CIDDC - Centrul de Informare şi Documentare privind Drepturile Copilului din Moldova

45 de copii apărători ai drepturilor omului din Republica Moldova și Ucraina au vorbit cu Avocatul Copilului și reprezentanți/te din Parlamentul și Guvernul Republicii Moldova despre cele mai des încălcate drepturi ale copiilor în școală

Patruzeci și cinci de copii apărători ai drepturilor omului (CADO) din Republica Moldova și Ucraina au participat la cea de-a șasea ediție a Forumului Național al Copiilor, „Respectarea drepturilor copiilor în și la educație”, desfășurat pe 19 noiembrie 2022. În cadrul Forumului, CADO au vorbit despre cele mai des încălcate drepturi ale copiilor în școală.

La eveniment au participat reprezentanți și reprezentante ai/ale Guvernului și Parlamentului Republicii Moldova, ai/aleMinisterului Muncii și Protecției Sociale, ai/ale Fondului Internațional pentru Urgențe ale Copiilor al Națiunilor Unite (UNCEF Moldova), ai/ale Universității de Stat din Moldova.

Ediția a șasea a Forumului Național al Copiilor a fost organizată de Avocatul Poporului pentru Drepturile Copilului în parteneriat cu Centrul de Informare și Documentare privind Drepturile Copilului (CIDDC), Universitatea de Stat din Moldova, cu suportul financiar oferit de organizațiile Salvați Copiii România și ERIKS Development Partner.

CADO au recomandat autorităților să creeze mecanisme funcționale pentru prevenirea și combaterea discriminării și bullyingului în școli, să îmbunătățească modul în care are loc educația sexuală, să ofere tuturor copiilor un mediu de învățare incluziv.

În cadrul Forumului, copiii au prezentat rezultatele a trei cercetări/experiențe.

Consiliul Copiilor a abordat fenomenul discriminării în școli. Platforma Copiilor a vorbit despre cum are loc educația sexuală în școli. Anastasia Suslov, o tânără apărătoare drepturilor omului, a vorbit despre dificultățile pe care le întâmpină în instituțiile de învățământ copiii cu dizabilități de vedere, precum și copiii cu alte dizabilități.

Copiii spun că sunt discriminați în școli după aspectul fizic, reușita școlară și orientarea sexuală

Potrivit raportului Consiliului Copiilor, peste 50% dintre copii spun că întâlnesc cazuri de discriminare în școală. Aproape 25% dintre copii spun că întâmpină discriminare în școală în fiecare zi. Respondenții menționează că cel mai des discriminarea în școală vine din partea elevilor (87%) și a profesorilor (36%).

Unii elevii care se confruntă sau observă discriminarea se adresează la administrație (8%) și profesori. Majoritatea copiilor discută cu prietenii despre situațiile de discriminare, deoarece le este teamă că vor fi criticați sau că profesorii și părinții nu îi vor lua în serios. Doar circa 5% dintre elevi se adresează la psiholog.

„Copiii se adresează mai puțin la psiholog, deoarece nu în toate instituțiile sunt psihologi.” (fată, 14 ani)

Totuși, 25% dintre elevi spun că nu se adresează după ajutor din următoarele motive: „s-au adresat către adulți, dar nu s-a rezolvat nimic” (băiat, 16 ani); „nu cunosc informații unde se pot adresa” (fată, 15 ani); „le este frică că vor fi judecați de către profesori” (fată, 15 ani); „profesorii discriminează” (băiat, 14 ani); „le este frică că vor fi amenințați de către persoanele care i-au discriminat” (fată, 14 ani).

Majoritatea respondenților spun că sunt discriminați după aspectul fizic. Mai mult de jumătate dintre elevi spun că sunt discriminați în baza reușitei școlare.

„Profesorii solicită elevii cu note mai mari, iar elevii care au reușita școlară scăzută nu sunt auziți și luați în serios” (fată, 15 ani).

„Profesorii selectează elevii activi la grupuri de inițiativă, ceilalți nu au posibilitatea să se afirme” (băiat, 17 ani)

Potrivit aceluiași raport al Consiliului Copiilor, 22 % dintre respondenți spun că elevii, copiii sunt discriminați după criteriul de orientare sexuală. „O colegă din școală este umilită, jignită și ceilalți nu doresc să se împrietenească deoarece este bisexuală” (băiat, 17 ani).

Într-un raport al elevilor și elevelor din anul de studii 2019-2020, aproape 10% dintre respondenți au spus că elevii, copiii sunt discriminați în baza acestui criteriu.

O parte dintre elevi spun că sunt discriminați în baza statutului financiar: „În școală sunt organizate petreceri, unde sunt incluse taxe sau cod vestimentar, iar copiii ai căror părinți au un venit mic nu-și permit să participe” (băiat, 17 ani)

Recomandările Consiliului Copiilor pentru psihologi școlari și cadre didactice pot fi accesate în acest Raport.

Constatările și recomandările Consiliului Copiilor au fost elaborate în baza primelor 500 de răspunsuri de la elevi și eleve din toată țara.

„Îmi doresc mult ca toți copiii, indiferent de criteriu, să se bucure de drepturi și șanse egale”

Anastasia Suslov, o tănără apărătoare a drepturilor omului, și-a împărtășit experiența de copil cu dizabilități de vedere.

„Sunt foarte bucuroasă că la acest Forum participă și copii care seamănă cu mine. Îndemn autoritățile la acțiuni exacte, pentru ca educația incluzivă să devină o realitate pentru mulți copii cu dizabilități în școlile din Republica Moldova, nu doar un concept frumos pe hârtie.

Acum câteva zile, la Consiliul pentru Prevenirea și Eliminarea Discriminării și Asigurarea Egalității am raportat mai multe probleme de sistem ce încalcă dreptul copiilor cu dizabilități la educație. Această plângere vizează mai multe structuri, care sper că vor avea o atitudine corectă pe viitor. Plângerea se bazează pe experiența mea proprie, însă ea va ajuta alți copii. Îmi doresc mult ca toți copiii, indiferent de criteriu, să se bucure de drepturi și șanse egale”, a explicat Anastasia.

Educația sexuală, între tabu și rușine

Platforma Copiilor a prezentat constatările studiului „Educația sexuală – cum o face școala și ce poate fi diferit?” , elaborat în 2021 și prezentat în cadrul mai multor evenimente publice.

În acest studiu, copiii spun că nu sunt mulțumiți de modul în care sunt abordate temele legate de educație sexuală, deoarece: numărul orelor este mic (28%), profesorul sare peste aceste teme (16%), profesorul încearcă să-și impună propria opinie (9%), profesorul este vădit stânjenit sau jenat când vorbește (9%), profesorii nu invită elevii să-și expună opinia (9%), profesorul pune întrebări personale (6%) ș.a.

Pe de altă parte, în acest studiu profesorii spun că sar peste aceste teme fie din lipsa materialelor didactice, fie pentru că tema nu corespunde vârstei copiilor. Profesorii de gen masculin mai menționează că nu au timp, le este rușine/nu se simt în largul lor să abordeze aceste teme, nu sunt de acord cu educația sexuală.

Ca principal obstacol în abordarea completă a acestor teme, profesorii menționează lipsa unei metodologii potrivite:

„În curriculumul pe care îl avem noi pentru Dezvoltarea personală nu se acordă atenție acestui subiect, care ține de viața sexuală a elevilor. (...) Noi punem accent mai mult pe proiectarea carierei, managementul carierei, modul de viață sănătos și mai puțin pe tema aceasta.” (Profesor, Învățământ Profesional Tehnic)

Platforma Copiilor a ales să cerceteze acest subiect deoarece copiii, adolescenții au nevoie de o mai bună înțelegere a conceptului de educație sexuală în școală și pentru că e dreptul fiecărui copil la educație, la informare și la participare.

Potrivit studiului prezentat, 91% dintre elevi, părinți și profesori sunt de acord ca subiectele legate de educație sexuală să fie abordate în cadrul școlii. Atât copiii, cât și adulții au menționat că întâmpină diferite dificultăți legate de educație sexuală și au nevoie de informare și suport în domeniu.

„Profesoara avea stereotipuri de gen și nu vorbea de la egal la egal cu noi. Nu am simțit o discuție liberă în care să ne putem exprima.” ( Adolescentă, ÎPT)

„Noi am crescut în generația când, pur și simplu, era o rușine de a vorbi pe așa teme, iar această rușine a rămas în noi.” (M amă)

„Majoritatea elevilor nu sunt deschiși cu părinții lor sau nici nu au deschis acest subiect, iar noi, diriginții, nu găsim acel punct comun prin care să le explicăm.” ( Profesoară, ÎPT)

„Este important să se discute nu doar în școală, dar și acasă. Părinții ar trebui să aibă parte de educație sexuală și să știe cum să abordeze aceste subiecte, în funcție de vârsta copilului.” (T ată)

„Știu că multor colegi le este rușine să vorbească acasă cu părinții și o fac cu profesori de la școală sau chiar colegi. Știu că această informație le este foarte utilă.” ( Adolescent,ÎG)

Legea din 1994 privind Drepturile Copilului este depășită și nu corespunde nevoilor actuale ale copiilor

În cadrul Forumului, reprezentanții și reprezentantele autorităților au încurajat copiii să vorbească despre dificultățile pe care le întâmpină în școală, astfel încât autoritățile să ia măsurile necesare pentru a găsi soluții bazate pe drepturile copilului.

„Sunt onorată să mă aflu aici. Sunt aici pentru a înțelege care sunt opiniile și recomandările voastre. Mă bucur enorm că țara noastră crește copii care, de pe băncile școlii, învață să-și apere drepturile.

În baza Legii antibullying, Guvernul a elaborat o Metodologie de prevenire și combatere a bullyingului în școli. În fiecare școală va fi un grup de lucru care se va ocupa cu monitorizarea cazurilor de bullying. Fiecare caz va fi analizat de acest grup de lucru și pentru fiecare caz se vor face acțiuni concrete”, a declarat Angela Munteanu-Pojoga, secretara Comisiei parlamentare drepturile omului și relații interetnice, autoarea Legii antibullying.

Referitor la dezvoltarea capacităților cadrelor didactice privind identificarea, prevenirea și combaterea bullyingului, CIDDC susține Ministerul Educației și Cercetării încă din 2013. Mai multe informații, aici .

Metodologia de prevenire și combatere a bullyingului a fost aprobată prin Ordinul ministrului Educației și Cercetării nr. 1024/2022 și a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 349-361 din 11 noiembrie 2022 și discutată în cadrul unei mese rotunde în Parlament, la 21 noiembrie 2022.

Maia Bănărescu, Avocata Poporului pentru Drepturile Copilului, a subliniat necesitatea menționării CADO într-un capitol separat în viitoarea Lege cu privire la ADO.

„Fiecare copil care se exprimă și acționează în baza drepturilor, care se interesează de drepturile semenilor sau de propriile drepturi este copil apărător al drepturilor omului și drepturile lui la fel trebuie respectate. Cu siguranță, vom introduce conceptul CADO într-o lege” a explicat Maia Bănărescu.

Amintim că un grup de CADO de la Platforma Copiilor, ghidat de CIDDC, a propus Oficiului Avocatului Poporului sugestii pentru un capitol separat despre CADO în viitoarea Lege cu privire la apărătorii drepturilor omului. Mai multe informații despre elaborarea acestei legi pot fi accesate aici și aici .

Atât deputata, cât și avocata copilului au menționat că Legea privind Drepturile Copilului, adoptată de Parlamentul Republicii Moldova în 1994, este depășită și nu corespunde nevoilor actuale ale copiilor, de aceea această lege trebuie să fie modificată.

Maria Gatman , consultantă principală la Direcția politici de protecție a drepturilor copilului și familiilor cu copii din cadrul Ministerului Muncii și Protecției Sociale, a vorbit despre conținutul Programului Național de Protecție a Copiilor 2022-2026 și despre acțiunile realizate și care urmează a fi realizate pe parcursul anilor.

Nicolae Rădiță , consilierul Prim-ministrului la Guvernul Republicii Moldova, a declarat că Guvernul ține cont de opinia copilului și a elaborat, în baza opiniilor a circa 8400 de copii, Programul Național de Protecție a Copiilor 2022-2026.

„E nevoie de consolidarea politicilor care sprijină copiii și ne aliniem acelor standarde care sunt în interesul superior al copilului”, a adăugat Nicolae Rădiță.

Pentru elaborarea acestui Program, CIDDC, împreună cu alte organizații, a facilitat și monitorizat procesul de consultare a opiniilor copiilor. Mai multe informații despre acest proces pot fi găsite aici .

Drepturile copiilor la nondiscriminare, educație incluzivă și educație sexuală, menționate și în recomandările Comitetului ONU pentru Drepturile Copilului către statul Republica Moldova

Menționăm că drepturile la nondiscriminare, educație incluzivă și educație sexuală, despre care au vorbit copiii apărători ai drepturilor omului în cadrul Forumului sunt subiecte la care face referire și Comitetul ONU pentru Drepturile Copilului.

În 2017, Comitetul ONU pentru Drepturile Copilului a înaintat mai multe recomandări pentru Republica Moldova, printre care: „Statul să-și intensifice eforturile pentru a asigura eliminarea reală a oricărei forme de discriminare împotriva copiilor cu dizabilități, copiilor aparținând minorităţilor etnice, în special copiii de etnie romă, copiii din comunitatea LGBTI și alte grupuri de copii aflaţi în situații vulnerabile, inclusiv copiii care trăiesc în sărăcie, copiii ai căror părinți au emigrat peste hotare și copiii străzii. Aceste măsuri ar trebui să includă, printre altele, modificarea legilor relevante, instruirea permanentă a poliției privind sensibilitatea și receptivitatea la minorităţi și campanii de conştientizare și educaţie, în special la nivel de comunitate și în școli.”

Toate recomandările Comitetului ONU pentru Drepturile Copilului către Republica Moldova pot fi accesate aici .

Menționăm că Forumul Național al Copiilor „Respectarea drepturilor copiilor în și la educație” este urmat de o serie de ateliere tematice online pentru copiii care monitorizează, apără și promovează drepturile omului în Republica Moldova. Atelierele sunt desfășurate ca parte a Forumului Copiilor Apărători ai Drepturilor Omului, care are loc până pe 10 decembrie 2022 și pe care CIDDC îl facilitează împreună cu Ministerul Educației și Cercetării și alți parteneri.

Last modified onTuesday, 22 November 2022 15:55
Admin

Email This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.
back to top

Contacts

Address: 15, E. Coca street, Chisinau, Republic of Moldova, MD-2008

Phone./Fax: (+373 22) 747813, 716598, 744600

Email  This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.

Media partner:

Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente

Ambasadorul 2%

Sustin 2%!

Top of Page