Copilul minte ca să se protejeze. Vezi care mai pot fi consecinţele pedepselor violente [VIDEO]
Majoritatea părinţilor apelează la pedepse pentru copii, crezând că aşa îi disciplinează şi că o fac spre binele lor. Îi critică, îi blamează, îi numesc urât şi lovesc, toate pentru ,,binele copilului". Doar că, multiplele cercetări au demonstrat că pedepsele violente nu disciplinează, ba mai rău - îi stimulează pe copii să recurgă la minciuni şi alte şiretlicuri, pentru a se proteja de reacţiile maturilor.
Greşelile comportamentale ale unui copil variază de la faptul că nu şi-a făcut patul dimineaţa, până la note slabe, minciună, lipsă de respect şi altele. Sunt foarte multe lucruri pe care un copil le face zilnic şi pentru care „ar merita” o pedeapsă. Dacă răspunsul părintelui este acelaşi, copilul nu face decât să înveţe să ascundă cât mai bine acele aspecte care-l deranjează pe părinte. Pedepsele nu fac decât să-i pregătească pe cei mai mulţi dintre copii să ascundă mai bine dificultăţile sau problemele pe care le au. Să-i facă mai buni strategi şi planificatori când este vorba de a gestiona rezultatele comportamentale pe care mai toţi copiii le fac.
,,Partea cea mai ascunsă şi dificilă din toată povestea educaţiei violente este că cei mici învaţă foarte repede că sursa iubirii şi a violenţei este aceeaşi. De unde ar trebui să vină multă iubire necondiţionată şi multă protecţie, vine şi frică şi violenţă, furie şi lipsă de toleranţă. Iar această lecţie o ducem cu noi în toate celelalte contexte de viaţă", a spus în cadrul unui atelier de educaţie parentală, Diana Stănculeanu, psihologă şi expertă ,,Salvaţi Copiii" România.
Mai jos, vă prezentăm câteva dintre posibilele consecinţe comportamentale ale pedepselor, relatate de Diana Stănculeanu:
1) Minciuna. În rândurile şcolarilor mici, minciuna se întâlneşte foarte des. Ea are în primul rând o funcţie de protecţie şi de evitare a reacţiilor neplăcute din partea maturilor. Copilul nu minte ca să facă rău sau că nu ar avea respect pentru părintele, ci minte ca să se protejeze. Asta, pentru că, cel mai probabil a avut cel puţin o experienţă în viaţa lui în care a spune adevărul a generat consecinţe negative. Cu toate că majoritatea părinţilor spun „Mie poţi să-mi spui orice. Orice ai face, vino la mine şi o să găsim o soluţie împreună", tot ei pot fi cei care îşi pedepsesc copiii fie cu palma sau vorba.
2) Conformarea oarbă. Sunt şi copii pe care mulţi şi-i ,,doresc" ascultători, cuminţi, care nu ies din cuvînt. De obicei, aceştia sunt copii timizi, ruşinoşi. Şi pentru că învaţă foarte repede frica în relaţia cu părintele sau învăţătorul, ajung să se conformeze şi să fie extrem de ascultători. Pe termen scurt, este un obiectiv atins al maturilor, dar ce ne facem când aceşti copii cresc şi de fapt, îi dorim să fie adulţi autonomi, responsabili, care să ia decizii, să se descurce pe cont propriu? Cu părere de rău, cuminţenia şi supuşeania absolută nu se trasformă cu un clic în spirit autonom şi descurcăreţ. De obicei, aceşti copii crescuţi astfel, sunt victime pe durata întregii vieţi.
3) Rebeliunea. O altă categorie, sunt copii energici, deschişi, exploratori, curioşi, cu iniţiativă. Când vor fi pedepsiţi, aceştia nu vor sta cu mânile în sân ca să se lase bătuţi. Într-o primă fază, vor fi ,,planificatori şi strategi foarte buni" - vor minţi ca să ascundă ceea ce fac, iar în momentul în care vor fi prinşi, vor pune mâinile în şold. Vor deveni mai certăreţi. În adolecscenţă, de obicei, sunt foarte vocali, cu riscul de a fugi de acasă, contestă mai tot timpul regulile, normele, pun la îndoială tot ce vine de la părinţi şi vor face în esenţă tot ce vor ei. Pe această categorie de copii, în niciun caz pedeapsa nu-i va disciplina şi nu-i va transforma în ceva ce îşi doreşte părintele.
Fragment video din cadrul atelierului de educaţie parentală destinat părinţilor şi cadrelor didactice din învăţământul primar, susţinut de psihologul Diana Stănculeanu. Eveniment organizat de Centrul de Informare şi Documentare privind Drepturile Copilului şi UNICEF Moldova.
