Sfatul psihologului: Dați-le copiilor teme puține, spre deloc [VIDEO]

Temele pentru acasă devin frecvent o provocare atât pentru copii, cât și pentru învățători și părinți. Mulţi adulţi cred că, dacă lasă pe seama copiilor mai mult lucru individual, aceştia ar putea să-şi dezvolte mai bine competenţele şi capacităţile. Deseori, aceste intenţii provoacă o încărcătură emoţională tuturor. În acest sens, specialiştii recomandă, în special învăţătorilor de clase primare, să le dea copiilor cât mai puține teme pentru acasă. 

„Tema de casă ar trebui să fie doar un context în care copilul să-şi consolideze cunoştinţele obţinute la școală” spune Diana Stănculeanu, psiholog Salvaţi Copiii România. În cadrul unui atelier de lucru cu învăţători şi părinţi de la Chişinău, Diana Stănculeanu a punctat cele mai importante aspecte privind procesul de învăţare. 

Mai jos, vă prezentăm câteva dintre ideile expuse la acest subiect: 

• Studiile și cercetările arată că pentru elevii claselor I - IV, orice temă care depășește ca durată 40-50 de minute este în dezacord cu ce poate să proceseze cognitiv un copil la această vârstă. În clasele primare, temele pentru acasă nu ar trebui să ia unui copil cu o dezvoltare firească, mai mult de o oră. Un copil care după școală petrece mai mult de o oră făcând teme, o va produce ineficient, va fi obosit, iritat, frustrat.

• Este important ca, atunci când copilul ajunge acasă, să aibă un timp de relaxare, cu activităţi plăcute lui. Se recomandă ca acestea să fie oricare altele decât televizorul, calculatorul sau ieșirea cu prietenii. Studiile de neuroștiință arată că după 10 minute de interacțiune cu ecranul (televizor sau calculator), în creier devin active și predominante undele specifice somnului, indiferent de conținutul la care ne uităm. Dacă copilul este lăsat să se relaxeze la televizor și calculator, ulterior, va fi foarte greu pentru a reactiva învățarea cognitivă pe care ar trebui să o aibă când rezolvă temele pentru acasă. Dacă iese cu prietenii s-ar putea să avem efectul invers - o activare motrică și emoțională mai mare, iar astfel, va fi mai greu să se concentreze la făcutul temelor.

• De multe ori, elevilor mici le este greu să se apuce de teme pentru că nu pot citi suficient de bine, nu pot înţelege bine cerința. Dacă sunt lăsaţi fără sprijin, copiii ar putea să nu înțeleagă ce au de făcut, să creadă că nu se descurcă și astfel, să evite să mai intre în această zonă. Este important ca cei mici să aibă un adult în preajmă. Asta nu înseamnă că trebuie să stea mama lângă copil cât timp acesta își face temele, dar ar trebui să se asigure că copilul a înțeles ce are de făcut.

• Uneori, efortul ar putea lua copilului jumătate din timpul planificat temelor și astfel, acesta poate să rămână cu jumătate dintre teme nefăcute. Cu toate că tendința este să fie prelungit timpul, asta nu poate garanta succes, pentru că ei nu mai sunt motivați emoțional. Astfel, începe cicăleala adulților și atunci, copiii pot învăța despre ei că „nu știu” și că „nu se descurcă”. În această situație se recomandă de depus efort pentru ce reușește copilul să facă. 

Pentru a nu ajunge la astfel de situaţii, Diana Stănculeanu recomandă învăţătorilor să dea copiilor puţine teme.

• La început, mai bine facem pași mici. Măcar în primul semestru dați-le teme puține, spre deloc. Acesta este contextul de învățare cu cel mai mare risc de contaminare negativă, cu încărcătură stresantă atât pentru copil, cât și pentru părinte și învățător.

• Este foarte important spațiul în care copilul rezolvă temele, deoarece, orice detaliu îi va atrage atenția. Dacă are televizor în preajmă sau jucării, resursele lui emoționale se vor risipi în foarte multe direcții și-i va fi greu să se concentreze.

Măcar o zi pe săptămână să fie fără teme. Copilul nu are cum să se întoarcă cu plăcere într-un loc despre care i se amintește zi de zi. Mesaj important pentru părinți: să nu mai pună copiii să facă teme în weekend, măcar o zi.

• Obiectivul unei teme de casă ține de conținut nu de formă (pentru cei care rup foile din caiete pentru că nu s-a scris frumos). Important este să scrie corect, nu frumos. Lizibil nu înseamnă frumos, ci citeț. Nu-i certați pentru caligrafie.

Verificăm temele pentru a puncta aspectele pozitive. Atât părinții cât și profesorii urmăresc doar greșelile și ignoră ce este corect. Măcar în perioada de început ar fi bine să se focuseze pe ce a făcut bine copilul.

Fragment video din cadrul atelierului de educaţie parentală destinat părinţilor şi cadrelor didactice din învăţământul primar, susţinut de psihologul Diana Stănculeanu. Eveniment organizat de Centrul de Informare şi Documentare privind Drepturile Copilului şi UNICEF Moldova.

Контакты

Адрес: улица Еуджен Кока, 15, Кишинэу,
Република Молдова, MD-2008

Тел./Факс: (+373 22) 747813, 716598, 744600

Емайл: Этот адрес электронной почты защищен от спам-ботов. У вас должен быть включен JavaScript для просмотра.

Стань Послом 2%

Sustin 2%! Поддерживаю 2%! 

Медиа партнер:

Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente

Top of Page