Cum să vă înţelegeţi mai bine cu copilul: Ajutaţi-l să aibă o părere bună despre sine

Părinții vor să-și vadă copiii autonomi, responsabili, să poată lua decizii și să se descurce pe cont propriu. Aceste capacităţi se dezvoltă încă din copilărie și au mare legătură cu stima de sine a copilului. Ceea ce crede copilul despre sine, îi afectează modul în care se comportă în diferite situații. Oamenii care sunt importanţi pentru copil au un efect important în dezvoltarea lor ca persoană şi a stimei lor de sine. De asta, se recomandă ca aceste persoane să știe să-i asculte pe cei mici și să-i încurajeze în ceea ce le reușește cel mai bine.

Adulţii contribuie la formarea stimei de sine a copilului prin modul cum îl abordează, cum discută cu el, ce mesaje îi transmit. Dacă de mic i se spune că este un copil rău şi nu se descurcă la nimic, că alţi copii pot, dar el nu, atunci, el creşte cu aceste idei, iar pe parcurs nici nu este curios să se descopere şi să afle despre sine că este bun la una sau alta.

Dacă acelaşi lucru se repetă şi la grădiniţă/şcoală şi se pun accente pe punctele lui slabe şi pe faptul că nu se descurcă, încrederea şi stima de sine nu poate fi dezvoltată. Copilul continuă să creadă despre sine că nu poate şi exact aşa merge în continuare.

Stima de sine se formază în primul rând cu părinţii, apoi mai apar şi alţi actori care contribuie la formarea acesteea: educatorii, cadrele didactice, semenii şi nu în ultimul rând mediul social.

Cum îşi dă seama un copil că este apreciat? De multe ori nu trebuie decât să fie salutat prietenos, să vă bucuraţi că îl vedeţi, să-i oferiţi un zâmbet, poate şi o îmbrăţişare, dacă este cazul. Sunt lucruri mici, care înseamnă mult pentru un copil!

Observaţi lucrurile la care copilul se descurcă bine şi încurajaţi-l. Poate că nu este fruntaş la învăţătură, dar poate să-i reuşească alte activităţi, cum ar fi sportul, muzica sau desenul.

De obicei, mesajele adulţilor au legătură doar cu rezultatul final. Nu aprecia copilul doar când are rezultate bune. Aceste mesaje se interiorizează în gânduri precum „eu nu știu”, „nu pot”, „nu mă descurc”, „nu sunt bun”. Apreciaţi nu doar rezultatele, dar şi străduinţa, munca, progresul. Ai putea apela la mesaje de genul „te-ai străduit”, „ai încercat”, „văd un progres”, „este mult mai bine ca data trecută”... Ceea ce dorim de la copil este ca el să verifice și să încerce din nou, să se străduie mai mult.

Copiii cu stimă de sine pozitivă îşi fac prieteni mai uşor. Se implică cu entuziasm în activităţi noi. Pot fi cooperativi şi pot să urmeze reguli. Știu să-și controleze comportamentul. Le place să fie creativi şi să aibă propriile idei. Sunt energici și discută cu ceilalţi copii cu mult curaj.

Arătaţi-vă susţinerea prin cuvinte - clar şi direct. Copiii se bucură şi de cadourile pe care le primesc cu diferite ocazii, însă, ar fi bine ca darurile să nu fie mai multe decât vorbele bune. Nici un cadou nu poate înlocui dragostea şi căldura părintească. Copilul are nevoie de cadouri folositoare – care să-l ajute să se dezvolte şi să menţină legătura cu părinţii. De exemplu, computerul poate fi bun la pregătirea lecţiilor şi pentru jocurile distractive, telefonul mobil – pentru comunicarea cu părinţii, aparatul foto – dacă îi place să fotografieze sau vrea să trimită părinţilor poze ca să vadă cum a crescut. Cel mai simplu mod de a afla ce cadou aşteaptă copilul este să-l întrebaţi ce îşi doreşte.

O părere bună despre sine îi dă copilului puterea:

- să treacă mai uşor peste necazurile din viaţa de zi cu zi

- să aibă încredere în propriile idei, capacităţi şi hotărâri

- să refuze propunerile periculoase din partea altora (important la vârsta când ceea ce-i spun prietenii este hotărâtor pentru el)

- să-şi rezolve problemele fără violenţă, iar mai târziu – şi fără ţigări sau alcool

- să fie optimist

Pe lângă mintea bună pe care o au sau nu, copiii au şi alte capacităţi care ar fi bine să fie identificate. Atât profesorii cât şi părinţii sunt atenți în mare parte la cât de mult învață copilul teoretic. Cei cu note mici la lecţii, ar putea să aibă potențial într-o altă zonă. Poate fi bun la sport sau poate fi înțelegător cu cei din jur. E importantă să le comunicăm și acestei categorii de copii despre lucrurile bune pe care știu să le facă.

Este foarte important, în special pentru copiii de vârstă școlară, să audă mesaje pozitive legate de competența lor, de la tata. Mesajele venite din partea tatălui au un impact mai mare, pentru că, de obicei, taţii le spun mai rar.

Contacts

Adresa: Eugen Coca Street no. 15, Chisinau,
Republic of Moldova, MD-2008

Tel./Fax: (+373 22) 747813, 716598, 744600

Email: This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.

Ambasador 2%

Sustin 2%! Support 2%! 

Media partner:

Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente

Top of Page