CIDDC - Centrul de Informare şi Documentare privind Drepturile Copilului din Moldova

Comunicarea părinte – copil, tema celui mai recent atelier de consolidare a capacităților echipei de formatori și formatoare de la Clubul Taților

Formatorii și formatoarele care facilitează Cluburi ale actualilor și viitorilor tați au participat la un atelier de consolidare a capacităților pe tema comunicării părinte – copil.

Atelierul a avut loc pe 18 noiembrie 2022, a fost facilitat de psihologii Diana Postu-Blăjinu și Sergiu Toma și a fost organizat de Centrul de Informare și Documentare privind Drepturile Copilului (CIDDC) în cadrul programului regional „Împreună împotriva stereotipurilor de gen și a violenței în bază de gen”. Programul este finanțat de Uniunea Europeană și implementat de UNFPA Moldova și UN Women Moldova.

În cadrul atelierului, formatoarele, formatorii au avut posibilitatea să participe la activități prin care și-au descoperit propriul stil de relaționare cu copiii și cum acesta le influențează calitatea relației. Au conștientizat mai multe aspecte din viața lor de familie.

Au reușit să treacă prin mai multe roluri pe care le-au adoptat: părinte, copil, cadru didactic, bunic/ă. Au exprimat gânduri și emoții în legătură cu propriul stil de comunicare cu membrii familiei. Au dedus care sunt nevoile și așteptările copiilor în cazul când aceștia se adresează după ajutor.

Formatoarele/formatorii au pus un mare accent pe nevoia de comunicare, pe disponibilitatea adulților de a petrece timp de calitate cu copilul.

Au dedus care sunt propriile dificultăți în procesul de comunicare și au emis idei cum poate fi îmbunătățită relația cu copiii.

Au descoperit cum poate fi utilizat jocul de rol, utilizând diferite păpuși muppets pentru a iniția discuția despre stilurile de comunicare. Fiecare participant/ă a intrat în rol și a reflectat profund asupra propriilor modele de comunicare cu copiii și a recunoscut propriile vulnerabilități și propriile puncte forte.

Unele participante au zis că vor aplica aceste metode cu siguranță la grupurile cu care lucrează.

Facilitatoarea și facilitatorul atelierului au ghidat echipa de formatori și formatoare cum să asculte copilul, cum să ofere validare emoțională, fără a interveni cu sfaturi.

„Am început să vorbesc altfel cu copilul meu, să-l ascult, chiar dacă îmi vine greu”

Totodată, formatorii și formatoarele au discutat despre modul în care membrii Cluburilor comunică cu propriii copii. De asemenea, au avut loc discuții despre ceea ce este Umbra fiecărei persoane, ceea ce este ascuns de ochii lumii și se păstrează în secret.

O participantă a vorbit despre transformarea personală pe care o parcurge odată cu tații care se implică la Clubul Taților: „Am început să vorbesc altfel cu copilul meu, să-l ascult, chiar dacă îmi vine greu”.

Facilitatorii atelierului recomandă echipei de formatori și formatoare să continue discuțiile despre implicarea tatălui și a mamei în procesul de creștere a copiilor, deoarece încă există stereotipuri legate de educația copiilor.

„Încurajez formatorii locali și formatoarele locale să descopere atât propria autenticitate, cât și autenticitatea persoanelor cu care interacțioează, să facă schimb de experiență despre modul în care au loc activitățile Cluburilor și despre modul în care subiectele sunt abordate.

De asemenea, încurajez echipa de formatori și formatoare să-și dea voie să simuleze diferite situații, pentru a-și forma noi competențe de facilitare a discuțiilor de grup; să simuleze activități de grup cu colegii, colegele, pentru ca acestea, ulterior, să fie aplicate în grupurile de actuali și viitori tați”, a concluzionat Diana Postu-Blăjinu, psihologă și formatoare națională în cadrul proiectului „Clubul Taților”.

Atelierul de formare „Comunicarea părinte – copil” a fost facilitat pentru a sprijini echipa de formatori și formatoare să conștientizeze partea invizibilă a comunicării (părintele este orientat spre scop, copilul – spre relație); să-și antreneze abilitatea de a asculta copilul, fără a-l întrerupe, și să încurajeze discursul liber din partea copilului.

Amintim că din octombrie 2020 până în prezent , CIDDC consolidează capacitățile a 19 formatori și formatoare care sprijină circa 190 de actuali și viitori tați din raioanele Strășeni, Fălești, Dondușeni, Glodeni, Drochia și din mun. Chișinău, membri ai Cluburilor/Școlilor actualilor și viitorilor tați.

Admin

Email This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.
back to top

Contacts

Address: 15, E. Coca street, Chisinau, Republic of Moldova, MD-2008

Phone./Fax: (+373 22) 747813, 716598, 744600

Email  This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.

Media partner:

Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente

Ambasadorul 2%

Sustin 2%!

Top of Page