CIDDC - Centrul de Informare şi Documentare privind Drepturile Copilului din Moldova

Termeni de Referinţă pentru selectarea unui/unei expert/e în vederea facilitării unui training despre ecologizarea organizației și elaborarea Politicii organizaționale cu privire la protecția mediului a CIDDC

Locul: Republica Moldova
Limba de lucru: română
Termen de implementare: 1 iulie – 31 august 2022

1. Context
CIDDC este o organizaţie nonguvernamentală, fondată în 1999. Inspirăm adulții să asculte vocea fiecărui copil și colaborăm cu copiii, familiile, autoritățile, serviciile publice și societatea civilă pentru a elabora și aplica soluții bazate pe drepturile copilului. Pentru mai multe informații, accesați https://drepturilecopilului.md/index.php/ro/. Ca urmare a evaluării capacității organizaționale a CIDDC, a fost identificată necesitatea de a elaborara și implementa în cadrul organizației Politica privind protecția mediului. Instruirea echipei și elaborarea acestei politici organizaționale vor avea loc în cadrul proiectului „ABC: ACTIONS for the Rights of the Children. BUILDING relationships based on respect and cooperation. COMMUNICATION and documentation”, finanțat de către ERIKS Development Partner.

2. Obiectiv
Obiectivul elaborării și implementării Politicii privind protecția mediului este creşterea capacităţilor organizaţiei de adoptare a unor practici de ecologizare în interiorul organizației și integrarea protecției mediului înconjurător în cadrul programelor și proiectelor implementate, în vederea creșterii gradului de conștientizare în rândul copiilor și adulților cu privire la asigurarea dreptului la un mediu sănătos.

3. Sarcini și responsabilități

a) Expert/ă:
- Instruire de 1-2 zile a echipei CIDDC, în vederea consolidării înțelegerii conceptului de ecologizare și a aplicării acestuia în activitatea organizației. În cadrul instruirii, în mod participativ, se va analiza măsura în care aspectele de mediu se regăsesc în activitatea CIDDC, atât în practicile și procesele interne, cât și în intervențiile organizației.
- În baza analizei privind protecția mediului, expertul/a va veni cu recomandări de îmbunătățire a practicilor organizației la toate etapele ciclului de proiect, va stabili liniile directoare și le va include în Politica organizațională privind protecția mediului.

b) CIDDC
- CIDDC va oferi sprijinul informațional și logistic necesar. CIDDC va oferi suport tehnic expertului/ei selectat/e, care ar putea include: monitorizarea progresului, asigurarea cu documente, contacte relevante și disponibile cu referire la scopul sarcinilor puse, avizarea promptă a materialelor/produselor prezentate.

4. Livrabile/servicii, termene de realizare și condiţii de plată
Politica organizațională privind protecția mediului va fi predată nu mai târziu de 31 august 2022. Plata se va efectua în 2 tranșe egale – după prezentarea raportului activității de instruire și după predarea și aprobarea de către CIDDC a versiunii finale a Politicii organizaționale privind protecția mediului.

Perioada de timp estimată

Volumul de lucru

Livrabile/servicii

01-31 iulie 2022

1 zi de pregătire, 1-2 zile de facilitare, 1 zi de raportare

Elaborarea agendei și facilitarea unei instruiri de 1-2 zile (8-16 ore) a echipei CIDDC în vederea consolidării conceptului de ecologizare și a aplicării acestuia în activitatea organizației.

01-31 august 2022

3 zile

Furnizarea recomandărilor de îmbunătățire a practicilor organizației la toate etapele ciclului de proiect, stabilirea liniilor directoare și includerea acestora în Politica privind protecția mediului.

5. Calificări și abilități
- Studii superioare în ecologie, geografie, științe ale mediului sau în alte domenii conexe.
- Experienţă de cel puțin 3 ani de analiză, cercetare și elaborare de documente de politici;
- Experiență de lucru cu instituții guvernamentale și/sau ONG-uri privind furnizarea serviciilor de expertiză în domeniul protecției mediului, inclusiv instruiri;
- Abilităţi analitice excelente, capacitatea de a sintetiza și de a prezenta cu claritate procese și aspecte complexe;
- Abilităţi excelente de scriere, capacitatea de a scrie într-un mod structurat, inteligibil și concis, fără a pierde din esenţa mesajului;
- O bună cunoaștere a limbii române;
- Profesionalism, punctualitate.

6. Procedura de selecție
Dosarele vor fi evaluate în baza următoarelor criterii: calificarea și experiența expertului/ei în furnizarea serviciilor de expertiză în domeniul protecției mediului înconjurător și al elaborării documentelor de politici, costul serviciilor.
Selectarea expertului/ei se bazează pe angajamentul nostru ferm cu privire la protecţia copilului față de toate formele de violență în cadrul proiectelor şi activităţilor CIDDC, precum și în afara organizației. CIDDC are o politică de protecţie a copilului; expertul/a selectat/ă va semna o declarație prin care se va angaja să respecte prevederile acesteia.

Dosarul candidatului/ei trebuie să conțină:
• CV-ul actualizat, incluzând date privind experiența în furnizarea serviciilor de expertiză în domeniul protecției mediului înconjurător și al elaborării documentelor de politici;
• Scrisoare de intenție;
• Oferta financiară (în lei moldovenești) – cu specificarea unui preț fix net total pentru livrabile/servicii, însoțită de o defalcare a costurilor.

Dosarul va fi trimis prin e-mail la adresa: Această adresă de email este protejată de spambots. Trebuie să aveți JavaScript activat ca să o puteți vedea. sau depus la sediul CIDDC (Chișinău, str. Eugen Coca, 15).
Data-limită de depunere a dosarelor: 24 iunie 2022.
Dosarele incomplete nu vor fi evaluate.

Last modified onMarți, 14 Iunie 2022 11:37
Admin

Email Această adresă de email este protejată de spambots. Trebuie să aveți JavaScript activat ca să o puteți vedea.
back to top

Contacte

Adresa: Strada E. Coca nr. 15, Chișinău, Republica Moldova, MD-2008

Tel./Fax: (+373 22) 747813, 716598, 744600

Email  Această adresă de email este protejată de spambots. Trebuie să aveți JavaScript activat ca să o puteți vedea.

Partener media:

Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente

Ambasadorul 2%

Sustin 2%!

Top of Page