Scurtă prezentare
Informație generală
Centrul de Informare şi Documentare privind Drepturile Copilului din Moldova (CIDDC) este o organizaţie nonguvernamentală, fondată în anul 1999. Toate programele pe care le elaborează şi le implementează sunt bazate pe cercetări şi drepturile copilului. CIDDC oferă acces la informaţii în domeniul drepturilor copilului tuturor părţilor interesate şi/sau responsabile.
Viziune
O societate in care fiecare copil este respectat și tratat ca ființă umană cu drepturi depline.
Misiune
Vom contribui la crearea unui mediu favorabil pentru realizarea drepturilor copilului, dezvoltarea capacităților deținătorilor de obligații/ responsabilii de bunăstarea copiilor, împuternicirea titularilor de drepturi să le ceară. Vom monitoriza permanent eforturile statului de a-și îndeplini obligațiile asumate conform CDC.