitez cu Elvira, colega mea, discuțiile. În opinia mea, ne-am înțeles foarte bine. A fost o experiență foarte plăcută să facilitez acest grup de elevi și cred că mă va ajuta în viitor”, a completat Laura Lisnic, membră la Platforma Copiilor, facilitatoarea focus-grupului cu elevii.

„ESTE O PREMIERĂ CĂ ADOLESCENȚII AU AVUT UN ROL ACTIV ÎN ACEST PROCES”

„În decursul interviurilor cu profesorii, unii au împărtășit o dificultate personală în a livra conținuturi legate de educația sexuală elevilor, ceea ce face ca această tematică să fie o provocare pentru dumnealor. Cu toții au vorbit despre dorința elevilor de a avea informații pe această temă, despre faptul că întreabă, că sunt curioși. Dorința și interesul profesorilor care apare în acest context este de a fi sprijiniți cu metodologii și moduri în care ei pot vorbi despre educația sexuală elevilor, astfel încât să fie o atmosferă umană și mai aproape de elevi. Ei spun: «Informații teoretice avem, știm ce să spunem, dar nu știm cum»”, a explicat Bogdana Bursuc, psihologă cliniciană, psihoterapeută, facilitatoarea discuțiilor.

„Este o primă experiență în care subiectul educației sexuale este discutat cu toți acești actori: elevi, părinți, profesori. Iar pe lângă aceasta, este o premieră că adolescenții au avut un rol activ în acest proces: cu ei am dezvoltat întrebările, ei au asistat experta în timpul interviurilor cu adulții, ca ulterior să faciliteze singuri interviurile cu semenii lor, și tot cu ei analizăm acum datele colectate”, a menționat Irina Gușan, coordonatoarea programului Participarea copilului din cadrul CIDDC.

CIDDC sprijină copiii în procesul de monitorizare a propriilor drepturi. În acest scop, în urma solicitărilor venite din partea elevilor implicați în diverse activități facilitate de CIDDC de a cerceta modul în care este abordată educația sexuală în școală, o temă complexă și sensibilă, organizația a propus elaborarea unui studiu în domeniu.

Amintim că, în luna februarie 2017, o delegație de adolescenți din Republica Moldova a prezentat Comitetului ONU pentru Drepturile Copilului Raportul privind respectarea drepturilor copilului. Acest raport reflectă viziunea copiilor despre modul în care sunt respectate prevederile Convenției cu privire la Drepturile Copilului în Republica Moldova. Unul dintre drepturile care au fost monitorizate este dreptul la sănătate, aspect legat de sănătatea sexual-reproductivă a adolescenților.

Comitetul ONU pentru Drepturile Copilului, în Observaţiile finale cu privire la raportul periodic combinat al patrulea şi al cincilea al Republicii Moldova (anul 2017), recomandă îmbunătăţirea educaţiei privind sănătatea reproducerii la adolescenţi, în toate școlile, pentru a reduce numărul sarcinilor în rândul adolescentelor, inclusiv prin consolidarea rețelei centrelor de sănătate prietenoase tinerilor.

Platforma Copiilor este un spațiu de exprimare liberă a opiniei copilului și a fost lansată în 2017 de CIDDC. O altă cercetare amplă inițiată și elaborată de Platformă poate fi accesată aici.

Last modified onTuesday, 09 March 2021 13:50
Admin

Email This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.
back to top

Contacts

Address: 15, E. Coca street, Chisinau, Republic of Moldova, MD-2008

Phone./Fax: (+373 22) 747813, 716598, 744600

Email  This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.

Media partner:

Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente

Ambasadorul 2%

Sustin 2%!

Top of Page