CIDDC - Centrul de Informare şi Documentare privind Drepturile Copilului din Moldova

Centrul de Informare şi Documentare privind Drepturile Copilului din Moldova angajează comunicator/ comunicatoare

Centrul de Informare şi Documentare privind Drepturile Copilului din Moldova (CIDDC) anunță concurs pentru suplinirea postului vacant de comunicator/-oare în cadrul proiectului „Educația pentru democrație în Republica Moldova”, finanțat de Oficiul Consiliului Europei în Moldova.

CIDDC este o organizaţie nonguvernamentală, fondată în anul 1999, a cărei misiune este de a colabora cu copiii, familiile, autoritățile, serviciile publice și societatea civilă pentru a găsi soluții bazate pe drepturile copilului și pentru a-i inspira pe adulți să audă și să asculte vocea fiecărui copil. Împreună contribuim la o societate cu mai multă grijă, înțelegere și respect pentru fiecare ființă umană. Pentru mai multe informații, accesați www.drepturilecopilului.md

Proiectul „Educația pentru democrație în Republica Moldova” are drept scop dezvoltarea competențelor pentru cultura democratică în sistemul educațional prin pilotarea, în 50 de instituții de învățământ, a Ghidului privind guvernanța democratică a școlii. Proiectul este implementat în perioada aprilie 2021 – noiembrie 2022.

Perioada de angajare: 19 luni (cu posibilitate de extindere)
Perioada de probă: 2 luni
Locul de muncă: Chişinău

Responsabilități:

  • Participarea la procesul de planificare, monitorizare şi evaluare a activităţilor proiectului;
  • Colaborarea cu coordonatoarea și asistentul/-a proiectului în vederea coordonării acțiunilor de comunicare;
  • Asigurarea vizibilității activităților proiectului prin intermediul paginii web și de Facebook a CIDDC și în mass-media;
  • Participarea la elaborarea publicațiilor și materialelor informative (rapoarte, broșuri, ghiduri etc.);
  • Planificarea și raportarea lunară a acțiunilor de comunicare;
  • Participarea în cadrul atelierelor de lucru cu școlile partenere;
  • Diseminarea și promovarea pilotării Ghidului privind Guvernanța Democratică a școlii în Republica Moldova în cadrul comunității mai largi și a părților interesate cheie în educație.

Cerinţe faţă de candidat/-ă:

  • Studii superioare în domenii relevante;
  • Experiență și abilități în management de site, conținut web și design grafic. Experienţa de muncă în domeniul drepturilor omului/drepturilor copilului va constitui un avantaj;
  • Copywriting și comunicare la nivel avansat în limba română;
  • Realizarea de fotografii și video, inclusiv la telefonul mobil;
  • Gestionarea aplicaţiilor/programelor de editare a fotografiilor, ilustrațiilor și videourilor;
  • Experiență în gestionarea campaniilor de sensibilizare online;
  • Competențe pentru cultura democratică;
  • Capacitatea de a finaliza sarcinile în termen;
  • Cunoașterea programelor Microsoft Office (Word, Excel, Power Point), Internet;
  • Cunoașterea limbilor română (excelent) și rusă (excelent, mediu).

Ce oferim:

  • lucru într-o echipă dedicată de profesioniști cu experiență în diverse domenii (drept, educație, psihologie, asistență socială, sociologie, comunicare etc.), pentru care procesul este la fel de valoros ca și realizarea obiectivelor unui program/proiect și/ sau unei activități;
  • oportunități de învățare continuă în domeniul drepturilor omului/copilului, inclusiv relaționarea atât cu autoritățile publice centrale și locale, cât și cu instituții și ONG-uri care lucrează în acest domeniu.

Procedura de recrutare a CIDDC se bazează pe angajamentul ferm cu privire la protecţia copilului față de toate formele de violență în cadrul proiectelor şi activităţilor organizației, precum și în afara ei. CIDDC are o politică de protecţie a copilului; candidatul/candidata selectat/ă va semna o declarație prin care se va angaja să respecte această politică.

Dosarul candidatului/-ei va include:

  • CV-ul candidatului/-ei;
  • Scrisoare de intenție, maximum o pagină.

Persoanele interesate vor transmite CV-ul și scrisoarea de intenție la adresa de e-mail: Această adresă de email este protejată de spambots. Trebuie să aveți JavaScript activat ca să o puteți vedea.
Data-limită de depunere a dosarelor: 5 mai 2021
Numai persoanele selectate pentru interviu vor fi contactate.

Admin

Email Această adresă de email este protejată de spambots. Trebuie să aveți JavaScript activat ca să o puteți vedea.
back to top

Contacte

Adresa: Strada E. Coca nr. 15, Chișinău, Republica Moldova, MD-2008

Tel./Fax: (+373 22) 747813, 716598, 744600

Email  Această adresă de email este protejată de spambots. Trebuie să aveți JavaScript activat ca să o puteți vedea.

Partener media:

Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente

Ambasadorul 2%

Sustin 2%!

Top of Page