Ultimile știri 3

De multe ori, mesajele adulților au legătură doar cu rezultatul final al copilului. Se apreciază reuşitele şi în mică măsură se observă progresul pentru celelalte rezultate. În loc să insistaţi pe ce a greşit, spuneţi copilului ce a făcut bine şi ce a mai rămas de făcut. Apreciaţi nu doar rezultatul final, dar şi faptul că a încercat, s-a străduit.

Adulţii au suficientă experienţă şi ar trebui să-şi direcţioneze potenţionalul în favoarea copilului. Uneori poate fi nevoie să repetaţi sau să explicaţi clar ce aţi avut în vedere când aţi spus una sau alta. Explicaţi pe înţelesul copilului de ce trebuie să se comporte într-un fel sau altul şi ce aveţi în vedere când îi spuneţi: „să fii cuminte”, „să nu-ţi faci de cap” sau „să nu ieşi din vorba bunicilor sau rudelor”.

Spuneţi vorbe care să-i încurajeze

Copiii pot fi sensibili la ceea ce le spun adulţii. În special adolescenţii. Ei se simt răniţi atunci când sunt criticaţi. În diferite situaţii, la telefon sau în perioada vizitelor, nu uitaţi să le spuneţi vorbe care să-i încurajeze:

Folosiţi laude care nu umilesc şi critici care nu jignesc. Copiii se simt stânjeniţi atunci când sunt lăudaţi şi consideră că nu merită. Ba uneori se poartă dinadins urât ca să demonstreze că v-aţi înşelat. Pentru ca laudele să aibă efect, descrieţi ceea ce vedeţi sau auziţi sau descrieţi ce simţiţi dvs. în legătură cu asta. Evitaţi să îl comparaţi cu alt copil: „Cel mai bun”, „Mai bun decât...”.

Încurajaţi copilul, vorbindu-i cuvinte care să-i sporească încrederea în forţele proprii. De încurajări au nevoie şi copiii cu comportamente problematice. Ei au toate şansele pentru a dezvolta un comportament adecvat, spune psihologul Tatiana Turchină. „Experienţa a demonstrat că în fiecare copil există calităţi extraordinare, este nevoie doar de un efort pentru a descoperi acest potenţial. Chiar şi în acel „bătăuş” ar putea să existe nişte interese, curiozităţi, abilităţi constructive şi dacă le descoperi şi mobilizezi în direcţia potrivită, s-ar putea ca acel comportament de „bătăuş” să dispară", explică Tatiana Turchină.

Pentru a „îmblânzi” copiii cu comportamente problematice, uneori este de ajuns de trecut de la etichete negative la cele pozitive. „Dacă etichetăm copilul negativ, el ajunge să se conformeze acelor etichete şi să se comporte corespunzător. Este ca o lege nescrisă. Cu cât îi zici mai mult că este bătăuş sau răul clasei, el se identifică cu această etichetă şi continuă să se comporte exact aşa. De aceea, mai potrivit ar fi să-l etichetăm pozitiv (dacă tot se obișnuiește să se apeleze la etichete), să-i descoperim potenţialul şi să-l încurajăm să facă ce-i reuşeşte bine. Astfel, el se va identifica cu acel comportament şi se va purta ca atare. Aici trebuie să contribuie atât părinţii cât şi cadrele didactice. Niciunul nu este mai superior, doar că, învăţătorul ştie mai bine ce poate copilul în materie de cunoştinţe şi din prizma comportării lui în cadrul unui colectiv, grup, iar părintele îşi cunoaşte copilul de mic, din altă perspectivă”, menţionează Tatiana Turchină.

Părinții vor să-și vadă copiii autonomi, responsabili, să poată lua decizii și să se descurce pe cont propriu. Aceste capacităţi se dezvoltă încă din copilărie și au mare legătură cu stima de sine a copilului. Ceea ce crede copilul despre sine, îi afectează modul în care se comportă în diferite situații. Oamenii care sunt importanţi pentru copil au un efect important în dezvoltarea lor ca persoană şi a stimei lor de sine. De asta, se recomandă ca aceste persoane să știe să-i asculte pe cei mici și să-i încurajeze în ceea ce le reușește cel mai bine.

Adulţii contribuie la formarea stimei de sine a copilului prin modul cum îl abordează, cum discută cu el, ce mesaje îi transmit. Dacă de mic i se spune că este un copil rău şi nu se descurcă la nimic, că alţi copii pot, dar el nu, atunci, el creşte cu aceste idei, iar pe parcurs nici nu este curios să se descopere şi să afle despre sine că este bun la una sau alta.

Dacă acelaşi lucru se repetă şi la grădiniţă/şcoală şi se pun accente pe punctele lui slabe şi pe faptul că nu se descurcă, încrederea şi stima de sine nu poate fi dezvoltată. Copilul continuă să creadă despre sine că nu poate şi exact aşa merge în continuare.

Stima de sine se formază în primul rând cu părinţii, apoi mai apar şi alţi actori care contribuie la formarea acesteea: educatorii, cadrele didactice, semenii şi nu în ultimul rând mediul social.

Cum îşi dă seama un copil că este apreciat? De multe ori nu trebuie decât să fie salutat prietenos, să vă bucuraţi că îl vedeţi, să-i oferiţi un zâmbet, poate şi o îmbrăţişare, dacă este cazul. Sunt lucruri mici, care înseamnă mult pentru un copil!

Observaţi lucrurile la care copilul se descurcă bine şi încurajaţi-l. Poate că nu este fruntaş la învăţătură, dar poate să-i reuşească alte activităţi, cum ar fi sportul, muzica sau desenul.

De obicei, mesajele adulţilor au legătură doar cu rezultatul final. Nu aprecia copilul doar când are rezultate bune. Aceste mesaje se interiorizează în gânduri precum „eu nu știu”, „nu pot”, „nu mă descurc”, „nu sunt bun”. Apreciaţi nu doar rezultatele, dar şi străduinţa, munca, progresul. Ai putea apela la mesaje de genul „te-ai străduit”, „ai încercat”, „văd un progres”, „este mult mai bine ca data trecută”... Ceea ce dorim de la copil este ca el să verifice și să încerce din nou, să se străduie mai mult.

Copiii cu stimă de sine pozitivă îşi fac prieteni mai uşor. Se implică cu entuziasm în activităţi noi. Pot fi cooperativi şi pot să urmeze reguli. Știu să-și controleze comportamentul. Le place să fie creativi şi să aibă propriile idei. Sunt energici și discută cu ceilalţi copii cu mult curaj.

Arătaţi-vă susţinerea prin cuvinte - clar şi direct. Copiii se bucură şi de cadourile pe care le primesc cu diferite ocazii, însă, ar fi bine ca darurile să nu fie mai multe decât vorbele bune. Nici un cadou nu poate înlocui dragostea şi căldura părintească. Copilul are nevoie de cadouri folositoare – care să-l ajute să se dezvolte şi să menţină legătura cu părinţii. De exemplu, computerul poate fi bun la pregătirea lecţiilor şi pentru jocurile distractive, telefonul mobil – pentru comunicarea cu părinţii, aparatul foto – dacă îi place să fotografieze sau vrea să trimită părinţilor poze ca să vadă cum a crescut. Cel mai simplu mod de a afla ce cadou aşteaptă copilul este să-l întrebaţi ce îşi doreşte.

O părere bună despre sine îi dă copilului puterea:

- să treacă mai uşor peste necazurile din viaţa de zi cu zi

- să aibă încredere în propriile idei, capacităţi şi hotărâri

- să refuze propunerile periculoase din partea altora (important la vârsta când ceea ce-i spun prietenii este hotărâtor pentru el)

- să-şi rezolve problemele fără violenţă, iar mai târziu – şi fără ţigări sau alcool

- să fie optimist

Pe lângă mintea bună pe care o au sau nu, copiii au şi alte capacităţi care ar fi bine să fie identificate. Atât profesorii cât şi părinţii sunt atenți în mare parte la cât de mult învață copilul teoretic. Cei cu note mici la lecţii, ar putea să aibă potențial într-o altă zonă. Poate fi bun la sport sau poate fi înțelegător cu cei din jur. E importantă să le comunicăm și acestei categorii de copii despre lucrurile bune pe care știu să le facă.

Este foarte important, în special pentru copiii de vârstă școlară, să audă mesaje pozitive legate de competența lor, de la tata. Mesajele venite din partea tatălui au un impact mai mare, pentru că, de obicei, taţii le spun mai rar.

Adulţii recurg deseori la compararea reuşitelor copiilor cu ale altor colegi sau fraţi. De cele mai multe ori, intenţiile lor sunt de a-i încuraja pe copii să tindă spre rezultate mai bune. Doar că, în condiţiile în care vrem să dezvoltăm personalităţi unice, originale, diverse, dacă continuăm cu această metodă, s-ar putea să stingem unicitatea copilului, să stingem procesul de căutare a sinelui, să stingem formarea încrederii şi stimei de sine, menţionează psihologul Tatiana Turchină.

Fiecare copil are abilităţi şi cunoaşte mai bine un aspect sau altul. Atât părinţii cât şi învăţătorii ar putea să identifice la copii la ce se descurcă ei mai bine şi să-i încurajeze să facă acele lucruri. ,,Astfel, şi copiii îşi satisfac nevoia de explorare, de descoperire atât a lumii din jur, cât şi a sinelui, iar concurenţa poate fi dezvolată prin alte modalităţi. Este bine să dezvoltăm competenţa de competitivitate, dar aceasta se poate face prin alte metode, prin activităţi de lucru în echipă, prin proiecte sociale, de creaţie, de ştiiinţe sau activităţi sportive. Astfel, competitivitatea se dezvoltă pe potenţialul nativ, pe abilităţile şi competenţile tuturor copiilor", explică specialista.

Tot mai mulţi învățători înţeleg că relaţionarea cu elevii la şcoală depinde mult de atitudinea pe care o au faţă de copii şi comunicarea cu părinţii acestora. Este una dintre concluziile conturate la etapa intermediară de evaluare a programului de educație parentală pentru circa 150 de învăţători din mun. Chişinău şi r-ul Căuşeni.

Împreună cu specialiştii care îi ghidează în acest program, învățătorii analizează ședințele cu părinții pe care le-au organizat de la precedenta întâlnire de lucru până în prezent. Totodată, cadrele didactice vorbesc despre experiențele şi rezultatele pe care le-au avut în perioada programului (august 2014 - mai 2015). După 10 luni de stagiu, mulţi învăţători spun că programul de instruire are impact atât asupra activității profesionale, cât și personale.

„Am reușit să stabilim reguli în familie. Am văzut pe copii interesați de acest proces, iar acum chiar ne fac observații dacă ne abatem de la reguli. Dacă noi le respectăm, le respectă și ei. M-am apropiat mai mult de copii. Îi ascult mai mult. Am învățat să-mi stăpânesc emoțiile. Am luat multă experiență și de la colegii de aici. Reguli am stabilit și cu elevii din clasă. Acum și la ședințe vin mai mulți părinți. Deja știu să le identific mai bine nevoile. Ei vin cu interes. Spun că le place”, spune Angela Toma, învăţătoare la Liceul „Liviu Rebreanu” din Chişinău.

Scopul programului este ca învăţătorii să obțină cunoștințe și abilități pentru lucrul cu părinţii, astfel încât, împreună să contribuie la educarea nonviolentă a copiilor. „Anterior fugeam de seminare. Ziceam că îmi pierd timpul și trebuie ulterior să recuperez orele de la care am lipsit. Anul acesta am înțeles că totul poate fi recuperat. Reveneam la școală mai pozitivă și era și spre binele copiilor. Eu am conștientizat că gândurile mele au consecințe. Gândurile pozitive m-au ajutat mult în viața de familie. Îmi este mai ușor să organizez ședințele cu părinții pentru că eu nu mai pun accent pe transmiterea informațiilor, dar acum le pot spune și cum să procedeze. S-au îmbunătățit relațiile și cu colegele. Ele vin la mine după un sfat” Olga Burzacovschi, LT „Iulia Hașdeu”.

„Am învățat să-mi respect copilul. Comunicarea dintre mine și el e total altfel. El chiar mă laudă şi îmi zice uneori „bravo mama, ceva se întâmplă cu tine că te schimbi spre bine”, spune Natalia Bernaz, de la Liceul „Liviu Rebreanu” din Chişinău. „Chiar dacă am mai avut conflicte, acum îmi dau seama că era vina mea. Am învățat să utilizez mesajele asertive. Spun „mă simt așa când tu faci asta…” În clasă, am pus regulile pe foaie. Până va ajunge să meargă lucrurile de la sine, va fi un pic incomod și se cere un efort mai mare. Din septembrie voi avea o nouă clasă. Acum știu bine de unde să încep și unde să ajung în lucrul cu părinții. Știu ce se poate de făcut ca să pun accent mai mare pe metodele de educație ca să evităm violența”, adaugă învăţătoarea.

Deseori, adulții devin deranjanți de felul cum se comportă copiii, dar asta se întâmplă pentru că, ei nu sunt pregătiți să-i înţeleagă, spune Victoria Adascaliţa, psiholog, specialistă în cadrul programului de educaţie parentală pentru cadrele didactice. „Vrem ca învățătorii și părinții să fie mai pregătiți pentru schimbări și pentru a ajuta copiii în perioada schimbărilor” menţionează specialista.

Mai mult sau mai puţin, toți participanții la program au făcut progrese, spune Aliona Stepan, asistentă de proiect. „Toți au conștientizat că responsabilitatea lor ține și de înțelegerea copilului și a comportamentelor acestuia, protecția copilului la școală, dar și informarea/ susținerea părinților când aceștia au relații mai tensionate cu copiii lor. Este importantă promovarea metodelor pozitive de educație la școală și discutarea acestor metode cu părinții în cadrul ședințelor de grup sau individuale. De asta, profesioniștii din domeniul educației au nevoie şi în continuare de asistența experților și de schimbul de experiență privind comunicarea cu părinții elevilor ", menţionează Aliona Stepan.

Programul de instruire de lungă durată a cadrelor didactice din învățământul primar este organizat de Ministerul Educației în parteneriat cu Centrul de Informare și Documentare privind Drepturile Copilului din Moldova (CIDDC) și susținerea UNICEF Moldova.