Elena Gorea, formatoare la Clubul Taților: „Mă simt împlinită și motivată – contribui la promovarea egalității de gen în comunitate”

Elena Gorea este profesoară de limba și literatura română și de limba franceză la Gimnaziul din Făleștii Noi, raionul Fălești și are peste cinci ani de experiență în pedagogie. Din decembrie 2020, organizează și coordonează activități de promovare a egalității de gen și de diminuare a stereotipurilor de gen în comunitate, facilitând un club al băieților și un club al bărbaților. La aceste cluburi participă în total 28 de adolescenți și bărbați.

Responsabilitatea pe care Elenei Gorea și-a asumat-o acum mai bine de un an îi oferă o deosebită satisfacție. „Primul an de lucru în cadrul proiectului «Clubul Taților» a fost provocator, extenuant și totuși motivațional. Mă simt împlinită și motivată, deoarece contribui la promovarea egalității de gen”, ne-a spus formatoarea.

În timpul activităților, cei 13 băieți și cei 15 tați abordează teme precum: o relație sănătoasă/ relația de cuplu; rolul tatălui în satisfacerea nevoilor copilului; prietenia băiat-băiat/ băiat-fată; violența în familie și violența față de copii; bune practici de educație a copilului; metode de protecție a copilului de riscurile mediului online; importanța jocului în viața copilului și în familie.

„Stereotipurile de gen sunt prezente în toate sferele vieții. Este nevoie de timp, de informare și formare pentru a le diminua”

Atât în timpul procesului de facilitare a Cluburilor, cât și până la desfășurarea acestei activități, Elena a constatat că „stereotipurile de gen sunt prezente în toate sferele vieții. Este nevoie de timp, de informare și formare pentru a le diminua”. „Am observat stereotipuri referitor la distribuirea rolurilor în familie, gestionarea emoțiilor, activitățile din timpul liber. Unii tați acordă mai mult timp copiilor, se implică în treburile casnice”, a adăugat ea.

Ca metode de învățare, formatoarea aplică observarea, studiul de caz, discuții în baza materialelor video, iar în procesul de creare a unui cadru sănătos de învățare pentru participanți/particiante, ține cont de mai multe aspecte. „Am grijă ca atmosfera din grup să fie una prietenoasă, degajată, participanții să se simtă liberi și cooperanți. De asemenea, țin cont de necesitățile/propunerile care vin din partea participanților”, a explicat Elena.

Atmosfera emoțională din timpul activităților ghidate de către Elena Gorea poate fi urmărită în acest material video.

Ea ne-a împărtășit că în urma desfășurării activităților din cadrul cluburilor, o parte dintre tați au devenit mai conștienți de rolul lor în creșterea și dezvoltare copiilor, interesându-se de activitatea școlară a acestora, iar tinerii ai căror tați sunt implicați în dezvoltarea clubului afirmă că relația copil – părinte s-a îmbunătățit.

Atât Elena, cât și colegii ei consideră că proiectul „Clubul Taților” este o experiență utilă pentru toate persoanele implicate, una ce contribuie la dezvoltarea personală și profesională atât a băieților, a taților, cât și a formatorilor, formatoarelor.

De aceea, formatoarea continuă să faciliteze aceste cluburi și să-și inspire colegii, comunitatea să participe la un proces amplu de conștientizare a beneficiilor implicării bărbaților în creșterea și îngrijirea copiilor, cu blândețe și fără prejudecăți.

Amintim că în decembrie 2020, cu suportul CIDDC, în 9 locații din raioanele Strășeni și Fălești au fost lansate Cluburi ale actualilor și viitorilor tați, pe care le facilitează 14 formatori/oare din comunitățile lor. Cluburile sunt parte a proiectului „Clubul Taților”, dezvoltat în cadrul programului regional „Împreună împotriva stereotipurilor de gen și a violenței în bază de gen”, finanțat de Uniunea Europeană, implementat în cele două raioane de UNFPA Moldova și UN Women Moldova în parteneriat cu CIDDC în perioada 2020-2023.

Pentru a menține activitatea Cluburilor și pentru a crea participanților – actuali și viitori tați – un mediu de încredere, echipa de formatori/oare participă la un program de formare continuă, pe care CIDDC îl facilitează lunar.

Din martie 2022, ca răspuns la solicitările de a deschide cluburi și în alte comunități, CIDDC facilitează ateliere de formare continuă pentru formatori și formatoare din Chișinău, din raioanele Glodeni, Dondușeni ș.a.

Acest material a fost realizat cu sprijinul financiar al Uniunii Europene. Conținutul său este responsabilitatea autorului și nu reflectă în mod neapărat opinia Uniunii Europene.

Last modified onTuesday, 31 May 2022 12:36
Admin

Email This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.
back to top

Contacts

Adresa: Eugen Coca Street no. 15, Chisinau,
Republic of Moldova, MD-2008

Tel./Fax: (+373 22) 747813, 716598, 744600

Email: This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.

Ambasador 2%

Sustin 2%! Support 2%! 

Media partner:

Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente

Top of Page