Sfatul psihologului: Cum procedăm când avem crize de furie

De multe ori, părinții reacționează violent la unele comportamente ale copiilor anume pentru că nu cunosc alte metode pentru a aplana situația. În momentele când apar crize de furie, maturii sunt mai predispuși să spună cuvinte dure la adresa copiilor sau să apeleze la forme violente de disciplinare. „Până învățăm să ținem gura închisă și mâinile pe lângă noi, când suntem furioși, primul pas ar fi să plecăm de lângă copil”, ne îndeamnă Diana Stănculeanu, psiholog  Salvați Copiii.

Nevoia de a părăsi locul în care apare furia ține de simplu fapt că atunci când vedem pe cel care a greșit, suntem provocați să facem sau să spunem unele lucruri neplăcute, explică Stănculeanu.

„Pentru a mă liniști trebuie să fac un pas înapoi, să ies din situație. Însă, multor părinți le este greu să facă lucrul acesta pentru că îl interpretează ca pe o renunțare. Din punctul de vedere al multora ar însemna că „cedează” în fața copilului. De fapt, asta înseamnă să-mi dau un pic de timp pentru a mă liniști, pentru a mă domoli și pentru a-mi da mie voie să revin la situație, cu vorba bună și mâinile lângă corp, pregătit să rezolv o situație, nu să generez o nouă problemă. Pentru că în momentul când lovesc sau spun ceva nepotrivit pentru că sunt furios, nu fac decât să generez o nouă problemă” adaugă Diana Stănculeanu.

Contacts

Adresa: Eugen Coca Street no. 15, Chisinau,
Republic of Moldova, MD-2008

Tel./Fax: (+373 22) 747813, 716598, 744600

Email: This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.

Ambasador 2%

Sustin 2%! Support 2%! 

Media partner:

Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente

Top of Page