„Cazurile de violență se întâlnesc atât de des, încât au devenit o obişnuinţă și nu se prea lucrează cu ele”

Care sunt formele violenţei, cum pot fi identificate cazurile de abuz şi ce ar trebui să facă învăţătorii atunci când observă violenţă asupra copiilor. Acestea sunt subiectele de lucru în cadrul celui de-al doilea seminar pentru învăţătorii implicaţi în stagiul de formare de lungă durată.

În cadrul sesiunii de lucru, care are loc în perioada 22-29 octombrie, la Chişinău, Hâncești și Strășeni, se pune accent pe prevenirea violenței și pe implicarea cadrelor didactice în identificarea şi raportarea cazurilor de violență. 

„Analizăm metodele de disciplinare pe care învăţătorii le cunosc sau la care apelează, pentru a vedea avantajele și dezavantajele lor. Inițial, au mai fost discuții în care se spunea „ei, dacă e părinte, poate să mai dea câte o palmă copilului”. Până la urmă, cred că au ajuns să înțeleagă că nu este chiar așa. Rezultatul bătăii poate fi doar de moment și nu este cel pe care şi l-ar dori adulții”, spune Diana Postu, psiholog şi formatoare în program.

În cadrul acestei sesiuni de lucru, se vorbește şi despre acţiunile ce trebuie făcute atunci când cadrele didactice identifică cazuri grave de violență asupra copiilor.

„Analizăm şi cazuri mai puţin grave, pentru că ele se întâlnesc atât de des, încât au devenit o obişnuinţă și nu se prea lucrează cu ele, spune Victoria Adăscăliţă, o altă formatoare din program şi psiholog de specialitate. O problemă comună pentru multe cadre didactice sunt comportamentele violente în rândurile copiilor. „Este important să schimbăm și atitudinea față de cazurile de violență care apar între copii. Deseori, învățătorii spun că copilul ar fi „hiperactiv” și cu asta se termină implicarea. Exersăm şi încercăm să formăm competenţe de lucru pentru astfel de situații” menţionează psihologul.

Unele cadre didactice au ţinut să-şi împărtăşească experienţa pe care au avut-o după prima sesiune de lucru. Olga Pena, învăţătoare la Școala primară-grădiniță nr. 88, din orășelul Codru, spune că a devenit mai încrezătoare şi a observat deja îmbunătăţiri în relaţia cu părinţii copiilor. „Am organizat o ședință cu părinții, în baza celor discutate la întâlnirea precedentă. Ne-am simțit bine, iar relația dintre mine și părinți deja s-a schimbat. S-a schimbat şi atitudinea părinților față de copii. Eu am mai făcut ședințe mai diferite, dar ceea ce am auzit aici a prins bine și am simțit o schimbare. Cred că toți învățătorii de clase primare trebuie să treacă prin acest curs. Ar fi bine și la universitate să fie un asemenea curs, pentru că noi primim multe cunoștințe teoretice, dar când ajungem să lucrăm practic cu părinții, întâmpinăm greutăți și nu toate școlile au psihologi”, adaugă învăţătoarea.

Stagiul de formare a fost conceput de către Centrul de Informare şi Documentare privind Drepturile Copilului (CIDDC) şi Centrul Naţional de Prevenire a Abuzului faţă de Copii (CNPAC), în parteneriat cu Ministerul Educaţiei. Programul este susţinut de reprezentanţa UNICEF Moldova şi Oak Foundation.

Scopul programului este de a dezvolta competențe cadrelor didactice din învăţământul primar pentru a preveni și proteja copiii față de violență și de a promova cu părinții activități în domeniul educației non-violente a copiilor.

Contacts

Adresa: Eugen Coca Street no. 15, Chisinau,
Republic of Moldova, MD-2008

Tel./Fax: (+373 22) 747813, 716598, 744600

Email: This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.

Ambasador 2%

Sustin 2%! Support 2%! 

Media partner:

Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente

Top of Page