Program de formare: Suport emoțional în depășirea experiențelor dureroase

Centrul de Informare şi Documentare privind Drepturile Copilului (CIDDC) în parteneriat cu APSCF, Ministerul Educației și Cercetării și OLSDÎ Bălți, Cahul, Criuleni și Orhei, în cadrul programului de granturi al proiectului "Sprijin pentru refugiați sub umbrela APSCF", cu suportul financiar al donatorului Diakonie Katastrophenhilfe anunță desfășurarea pe parcursul anului de studii 2022-2023 a Programului de formare referitor la suportul emoțional în depășirea experiențelor dureroase.

Programul este adresat personalului didactic și de conducere de la toate treptele de școlaritate din învățământul general din municipiul Bălți și raioanele Cahul, Criuleni, Orhei.

Participanții, urmare a programului, vor explora, într-un mediu sigur și incluziv, următoarele întrebări:

- Cum putem să ne raportăm la o experiența dureroasă care implică foarte multe pierderi și să continuăm să ne bucurăm de viața?

- Cum putem să ne bucurăm de viață și să evităm epuizarea emoțională a propriului sistem de răspuns la stres în condițiile în care asistăm copiii care sunt expuși la trauma războiului?

- Care sunt resursele (interne și externe) de care avem nevoie pentru a evita epuizarea emoțională?

- Cum să ne redobândim sentimentul de siguranță într-un context de viață impredictibil asupra căruia avem/ nu avem nici un control?

- Cum putem să ne bucurăm de viața si de ceea ce avem în prezent?

- Cum ajutăm copiii să facă față lumii răsturnate de experiența războiului?

- Cum putem să ajutăm copiii care au trecut prin experiența războiului să își restabilească sentimentul de siguranță?

- Cum le vorbim copiilor despre ceea ce li se întâmplă?

- Cum îi ajutăm pe copii să reducă simptomele impactului traumatic și să descarce energia care hrănește aceste simptome?

- Cum îi ajutăm pe copii să se integreze într-un grup deja format, să se simtă în siguranță la școală și să învețe?

Sunt create două grupuri de participanți:

Grup nr. 1: Educatori, metodiști, directori IET

Vor avea loc 6 ateliere online în perioada noiembrie 2022 – martie 2023

Doritorii de a participa la program se pot înregistra până la 20 noiembrie 2022, accesând linkul de mai jos:

https://docs.google.com/forms/d/e/1FAIpQLSeRGmq3qta_tncIwLfcX5wlyiKoTQkTO73YfNaSSzzKHmD6UA/viewform?usp=pp_url

Grup 2 Cadre didactice și de conducere de la treapta primară, gimnazială, liceală, psihologi școlari, specialiștii OLSDÎ

Vor avea loc 6 ateliere online în perioada noiembrie 2022 – martie 2023

Doritorii de a participa la program se pot înregistra până la 20 noiembrie 2022, accesând linkul de mai jos

https://docs.google.com/forms/d/e/1FAIpQLSdWGorXJprHPtp1XTvadNer6Pp4_YUTaXZpLCsSmxr_FLz1aw/viewform?usp=pp_url

Participarea la program este confirmată prin certificat în vederea completării portofoliului de dezvoltare profesională.

Cine sunt formatorii programului?

Sunt Sorina Petrica, psiholog clinician și psihoterapeut cu o practică clinică de peste 15 ani. Din 2013, sunt și formator în cadrul Asociației Multiculturale de Psihologie și Psihoterapie, unde susțin mai multe module de formare – printre care și cel de intervenție psihologică în traumă.

Am convingerea că o situație de suferință comună care implică și pierderi mari are forța să ne deschidă mai mult unii către alții, să ne determine să ne privim altfel decât prin prisma stereotipurilor și a prejudecăților pe care le-am folosit până acum.

Sunt Iosif Moldovanu, consultant, facilitator și coach, cu o experiență de peste 30 de ani în promovarea drepturilor copilului în diverse medii culturale, în educația formală și cea nonformală.

Am facilitat programe de formare pentru educatori, profesori și directori în domeniul educației pentru drepturile omului/ copilului, formarea competențelor pentru cultură democratică, participarea copilului în procesul decizional, comunicarea nonviolentă, politica de protecție a copilului etc.

Contacts

Adresa: Eugen Coca Street no. 15, Chisinau,
Republic of Moldova, MD-2008

Tel./Fax: (+373 22) 747813, 716598, 744600

Email: This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.

Ambasador 2%

Sustin 2%! Support 2%! 

Media partner:

Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente

Top of Page