O istorie umană despre un tată care se implică
Vladimir Vohmeanin
„Țin minte primul zâmbet al fiicei mele – și cred că al meu a fost și mai mare în momentul acela”.
De la acel zâmbet a început și povestea lui Vladimir, în noul său rol – cel de tată. Pe lângă meseria de învățător, el învață zilnic cea mai provocatoare și, totodată, cea mai frumoasă lecție: cum să fii prezent pentru copiii tăi. Este tată a trei copii – o fată de 13 ani, un băiat de 11 și o fetiță de 3 ani și jumătate. Vladimir spune că familia l-a învățat mai multe despre răbdare, echilibru și iubire decât oricare carte.
„Eu sunt o persoană pragmatică și copiii în familia noastră au apărut planificat”, spune el zâmbind. „Dar, chiar și așa, nu conștientizam la ce să mă aștept. Soția a fost cea care a început discuția despre copii. Eu am acceptat, fără să știu cât de profund mă va schimba această alegere”.
Primele luni au fost, ca pentru orice părinte, o combinație de emoție, teamă și oboseală. „Țin minte cum soția mă învăța s-o țin pe fetiță în brațe, cum să o leagăn, pentru că avea colici. La prima băiță priveam tutoriale pe YouTube, dar practica era cu totul altceva. Doar zâmbetul ei îmi dădea încredere că fac totul corect, cu toate că încă mai aveam nevoie de experiență”.
Acum, la 13 ani de la acel început, zâmbetele s-au înmulțit, dar responsabilitatea a crescut pentru comportamentul lor. „Fata cea mare deja știe a glumi ca să mă facă să râd, să analizăm ce învață la chimie sau fizică. Fiul e pasionat de fotbal, iar fiecare gol marcat de el este o mică victorie pentru toată familia. Iar fata cea mică... vorbește româna cel mai bine dintre toți copiii și este foarte drăguță la tot ce zice”.
Rutina zilnică e simplă, dar cu sens. „Dimineața, la 7:30, pregătesc micul dejun – de obicei ceai cu tartine. Le calc hainele și, uneori, seara o iau pe cea mică de la grădiniță. Fata cea mare deja se descurcă singură, doar din când în când o ajut la câteva exerciții la matematică. Fiul, la fel, este independent, deși după vacanță are nevoie de puțin ajutor ca să-și organizeze timpul și să reintre în ”school mode”. Cu cea mică îmi place cel mai mult să asamblăm puzzle-uri împreună”.
După școală, teme și treburi casnice, urmează partea preferată a zilei – timpul petrecut împreună.
„Ne place să ieșim în oraș cu bicicletele. Când ne plimbăm prin parc, încercăm să ținem cont de interesele tuturor: cineva joacă fotbal, altcineva hrănește rățuștele, iar fata cea mare preferă discuțiile profunde. E greu să le reușești pe toate odată, dar ne străduim”.
Când îl întrebi pe Vladimir ce a învățat din paternitate, răspunde simplu: „Am înțeles că armonia în familie nu se obține prin împărțirea sarcinilor, ci prin dorința de a fi împreună. Când nu mai calculăm cine spală vasele sau cine adoarme copilul, facem lucrurile natural, din grijă și respect, ținând cont de nevoile personale ale soției/partenerei. Așa apare echilibrul, iar familia devine un loc de sprijin și liniște pentru toți”.
Această schimbare de atitudine nu a venit peste noapte. Vladimir a crescut într-o familie tradițională, în care tatăl era considerat principalul sprijin financiar, indiferent de cât de mult muncea mama.
„Mult timp am crezut că rolul tatălui este să asigure familia din punct de vedere material. A fost o perioadă când soția mea avea un salariu mai mare. Eu, fiind învățător, tot încercam să găsesc și alte modalități de a suplimenta venitul, dar fără succes. Până la urmă am acceptat situația. Și vă spun sincer că nu regret, pentru că atunci a început adevărata mea schimbare.
Îmi amintesc prima dată când am încercat să-l culc pe fiul nostru (apoi și pe fiica). Am înțeles că acest moment este foarte plăcut – și, apropo, dormeam în noaptea aceea mult mai bine, poate datorită căldurii lor.
Atunci am simțit pentru prima dată ce înseamnă armonia în familie. Când petreci timp cu copiii și cu soția fără să calculezi cine și cât stă cu ei, sau a cui e rândul să o scalde pe fiica mai mică, descoperi că acele clipe simple sunt adevărata fericire”.
Experiențele trăite alături de familie l-au făcut pe Vladimir să înțeleagă cât de important este respectul reciproc și sprijinul în cuplu.
„Pentru mine, o familie bazată pe respect, echilibru și egalitate înseamnă să fim atenți unii la ceilalți, să ne implicăm atunci când e nevoie, fără să așteptăm perfecțiune. Dacă soția mea e obosită și nu are chef să gătească – ori gătesc eu, ori ieșim undeva să mâncăm. Și invers. Nu e despre a fi părintele ideal, ci despre a fi acolo, prezent, atent la ce se întâmplă cu celălalt și cu copiii. Așa învață ei ce înseamnă grija, respectul și parteneriatul – nu din ce le spunem, ci din felul în care trăim alături de ei.
Implicarea în #ClubulTaților a venit firesc.
„Nu țin minte exact cum am aflat – poate de pe rețelele sociale. Dar știu sigur că am venit din dorință proprie. Îmi place să învăț și cred că poziția activă în viață ajută mult”.
Clubul i-a oferit o comunitate. „Comunic zilnic cu mame, cu colege, dar despre tați știam puțin. Credeam că sunt puțini bărbați implicați. Dar m-am înșelat. Am descoperit tați extraordinari, implicați, dornici să se dezvolte. Învățăm unii de la alții. Este o experiență care mi-a schimbat percepțiile”.
Râde și adaugă: „Desigur, nu pot să dau prea multe detalii… noi, la Club, avem o regulă clară – ce se discută la Clubul Taților, rămâne la Clubul Taților!”
Multe dintre ideile și discuțiile la #ClubulTaților l-au făcut să privească diferit și propria familie. A început să observe mai atent felul în care copiii reacționează, cum învață și cum se inspiră din ceea ce văd zi de zi acasă.
„Copiii se educă nu din cărți, ci din ceea ce văd zilnic. La noi, fiecare cină e despre ziua petrecută – povestim, râdem, ne ascultăm. Când avem oaspeți, copiii povestesc cu entuziasm, iar oaspeții așteaptă rândul lor și nu-l mai prind”, râde el. „Dar pentru mine, acesta e cel mai bun semn că familia noastră comunică. Eu tare sper că copiii mei vor fi tot așa de pedanți și grijulii, dar mai mult sper că vor respecta oamenii, opiniile lor, alegerile lor și aceasta ei văd în felul cum noi, părinții, gestionăm situații de criză, despre care tot la cină discutăm”.
Ce mesaj ar transmite altor tați care ezită să se implice în educația copiilor?
„Cred că nu poți impune implicarea prin mesaje, cât de puternice nu ar fi ele. O femeie devine mamă în momentul nașterii, pentru că organismul ei trece prin schimbări. Un bărbat devine tată în timp – prin dorință, gesturi, răbdare și iubire. Nu trebuie decât să începi – să ieși cu copilul la joacă, să-l asculți, să fii acolo. Restul vine natural”.
Despre ce înseamnă pentru el să fii un tată implicat, Vladimir vorbește cu aceeași naturalețe:
„Atunci când stai alături de copilul tău și citești o poveste, el nu are nevoie de bani. La fel și când joci fotbal cu fiul sau când discuți despre ultima manga japoneză – apropo, despre asta am aflat de la fata cea mare. Copiii au mai multă nevoie de timpul și prezența părinților decât de lucruri materiale”.
Se oprește o clipă și zâmbește: „Eu cred că un tată implicat nu trebuie să știe tot. Important e să fie acolo – cu răbdare, cu umor și cu inima deschisă. Copiii nu țin minte cât ai muncit, dar cum i-ai făcut să se simtă. Dacă se simt în siguranță și iubiți, înseamnă că ai reușit”.
………………………………………….
Clubul Taților este un proiect dezvoltat în cadrul programului regional „EU4Gender Equality: Împreună împotriva stereotipurilor de gen și a violenței pe bază de gen”, finanțat de Uniunea Europeană European Union in the Republic of Moldova, implementat de UNFPA Moldova și UN Women Moldova cu suportul Centrul de Informare si Documentare privind Drepturile Copilului.
#strongertogether #eu4genderequality
