Schimb de practici și abordări moderne în protecția copilului față de violență
- Written by Admin
Peste 120 de psihologi, lectori universitari, cadre didactice, manageri ai instituţiilor de învăţământ preuniversitar şi preşcolar din Republica Moldova, România, Ucraina și Israel își vor împărtăși experiența și își vor dezvolta abilitățile de lucru cu copiii în prevenirea violenței și a situațiilor de risc. O conferință cu acest scop va avea loc pe 26 octombrie la Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă”.
Conferința „Formarea inițială și continuă a psihologilor în domeniul protecției copilului față de violență” este organizată de cătreFacultatea de Psihologie și Psihopedagogie Specială a Universității Pedagogice de Stat „Ion Creangă”, în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării și Centrul de Informare și Documentare privind Drepturile Copilului (CIDDC), cu suportul organizației suedeze „ERIKS Development Partner”.
Prin intermediul evenimentului, organizatorii își propun să creeze o platformă de schimb de practici și idei moderne în prevenirea violenței și formarea specialiștilor în domeniu. În acest sens, experți din Republica Moldova vor desfășura 3 ateliere specializate în:
· Evaluarea riscurilor privind securitatea și protecția copilului în organizarea activităților școlare;
· Prevenirea bullying-ului între elevi prin intermediul curriculumului școlar;
· Asistența psihologică a victimelor violenței în instituția de învățământ.
Date statistice
Ultimele date făcute publice de către Ministerul Educației, Culturii și Cercetării spun că pe parcursul lunilor ianuarie – mai 2018, angajații din sistemul educațional au raportat 4802 cazuri de violență asupra copilului care au avut loc în familie, școală sau în alte locuri şi servicii din comunitate. Potrivit raportului, cele mai multe cazuri – 223, se referă la violența fizică, alte 1351 – la violența emoțională, iar 1123 – la neglijare. De asemenea, au fost semnalate 62 de cazuri de exploatare prin muncă și 35 de cazuri de abuz sexual. În aceeași perioadă, fiecare al 5-lea caz a fost referit organelor cu atribuții în protecția drepturilor copilului, fiind suspectat sau identificat drept caz grav de abuz.
Evenimentul se va desfășura în incinta Universității Pedagogice de Stat „Ion Creangă” (Chișinău, str. Ion Creangă, 1), cu începere de la ora 09.30.

Admin
Email This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.Latest from Admin
- Concurs pentru selectarea consultanților-formatori în vederea oferirii suportului psiho-emoțional cadrelor didactice și altor profesioniști din sectorul educației.
- Concurs pentru selectarea consultanților-formatori în vederea facilitării unui program de formare pentru cadre didactice
- Poate un băiat fi feminist?
- Concurs de selectare a formatorilor/ formatoarelor pentru consolidarea capacităților profesioniștilor din sectorul educației în domeniul Protecției Drepturilor Copilului (I), Educației pentru Drepturile Omului (II) și Participării Copilului (III)
- Solicitare de oferte pentru servicii hoteliere, de alimentație și locație a sălilor de conferință