CIDDC susține autoguvernarea elevilor din școli profesionale

Elevii participă la guvernarea școlii. Acesta este un principiu după care trebuie să funcționeze o școală modernă. În anul 2014, Ministerul Educației a emis un document prin care obligă directorii de școli să asigure condiții necesare pentru crearea și funcționarea consiliilor elevilor. Consiliile, organe de autoconducere a elevilor, permit copiilor dintr-o școală să participe, alături de profesori și administrație, la luarea deciziilor. În plus, consiliile elevilor au rolul să identifice care sunt problemele cu care elevii se confruntă la școală, să anunțe administrația despre acesta, eventual, să vină cu soluții și să observe dacă situația se îmbunătățește.

Elevi din cinci școli profesionale din raioanele Edineț, Soroca, Cahul, Criuleni și Bălți vor fi ghidați pe durata anului curent de studii să creeze și să asigure funcționarea consiliilor elevilor, astfel încât acestea să reprezinte cu adevărat vocea copiilor.

„Pe parcursul întregului an de studii consiliile elevilor din școlile selectate vor beneficia de formare despre organizarea activității consiliului. De asemenea, tinerii vor fi ghidați cum să elaboreze proiecte comunitare prin care să cereceteze și să răspundă la interesele și nevoile elevilor”, susține Iosif Moldovanu, facilitatorul instruirilor.

Pe 24-25 august, a avut loc prima instruire pentru elevii  și profesorii-coordonatori ai consiliilor. În cadrul instruirii, participanții au vorbit despre dreptul la educație, rolul consiliului elevilor și cum acesta trebuie să funcționeze.

Alte cinci școli profesionale au fost susținute în același proces pe parcursul anului de studii precedent. În această perioadă, consiliile elevilor au reuşit să organizeze cel puţin câte un proiect prin care au cercetat problemele cu care se confruntă elevii în școală, au monitorizat una dintre situațiile problemă semnalate de elevi și au prezentat administrației instituției un raport cu rezultatele analizei și cu propuneri de soluționare a problemei.

Școlile profesionale implicate în program în ambii ani au fost selectate în urma unui concurs desfășurat de Centrul de Informare și Documentare privind Drepturile Copilului (CIDDC).

Inițiativa are loc în cadrul unui program implementat de CIDDC. Programul are la bază rezultatele studiului Bunăstarea copiilor – studenți ai școlilor profesionale din Moldova, efectuat CIDDC și Fundația Servicii de Dezvoltare din Liechtenstein (LED) în anul 2014.

Studiul a scos în evidență mai multe detalii despre nivelul de bunăstare și asigurare a necesităților de bază (financiare, educative, psiho-sociale), printre care și faptul că tinerii nu își cunosc drepturile lor în instituție.

Activitățile au loc în cadrul proiectului „CONSEPT III – Consolidarea Sistemului de Educație Profesională Tehnică în Moldova”, implementat de CIDDC, în parteneriat cu Ministerul Educației. Suportul financiar este oferit de Fundația Servicii de Dezvoltare din Liechtenstein (LED).

 

Last modified onThursday, 12 January 2017 15:14
Admin

Email This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.
back to top

Contacts

Adresa: Eugen Coca Street no. 15, Chisinau,
Republic of Moldova, MD-2008

Tel./Fax: (+373 22) 747813, 716598, 744600

Email: This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.

Ambasador 2%

Sustin 2%! Support 2%! 

Media partner:

Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente

Top of Page