Training pentru jurnalişti: formele de abuz asupra copiilor şi consecinţele acestora pe termen lung

Centrul de Informare şi Documentare privind Drepturile Copilului (CIDDC) şi Asociaţia Presei Independente (API), cu sprijinul UNICEF Moldova, anunţă organizarea unui training pentru jurnalişti privind formele de abuz asupra copiilor, consecinţele acestora pe termen lung, dar şi aspecte legale şi etice în reflectarea subiectelor jurnalistice la această temă.

Scopul trainingului este de a îmbunătăţi cunoştinţele jurnaliştilor privind violenţa asupra copiilor, în aşa fel încât aceştia să poată identifica cu mai multă uşurinţă gravitatea cazurilor şi să ştie la cine să apeleze pentru informaţii. Participanţii vor fi familiarizaţi cu formele şi consecinţele disciplinării violente, pe termen lung. În cadrul programului vor fi prezentate prevederile legislaţiei naţionale, procesul de raportare a cazurilor de abuz şi instituţiile responsabile de intervenirea promptă. Sesiunile informative vor fi susţinute de specialişti care lucrează de mulţi ani în domeniul prevenirii abuzului şi protecţiei copiilor.

Sunt încurajaţi să aplice jurnalişti din toate categoriile mass-media (TV, radio, presă scrisă, presă on-line).

Instruirea este planificată pentru două zile. Primul training va avea loc vineri, 6 februarie 2015, iar cel de-al doilea, vineri, 27 februarie 2015, în municipiul Chişinău, sala de conferinţe a Hotelului „Regency”, str. Sfatul Ţării 17. Toate cheltuielile ce ţin de participare (transport, alimentaţie) vor fi acoperite de organizatori.

Vă solicităm respectuos să delegaţi la training un jurnalist din redacţia Dvs. care abordează tematica socială şi, în special, subiectele care vizează copiii. Vă rugăm să confirmaţi participarea la traininguri a reprezentantului redacţiei Dvs. până la data de 30 ianuarie 2015.

Pentru înscrieri, expediaţi un email la adresa Этот адрес электронной почты защищен от спам-ботов. У вас должен быть включен JavaScript для просмотра. sau sunaţi la numărul de telefon 060246462.

Persoană de contact - Raisa Răzmeriţă, Coordonator Comunicare CIDDC. Vă mulţumim anticipat.

 

 

 

Контакты

Адрес: улица Еуджен Кока, 15, Кишинэу,
Република Молдова, MD-2008

Тел./Факс: (+373 22) 747813, 716598, 744600

Емайл: Этот адрес электронной почты защищен от спам-ботов. У вас должен быть включен JavaScript для просмотра.

Стань Послом 2%

Sustin 2%! Поддерживаю 2%! 

Медиа партнер:

Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente

Top of Page