CIDDC - Centrul de Informare şi Documentare privind Drepturile Copilului din Moldova

Tatiana Bîrnaz, formatoare: „Datorită Clubului Taților din Făleștii Noi, raionul Fălești, la ședințele cu părinții participă de peste cinci ori mai mulți tați”

Implicare, curaj, egalitate. Sunt primele trei cuvinte care îi vin în minte Tatianei Bîrnaz, învățătoare la Gimnaziul Făleștii Noi din raionul Fălești și formatoare în proiectul „Clubul Taților”, atunci când se referă la experiența de (co)facilitare a activităților de dezvoltare pentru 15 actuali tați și 13 viitori tați din comunitate, membri ai clubului.

După mai bine de cinci ani de experiență în educație și un an și jumătate de activitate în acest acest proiect, Tatiana Bîrnaz se simte împlinită și mândră de rolul pe care îl are în cadrul a două cluburi, cel de a implica tinerii și tații în activitatea de zi cu zi, de a înțelege că atât fetele și băieții, cât și femeile și bărbații sunt egali în drepturi, oportunități și responsabilități.

Temele pe care actualii și viitorii tați le abordează în cadrul cluburilor sunt diverse, printre acestea – nevoile copiilor, ale adolescenților, rolurile de gen în familie, responsabilitățile tatălui, beneficiile jocurilor în familie, metode de combatere a stereotipurilor de gen etc.

Și fetele joacă fotbal, nu doar băieții

În procesul de (co)facilitare, formatoarea a observat că dacă la început tinerii și tații evitau activitățile în comun cu fetele și femeile, acum inițiază aceste activități și partajează responsabilități. Cele mai mari schimbări pe care formatoarea le-a observat în grupurile de lucru țin de atitudinea mai deschisă a tinerilor de a reflecta despre stereotipuri, comportamente nesănătoase, de a împărtăși experiențe proprii.

Ca metode de învățare în grupuri, Tatiana Bîrnaz explorează studiul de caz, activitatea interactivă, jocul, care, în opinia ei, este una dintre cele mai eficiente metode de a preveni și combate stereotipurile de gen. De exemplu, la orele de sport, elevii și elevele Tatianei Bîrnaz joacă fotbal.

În procesul de creare a unui cadru sănătos de învățare pentru participanți/participante, formatoarea ține cont în mare măsură de pauză, de bagajul familial, socio-cultural al fiecărui participant și de abordarea de la egal la egal.

Cele două cluburi din Făleștii Noi influențează atitudinile și comportamentele actualilor și viitorilor tați în mod pozitiv. Tinerii și tații se implică mai des în viața școlară, în activitățile comunitare, fac în mod benevol diferite activități în comun cu soțiile sau cu surorile, cum ar fi plantarea florilor, a pomilor, curățenie în casă și în curte.

Clubul Taților, cu siguranță, are un impact benefic asupra comunității școlare. De exemplu, „dacă până la deschiderea cluburilor, la ședințele cu părinții participau doar 10 la sută dintre tați, acum participă 50-60 la sută dintre ei. Deci, datorită Clubului Taților, la ședințele cu părinții participă de peste cinci ori mai mulți tați. Eu și colegii mei suntem mulțumiți de acest rezultat. Iar începând cu luna septembrie 2022, ne propunem să creștem comunitatea Cluburilor”, a concluzionat Tatiana Bîrnaz.

Amintim că din decembrie 2020 până în prezent, cu suportul CIDDC, au fost lansate cluburi ale actualilor și viitorilor tați în diverse locații din raioanele Strășeni, Fălești, Dondușeni, Glodeni și în Chișinău.

Pentru a menține activitatea cluburilor și pentru a crea participanților – actuali și viitori tați – un mediu de încredere, echipa de formatori/oare participă la un program de formare continuă, pe care CIDDC îl facilitează lunar. În program participă în total 18 formatori și formatoare.

Cluburile sunt parte a proiectului „Clubul Taților”, dezvoltat în cadrul programului regional „Împreună împotriva stereotipurilor de gen și a violenței în bază de gen”, finanțat de Uniunea Europeană, implementat de UNFPA Moldova și UN Women Moldova în parteneriat cu CIDDC în perioada 2020-2023.

Acest material a fost realizat cu sprijinul financiar al Uniunii Europene. Conținutul său este responsabilitatea autorului și nu reflectă în mod neapărat opinia Uniunii Europene.

Admin

Email Această adresă de email este protejată de spambots. Trebuie să aveți JavaScript activat ca să o puteți vedea.
back to top

Contacte

Adresa: Strada E. Coca nr. 15, Chișinău, Republica Moldova, MD-2008

Tel./Fax: (+373 22) 747813, 716598, 744600

Email  Această adresă de email este protejată de spambots. Trebuie să aveți JavaScript activat ca să o puteți vedea.

Partener media:

Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente

Ambasadorul 2%

Sustin 2%!

Top of Page