CIDDC - Centrul de Informare şi Documentare privind Drepturile Copilului din Moldova

Din septembrie 2022, instituțiile de învățământ din Republica Moldova vor aplica Metodologia de prevenire și combatere a bullyingului

Reprezentanți și reprezentante de la Ministerul Educației și Cercetării (MEC), Alianța ONG-urilor active în domeniul Protecției Sociale a Copilului și Familiei (APSCF), Centrul Republican de Asistență Psihopedagogică, Centrul de Informare și Documentare privind Drepturile Copilului (CIDDC), cadre didactice și manageriale din învățământul profesional tehnic și general, practicieni/e s-au întrunit, la 22 iunie și, anterior, la 15 iunie curent, în ședințe de lucru online și au discutat despre ce trebuie să conțină documentul pe care instituțiile de învățământ din Republica Moldova îl vor aplica pentru a proteja copiii, elevii și elevele de hărțuire: Metodologia cu privire la prevenirea și combaterea bullyingului.

Metodologia este parte a politicii de prevenire a violenţei faţă de copii şi adolescenți/te în instituțiile de învățământ din țară și este elaborată de MEC în parteneriat cu CIDDC și APSCF, cu suportul financiar oferit de Fundația ERIKS Development Partner.

În cadrul ședinței, participanții, participantele au analizat proiectul Metodologiei, structurat în patru capitole ce specifică noțiuni generale; organizarea instituțională în scopul prevenirii și intervenției în situațiile de bullying; organizarea activităților de prevenire a bullyingului în instituția de învățământ; intervenția/răspunsul/gestionarea situației de bullying.

Documentul definește termenii de bullying, cyberbullying (bullying cibernetic), victimă a acțiunilor de bullying, autor al acțiunilor de bullying, martor al situației de bullying și stabilește particularitățile procesului de prevenire și intervenție în cazurile de bullying, completând cadrul normativ existent:

Codul educației al Republicii Moldova nr. 152/2014; Legea nr.140/2013 privind protecția specială a copiilor aflați în situație de risc și a copiilor separați de părinți; Instrucțiunile privind mecanismul intersectorial de cooperare pentru identificarea, evaluarea, referirea, asistența și monitorizarea copiilor victime și potențiale victime ale violenței, neglijării, exploatării și traficului, aprobate prin Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr. 270/2014; Procedura de organizare instituțională și de intervenție a lucrătorilor instituțiilor de învățământ în cazurile de abuz, neglijare, exploatare, trafic al copilului, aprobată prin ordinul ministrului educației nr. 77/2013; Metodologia de aplicare a Procedurii de organizare instituțională și de intervenție a lucrătorilor instituțiilor de învățământ preuniversitar în cazurile de abuz, neglijare, exploatare, trafic al copilului, aprobată prin ordinul ministrului educației nr. 858/2013 și Codul de etică al cadrului didactic, aprobat prin ordinul ministrului educației nr. 861/2015.

În baza acestei Metodologii, fiecare reprezentant/ă al/a personalului școlar va avea obligația să monitorizeze și situațiile de bullying, menționându-le în Raportul privind evidența sesizărilor cazurilor de abuz, bullying, neglijare, exploatare, trafic.

În context, în cadrul ședinței a fost menționată nevoia de o mai mare conștientizare atât din partea opiniei publice, cât și din partea personalului școlar de a asigura copiilor și adolescenților un mediu educațional incluziv și respectuos pentru diversitate, deci fără bullying.

„Ne dorim un document comprehensiv și ușor de aplicat.

În procesul de elaborare a Metodologiei, ministerul lucrează cu practicieni și practiciene, experte și experți din Republica Moldova și România. Suntem la etapa în care am reușit să elaborăm textul Metodologiei; el reflectă componentele de bază și răspunsurile la principalele întrebări legate de bullying. Începem să lucrăm asupra anexelor, a instrumentelor practice.

Sunt sigură că va rezulta un document bun, luând în considerare grupul de lucru care s-a implicat la elaborarea acestuia – oameni cu experiență și angajament să contribuie la dezvoltarea politicilor de protecție a copilului, a opinat Rodica Braguța, șefa Secției juridice din cadrul MEC.

„Documentul are scopul să completeze într-un mod clar și concis cadrul legal existent cu privire la protecția copilului față de violență și este rezultatul mai mutor întâlniri de lucru cu manageri, profesori și profesoare din învățământul general și profesional tehnic, cu coordonatorii și coordonatoarele Organelor Locale de Specialitate din Domeniul Învățământului (OLDSÎ) și cu MEC. CIDDC participă de fiecare dată la acest dialog continuu și oferă asistență tehnică tuturor partenerilor”, a menționat Iosif Moldovanu, consultant în drepturile copilului.

Până să intre în vigoare, Metodologia urmează a fi prezentată la etapa de proiect și înaintată spre consultări publice, și, ulterior, publicată în Monitorul Oficial, începând cu 15 septembrie 2022.

CIDDC, organizaţie nonguvernamentală ce activează în Republica Moldova de peste 20 de ani, contribuie la realizarea drepturilor copilului, în special, prin: fortificarea sistemelor, structurilor şi mecanismelor pentru a transpune drepturile în realitate; consolidarea capacităţilor titularilor de drepturi de a-şi cere drepturile şi ale titularilor de obligaţii de a-şi îndeplini responsabilităţile; integrarea aplicării principiilor generale ale Convenției cu privire la Drepturile Copilului.

Admin

Email Această adresă de email este protejată de spambots. Trebuie să aveți JavaScript activat ca să o puteți vedea.
back to top

Contacte

Adresa: Strada E. Coca nr. 15, Chișinău, Republica Moldova, MD-2008

Tel./Fax: (+373 22) 747813, 716598, 744600

Email  Această adresă de email este protejată de spambots. Trebuie să aveți JavaScript activat ca să o puteți vedea.

Partener media:

Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente

Ambasadorul 2%

Sustin 2%!

Top of Page