Ultimile știri 2

Un adolescent apărător al drepturilor omului din Republica Moldova, invitat de către Raportorul Special al ONU privind Dreptul la Educație să-și facă vocea auzită la un eveniment internațional

Pe 8 decembrie 2023, la Geneva (Elveția), Vasile Cocîrla, unadolescent apărător al drepturilor omului din Republica Moldova, căruia Centrul de Informare și Documentare privind Drepturile Copilului (CIDDC) îi acordă suport, și-a făcut vocea auzită în cadrul unei conferințe internaționaledespre rolul adolescenților, tinerilor în modelarea viitorului educației.

Vasile a participat la invitația Faridei Shaheed, Raportoare Specială a ONU privind Dreptul la Educație, și a vorbit atât despre schimbările pe care el însuși și le dorește în educație, precum și despre schimbările pe care și le doresc copiii din Republica Moldova, astfel încât educația să răspundă nevoilor fiecărui copil.

Evenimentul a fost dedicat celei de-a 25-a aniversări a Raportorului Special privind Dreptul la Educație de la adoptarea primului mandat al acestuia (în 1998) și marcării celor 75 de ani de la adoptarea Declarației Universale privind Drepturile Omului (în 1948).

Vasile Cocîrla este membru al Inițiativei CADO, un grup format de 10 copii din Moldova și Ucraina, cu vârste cuprinse între 13 și 17 ani. CIDDC susține acest grup în procesul de elaborare a unei legi comprehensive și incluzive pentru copii cu privire la apărătorii drepturilor omului (ADO).

În cadrul conferinței de la Geneva, Vasile a împărtășit atât experiența personală de apărare a drepturilor copilului în și la educație, cât și experiențele altor copii din Moldova, inclusiv experiențele copiilor apărători ai drepturilor omului din Republica Moldova (CADO) în mediul educațional.

„M-a emoționat experiența de a lua cuvântul în sala Palatului Națiunilor din Geneva. Am vorbit despre importanța educației sexuale în Republica Moldova, subliniind că aceasta nu se rezumă doar la aspectele legate de sex și infecțiile cu transmitere sexuală, ci include și dimensiuni precum senzualitatea, intimitatea emoțională, identitatea de gen, prevenirea abuzului sexual și altele. Mă bucur să constat că împărtășim aceleași idei cu raportoarea specială privind viitorul dreptului la educație, care răspunde necesităților reale ale copiilor”, ne-a împărtășit Vasile Cocîrla.

La eveniment au participat adolescenți și tineri din diferite țări, precum și reprezentanți ai ONU din domeniul drepturilor omului, ai misiunilor diplomatice și ai organizațiilor internaționale.

Evenimentul a găzduit un dialog între generații, un schimb reciproc de bune practici în procesul educațional, precum și un shimb de dificultăți pe care copiii le întâmpină în educație.

Pe parcursul anilor 2021-2023, Vasile a fost susținut de Centrul de Informare și Documentare privind Drepturile Copilului (CIDDC) să reprezinte opinia copiilor în legătură cu respectarea dreptului la educație sexuală comprehensivă și a drepturilor pe care le au copiii apărători ai drepturilor omului (CADO) la nivel național și internațional.

Amintim că Vasile Cocîrla este și membru al Platformei Copiilor (structură consultativă creată de CIDDC în 2017). În 2022, Vasile reprezenta primul grup de copii apărători ai drepturilor omului care s-a întâlnit cu Mary Lawlor, Raportoarea Specială a ONU privind situația apărătorilor drepturilor omului. Astfel, în aprilie 2022, pentru prima oară în istoria drepturilor omului, un Raportor Special privind Apărătorii Drepturilor Omului includea pe agenda sa și copiii în calitate de ADO .

În 2021, Vasile și alți copii apărători ai drepturilor omului din comunitatea lor și-au propus să contribuie la dezvoltarea acesteia. Au monitorizat cum se respectă dreptul elevilor la securitatea în traficul rutier de pe porțiunea de drum a străzii de lângă școală. Ulterior au transmis un raport cu constatări și recomandări către Administrația liceului, Autoritățile publice locale (APL) și Inspectoratul Național de Patrulare (INP). Experiența lui Vasile și a grupului a fost documentată în acest video.

În 2022, Vasile și colegele sale au participat în cadrul campaniei „Un mediu sigur pentru copiii apărători ai drepturilor omului”, cu sloganul „Eu apăr drepturile omului și vreau să mă simt în siguranță” și hashtagul #EuSusținCADO.

Prin activismul său civic, Vasile contribuie la diminuarea și prevenirea stereotipurilor sociale și la incluziune, iar la finele anului 2023 i s-au decernat mai multe premii.

CIDDC pledează pentru o educație despre, prin și pentru drepturile omului

Experiențele copiilor apărători ai drepturilor omului din Republica Moldova devin din ce în ce mai cunoscute pe plan internațional începând cu anul 2021, iar CIDDC facilitează acest proces și continuă să sprijine inițiativele şi acțiunile CADO în diferite țări, printre care Conferința Internațională Aniversară a Child Rights Connect, organizată la Geneva, în Elveția (mai 2023),Conferința “Vienna World Conference - 30 Years On: Our Rights – Our Future”(iunie 2023), RIGHTS Click BETTER-VERSE – Conferința internațională privind drepturile digitale ale CADO (Londra, Regatul Unit, 5-6 septembrie 2023), Conferința Internațională „UDHR75: Revitalising the universal commitment to all children’s rights, with and for children” (Geneva, 12 decembrie 2023).

CIDDC susține copiii apărători ai drepturilor omului și le oferă suport în procesul de monitorizare, apărare și promovare a propriilor drepturi și a drepturilor altor copii (inclusiv în elaborarea campaniilor de sensibilizare/conștientizare a opiniei publice); susține părinții, cadrele didactice, autoritățile, ONG-urile, Avocatul Copilului și alți titulari de obligații și le oferă suport să pună în practică drepturile CADO.

CIDDC pledează pentru o educație despre, prin și pentru drepturile omului, care oferă fiecărui copil, fără nicio discriminare, un mediu sigur în care copilul își exercită drepturile la participare, apărărare, monitorizare și promovare a drepturilor omului.

Pe parcursul anului 2023, atât la nivel la nivel național, cât și la nivel internațional, au avut loc mai multe evenimente în legătură cu a 75-a aniversare a Declarației ONU a Drepturilor Omului. Te invităm să consulți și versiunea prietenoasă a Declarației Universale privind Drepturile Omului .

GALERIE FOTO:

Read more... 

CIDDC solicită oferte de prețuri pentru achiziționarea echipamentelor și accesoriilor foto și video

TERMENI DE REFERINŢĂ. Centrul de Informare și Documentare privind Drepturile Copilului (CIDDC) este o organizație neguvernamentală, fondată în 1999. Inspirăm adulții să asculte vocea fiecărui copil și colaborăm cu copiii, familiile, autoritățile, serviciile publice și societatea civilă pentru a elabora și aplica soluții bazate pe drepturile copilului. Pentru mai multe informații, accesați https://drepturilecopilului.md/index.php/ro/ .

Achiziția are loc în cadrul proiectului „Un model integrat pentru asigurarea accesului la servicii medicale și sociale pentru adolescente însărcinate și mame adolescente în zonele rurale dezavantajate”, implementat de Salvați Copiii România împreună cu Centrul de Informare şi Documentare privind Drepturile Copilului din Moldova (CIDDC) și Asociația „Sănătate pentru tineri”, cu sprijinul companiei farmaceutice MSD România.

Echipamentele procurate vor fi utilizate pentru activitățile de comunicare în cadrul proiectelor CIDDC.

Nr.

Articol (cu specificații)

1.

Sistem de microfoane fără fir

cu înregistrare de sunet simultană, din 2 surse (mono și stereo)

1 x receptor, 2 x transmițător, 3 x SC20, 1 x SC5, 3 x protecție de vânt, 1 x husă

2.

Memorie externă/ Hard extern: Capacitate: 4 Terabaiți

3.

Phone Tripod, de podea:

Temperatura de funcționare: - 30 C +60C

Destinație: Foto, video

Greutate maximă suportată: 3 jg

Tip montură: ¼

Cap trepied: 3D

Unghiul de înclinare a picioarelor: 21 grade

Rotație panoramică: Da

4.

Power bank 20 000 mAh

5.

Adaptor telefon pentru trepied

6.

USB Flash stick, 128 Gb

7.

Căști

Timp de lucru: până la 35 de ore

Tip conectivitate: Fără fir

Tip căști: over the ear

Versiune bluetooth: v5.0

Bluetooth: Da

Oferta trebuie să includă:

‒ Prețul în MDL (inclusiv TVA) denumirea echipamentului, denumirea producătorului;

‒ Certificatul de calitate al echipamentului;

‒ Perioada de garanție;

‒ Termenul de livrare a echipamentelor;

‒ Denumirea companiei, adresa poștală, persoana de contact, e-mailul și telefonul de contact;

‒ Copia certificatului de înregistrare a companiei;

‒ Datele bancare ale companiei;

‒ Semnătura persoanei responsabile și ștampila companiei.

Condiții financiare, de plată:

Plata se va efectua prin transfer bancar în termen de 5 zile lucrătoare de la predarea-primirea produselor.

Criteriile de selecție a ofertelor comerciale:

Criteriu

Pondere

Corespunderea ofertei specificațiilor tehnice cerute

40%

Completivitatea prețului

20%

Completivitatea termenilor de executare a lucrărilor / livrare a bunurilor

10%

Completivitatea condițiilor financiare, de plată

10%

Completivitatea condițiilor de livrare a bunurilor (adresa livrării, încărcare, descărcare, instalare)

10%

Completivitatea condițiilor de garanție și deservire post livrare

10%

Data limită de transmitere a ofertelor:

Ofertele, valabile 10 zile lucrătoare din data-limită de transmitere a ofertelor, semnate de persoana abilitată, vor fi expediate pe adresa de e-mail: This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it. sau depuse la sediul CIDDC din str. Eugen Coca 15, Chișinău, cu mențiunea: Oferta comercială până în data de 18 decembrie 2023.

Este posibilă depunerea ofertei pentru toate produsele solicitate sau, după caz, doar pentru cele deținute de către ofertant.

Informații suplimentare și precizări, le puteți obține la nr. de telefon 079129313

Va fi selectată oferta care va oferi cel mai bun raport calitate/preț și termen de livrare rezonabil.

Read more... 

Comunicat de presă: „Adolescența mea contează! Mă protejez de sarcină”, o campanie online pentru fete și băieți

Chișinău, 8 noiembrie 2023 – Centrul de Informare și Documentare privind Drepturile Copilului din Moldova (CIDDC) și Asociația „Sănătate pentru Tineri” din Moldova, în parteneriat cu Inițiativa MSD for Mothers, cu suportul financiar oferit de Salvați Copiii România, lansează campania de prevenire a sarcinii timpurii „Adolescența mea contează! Mă protejez de sarcină” .

Campania se desfășoară online, în perioada 7 noiembrie – 10 decembrie 2023, se adresează fetelor și băieților și are scopul să prevină atât sarcina timpurie, cât și alte comportamente sexuale riscante în perioada adolescenței. Teaserul a fost publicat recent.

Campania „Adolescența mea contează! Mă protejez de sarcină” poate fi urmărităatâtpecanalele de Facebook, Instagram și YouTube ale CIDDC, cât și pe canalele de Facebook , Instagram , TikTok și YouTube ale Youth Klinic – rețeaua națională de Centre de Sănătate Prietenoase Tinerilor, și pe pagina de Facebook a Centrului Neovita .

Obiectivul acestei campanii este ca fetele și băieții să-și formeze competența de prevenire a sarcinii timpurii și a altor comportamente sexuale riscante: Să cunoască toți factorii care amplifică riscul; Să stabilească relații interpersonale bazate pe prețuirea demnității umane; Să anticipeze consecințele; Să se informeze din surse credibile; Să ia decizii favorabile pentru propria sănătate; Să solicite ajutor; Să spună „Nu!”.

Consimțământ, Contracepție, Mituri despre contracepție

Ne dorim ca fiecare adolescent/ă să înțeleagă ce este un abuz sexual, cum să pună limite, cum să identifice și să combată mituri despre contracepție și să conștientizeze că atât fetele, cât și băieții au responsabilitatea de a preveni sarcina.

Campania operează cu trei concepte-cheie: Consimțământ, Contracepție, Mituri despre contracepție, integrate într-o serie de materiale video elaborate de către experți și experte în cooperare cu un grup de adolescenți/nte care participă în programele CIDDC, inclusiv cu un grup de copii apărători ai drepturilor omului care pledează pentru educație sexuală comprehensivă în școli (ESC), inclusiv cu tinere și tineri care au elaborat, în perioada iulie 2020 – iunie 2021, primul studiu participativ cuprinzător cu privire la educația sexuală în școlile din Republica Moldova.

Din studiul participativ al Platformei Copiilor, cunoaștem că mulți dintre profesori și profesoare își înțeleg rolul important în procesul de educație sexuală și sunt gata să și-l asume, însă, așa cum menționează în studiu, nu au suficientă pregătire profesională.

Materialele video au fost elaborate în limba română și subtitrate în limbile rusă și ucraineană, iar cadrele didactice de la treapta gimnazială și liceală le pot utiliza ca suport la orele de dirigenție și dezvoltare personală sau ori de câte ori este necesar să abordeze subiecte de educație sexuală.

Încurajăm atât adolescenții, cât și cadrele didactice să susțină campania

„CIDDC continuă să contribuie la creșterea gradului de conștientizare al societății cu privire la drepturile și nevoile copiilor legate de educația sexuală.

Educația sexuală este un drept al copiilor și, pentru a asigura acest drept, este nevoie de cooperarea titularilor de obligații din diferite sectoare: și profesioniștii din educație, și profesioniștii din protecție socială, din sănătate; familia ș.a.

Prin această campanie, ne dorim ca fiecare adolescent și adolescentă să-și dezvolte, într-un mediu de încredere, respectuos, liber de prejudecăți, competența de prevenire a comportamentelor sexuale riscante.

Venim în sprijinul adolescenților cu mesajul că orice li s-ar întâmpla, există persoane de încredere la care atât fetele, cât și băieții se pot adresa pentru consultație și susținere și că noi, profesioniștii, le suntem aproape.

Campania se adresează adolescenților și subliniez că și adulții din cercul de încredere al adolescenților au responsabilitatea de a contribui la prevenirea sarcinii timpurii.

Oferind copiilor informațiile de care copiii au nevoie, abordând subiecte de educație sexuală fără prejudecăți și blamare, oferind copiilor sprijin în situații dificile, acești adulți contribuie la un mediu de siguranță pentru copii.

Materialele video despre Consimțământ, Contracepție , Mituri despre contracepție,până a fi publicate, deja au fost aplicate ca suport de lucru de către mai multe grupuri de cadre didactice care participă în programele CIDDC.

De aceea, încurajăm atât adolescenții, cât și cadrele didactice și de conducere să disemineze mesajele acestei campanii, în instituțiile unde activează, pe canalele lor de comunicare, în comunitate”, a declarat Arina Zîcu, directoare executivă a CIDDC.

„Noi ne dorim ca în lume să vină cât mai mulți copii doriți, sănătoși la părinți suficient de pregătiți atât fizic, cât și psihologic și social pentru rolul lor de părinte și aceasta se întâmplă de obicei după încheierea vârstei de adolescență. Iar în adolescență accesul la educație sexuală complexă îi ajută pe tineri să devină pe viitor astfel de părinți și să evite multe riscuri de sănătate, inclusiv sarcinile nedorite, infecțiile cu transmitere sexuală, violența în bază de gen și altele”, a declarat Galina Leșco, președinta Asociației „Sănătate pentru Tineri”, șefa Centrului de Resurse SSPT Neovita, medic ginecolog.

În Republica Moldova, fiecare a 6-a adolescentă care a născut în 2022 era la o naștere repetată

În țara noastră, datele statistice cu privire la maternitatea timpurie continuă să fie îngrijorătoare.

Anual în jurul a 50 de fete cu vârsta de până la 15 ani devin mame în Republica Moldova. 8 din 10 mame adolescente sunt din mediul rural. O educație sexuală cuprinzătoare în familii și în școli ar preveni aceste riscuri.

Potrivit Biroului Național de Statistică al Republicii Moldova, 1505 adolescente sub 20 de ani au devenit mame în 2022 . 1 din 16 nou-născuți din 2022 a fost din mamă adolescentă. 83% dintre adolescentele care au devenit mame în 2022 sunt din mediul rural. Fiecare a 6-a adolescentă care a născut în 2022 era la o naștere repetată (a doua, a treia și chiar a patra).6% dintre cazurile de mortalitate maternă din ultimii 5 ani au fost printre adolescente.

Dacă ne referim la rata nașterilor la adolescente, atunci datele Biroului Național de Statistică al Republicii Moldova prezintă că 23 de fete cu vârste cuprinse între 15 și 19 ani din 1000 au devenit mame în 2022 (media pentru zona Europei și Asiei Centrale fiind de 16 la 1000 în 2020).

Potrivit datelor preliminare ale HBSC Moldova, 2022: 73,7% dintre adolescenții sexual activi cu vârste de 15-17 ani au utilizat prezervativul la ultimul contact sexual în 2022 (62% în 2018); 8% dintre fetele adolescente de 15-17 ani care au avut relații sexuale au utilizat contraceptive la ultimul contact sexual în 2022 (în 2018 – numai 4,4%).

Comportamentele sexuale riscante ar putea fi prevenite dacă atât familiile, cât și școlile ar oferi copiilor o educație sexuală comprehensivă (ESC), care include 5 aspecte: Senzualitatea, Intimitatea emoțională, Identitatea de gen, Abuzul sexual, Sănătatea reproducerii. Despre ESC și aspectele acesteia, Platforma Copiilor, cu suportul CIDDC, a inițiat, în februarie-martie 2023, o campanie de informare online.

„Consider că includerea aspectului abuzului sexual în educația sexuală școlară este obligatorie. Din păcate, foarte multe fete, dar și băieți din țara noastră trec prin abuz sexual și nu știu cum să procedeze. Școala trebuie să pregătească adolescenții pentru viață, ceea ce, din păcate, încă nu se practică în instituțiile de învățământ din Republica Moldova", menționa o adolescentă, membră a Platformei Copiilor.

„Înțelegerea și dezvoltarea abilităților de comunicare și intimitate emoțională pot ajuta la prevenirea problemelor de sănătate mintală și fizică asociate cu comportamentele sexuale riscante sau nesănătoase. De asemenea, învățarea cum să recunoaștem și să respectăm limitele personale și ale partenerului poate ajuta la prevenirea violenței sexuale și a altor forme de abuz în relații”, spunea un adolescent, membru al Platformei Copiilor .

Aproape 1500 de cadre didactice din 15 raioane ale țării învață cum să le asigure adolescenților/telor un mediu de încredere în comunicarea despre sex și sexualitate

Din decembrie 2021 până în februarie 2024, aproape 1500 de cadre didactice din 15 raioane participă la stagiul de formare privind aplicarea programului „Prevenirea sarcinii în adolescență” (raioanele Căușeni, Drochia, Hâncești, Cimișlia, Glodeni, Cahul, Strășeni, Șoldănești, Sângerei, Telenești, Cantemir, Orhei, Soroca, Comrat și din Chișinău). Programul a fost elaborat ca răspuns la studiile recente cu privire la calitatea educației sexuale în rândul copiilor în Republica Moldova.

Cadrele didactice învață cum să le asigure adolescenților/telor un mediu de încredere în comunicarea despre sex și sexualitate, cum să conștientizeze stereotipurile legate de sexualitate și cum să-i consilieze în procesul de prevenire a riscurilor pentru sănătate.

În timpul acestui stagiu formare, mai multe cadre didactice au menționat că educația sexuală este necesară în școli și discuțiile despre sarcină, consimțământ, contracepție sunt firești (ex.: trebuie să abordăm astfel de subiecte în mod liber, de parcă am discuta despre spălatul pe dinți)”.

Printre recomandările echipei de experți și experte care livrează programul către cadrele didactice sunt: Să exerseze și să consolideze capacitatea de facilitare a discuțiilor cu adolescenții, ținând cont de specificul vârstei; Să-și formeze propriile competențe de explorare și să adreseze cât mai multe întrebări deschise, pentru a intra în miezul problemei; Să discute în mod liber, degajat, fără să judece și fără să învinuiască; Să solicite suport ori de câte ori simt nevoia, pentru a desfășura activități cu elevii și elevele la disciplina Dezvoltare personală.

Atât Programul „Prevenirea sarcinii în adolescență”, cât și materialele campaniei „ Adolescența mea contează! Mă protejez de sarcină”au fost elaborate în cadrul proiectului „Un model integrat pentru asigurarea accesului la servicii medicale și sociale pentru adolescente însărcinate și mame adolescente în zonele rurale dezavantajate”.

Pentru orice întrebări legate de sănătate, adolescenții, adolescentele, tinerii, tinerele, precum și părinții lor au la dispoziție telefonul de încredere YK Support Line 0 800 800 22: non-stop, gratuit, confidențial.

Read more... 

Aproape 1100 de eleve și elevi au completat chestionarul online „Comunicarea profesor-elev”. Consiliul Consultativ al Copiilor pe lângă Avocatul Poporului pentru Drepturile Copilului analizează rezultatele chestionarului și elaborează un raport

În perioada 21-22 octombrie 2023, membrii și membrele Consiliului Consultativ al Copiilor pe lângă Avocatul Poporului pentru Drepturile Copilului (CCC) s-au întâlnit, în cadrul unui atelier de lucru, și au început să analizeze rezultatele chestionarului online „Comunicarea profesor-elev”, pe care, ulterior, le va prezenta la Forumul Național al Copiilor.

Atelierul a fost organizat de Centrul de Informare și Documentare privind Drepturile Copilului (CIDDC) în parteneriat cu Avocatul Poporului pentru Drepturile Copilului cu suportul financiar oferit de Salvați Copiii România.

Treizeci și cinci de copii apărători ai drepturilor omului din Republica Moldova și Ucraina, membri și membre ai, ale CCC, au inițiat, în august 2023, o cercetare pe subiectul comunicării profesor-elev. Ca instrument de cercetare, copiii au elaborat un chestionar online anonim pentru elevi și eleve, pe care l-au lansat public pe 14 septembrie 2023. Aproape o mie o sută (1070) de eleve și elevi din țară au completat chestionarul.

„Este un rezultat foarte bun, pe care Consiliul Copiilor l-a obținut într-un timp foarte scurt”, a punctat Elvira Drangoi, cofacilitatoarea atelierului.

În cadrul atelierului, copiii au împărtășit despre cum au diseminat chestionarul în școlile și comunitățile lor și despre dificultățile pe care le-au întâmpinat în acest proces.

Au analizat rezultatele chestionarului, au formulat constatări și concluzii privind comunicarea profesor-elev; au identificat cine sunt adulții responsabili de soluționarea problemelor legate de comunicarea profesor-elev și au formulat recomandări către ei pentru îmbunătățirea comunicării profesor-elev.

Pentru îmbunătățirea comunicării profesor-elev, Consiliul Copiilor urmează să înainteze recomandări către autorități, în cadrul Forumului Național al Copiilor

În ziua a doua de atelier, membrii și membrele Consiliului s-au întâlnit cu Ombudsmanul Copilului și i-au comunicat că, în urma analizării răspunsurilor la chestionar, vor elabora o versiune în lucru a unui raport, pe care o vor prezenta către reprezentanți și reprezentante ai/ale autorităților în cadrul Forumului Național al Copiilor, în luna noiembrie 2023.

Vasile Coroi, Ombudsmanul Copilului, a mulțumit Consiliului Copiilor pentru contribuție în procesul de cercetare și a afirmat că le acordă suportul necesar.

Membrii și membrele Consiliului Copiilor au afirmat că vor monitoriza în ce măsură autoritățile vor ține cont de recomandările copiilor pentru a îmbunătăți comunicarea dintre profesori și elevi.

Amintim că până la inițierea cercetării Comunicarea profesor-elev , Consiliul Copiilor a elaborat, pe parcursul primului an de activitate, cercetarea Fenomenul discriminării în școli.

De asemenea, Consiliul Copiilor a participat la evenimente naționale și internaționale, printre care Forumul Național al Copiilor „Respectarea drepturilor copiilor în și la educație”, ediția a șasea (19 noiembrie 2022), Conferința Științifică Internațională „Interesul superior al copilului: abordare socio-culturală, normativă și jurisprudențială” (30 septembrie – 1 octombrie 2022).

Consiliul Copiilor reprezintă vocea tuturor copiilor cu privire la respectarea, protecția și asigurarea drepturilor copilului în Republica Moldova și are un mandat de doi ani, desfășurat în perioada anilor de studii 2022-2023/2023-2024.

Activitatea acestei structuri consultative este facilitată, în limbile română și rusă, de Oficiul Avocatului Poporului (OAP) în colaborare cu Centrul de Informare și Documentare privind Drepturile Copilului din Moldova (CIDDC), cu suportul financiar al organizației Salvați Copiii România.

Consiliul Consultativ și-a început activitatea în septembrie 2022, acesta fiind creat în baza Regulamentului Consiliului Consultativ al Copiilor pe lângă Avocatul Poporului pentru drepturile copilului .

Pe lângă Consiliul Consultativ al Copiilor, CIDDC susține și alte ințiative de participare ale copiilor: Platforma Copiilor , Forumul Copiilor Apărători ai Drepturilor Omului etc.

Read more... 

Contacts

Adresa: Eugen Coca Street no. 15, Chisinau,
Republic of Moldova, MD-2008

Tel./Fax: (+373 22) 747813, 716598, 744600

Email: This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.

Ambasador 2%

Sustin 2%! Support 2%! 

Media partner:

Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente

Top of Page