Copiem pe celălalt, devenim ca celălalt, obţinem o profesie ca altcineva pentru că aşa a spus mama sau tata. Şi aici ne întrebăm „unde sunt eu”?/ VIDEO

S-a demonstrat că oamenii care sunt importanţi pentru copil au un impact semnificativ în dezvoltarea stimei lor de sine. Familia și învățătorii sunt persoanele alături de care copiii își petrec cea mai mare parte a timpului. Pentru buna dezvolatare a copilului, colaborarea dintre părinţi şi cadrele didactice este esenţială.

Stima de sine este o evaluare a propriei personalităţi, pornind de la ce sunt, ce fac, ce cunosc, ce ştiu, la ce mă descurc, cum sunt, care-mi sunt punctele forte şi cele slabe.
 

Niciun copil nu se naşte cu o stimă de sine bine conturată. Toate aceste aspecte se formează în procesul educaţiei. Ea se formează în primul rând pe fundalul relaţiei părinţi- copii, ulterior, mai apar şi alţi actori precum educatorii, cadrele didactice, mediul în care se află şi nu în ultimul rând semenii copilului, explică psihologul Tatiana Turchină. 

Adulţii sunt importanţi pentru că ei sunt primii evaluatori care le comunică copiilor despre personalitatea lor. Adultul este cel, care atunci când copilul greşeşte, împreună cu el discută asupra acelei greşeli şi-l poate ajuta să depăşească unele obstacole. Adultul este cel, care apreciază și încurajează acțiunile copiilor. Atunci când părinții şi cadrele didactice vin cu astfel de abordare, stima de sine a copilului se formează într-o măsură adecvată. Copilul ajunge să-şi cunoască atât potenţialul cât şi limitele. 

Dacă de mic copilului i se spune că este un rău şi nu se descurcă la nimic şi nu poate face nimic, că mâinile îi cresc nu ştiu de unde, că alţii pot una - alta, dar el nu, respectiv, copilul creşte cu idei despre sine că nu este descurcăreţ. Din moment ce părinţii au spus că nu este bun, copilul nici pe parcurs nu mai are motivaţia de a afla mai multe despre sine, de a înțelege cine este și ce poate face. Copilul se percepe ca incompetent și că nu mai are sens să muncească asupra sa" menţionează psihologul. Dacă la grădiniţă și la şcoală din nou se pune accent pe punctele slabe, încrederea şi stima de sine a copilului rămâne la un nivel mai jos de mediu. Astfel, copilul învaţă despre sine că nu este capabil să reușească și să atingă succese. Copilul, căruia i s-a cultivat o stimă de sine redusă, îi vine foarte greu să-şi ia o revanşă, dar asta nu înseamnă că nu are şanse. Potenţialul nativ nu dispare. Este necesar să lucreze asupra sa şi să se descopere", precizează specialista.

Mai mult, citeşte într-un interviu publicat în ziarul Timpul. 

Contacts

Adresa: Eugen Coca Street no. 15, Chisinau,
Republic of Moldova, MD-2008

Tel./Fax: (+373 22) 747813, 716598, 744600

Email: This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.

Ambasador 2%

Sustin 2%! Support 2%! 

Media partner:

Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente

Top of Page