Aproximativ 800 de psihologi școlari, cadre manageriale și didactice și-au consolidat, în perioada septembrie 2023 – februarie 2024, capacitățile de prevenire și combatere a bullyingului din perspectiva respectării demnității umane a fiecărui copil

Aproximativ 800de psihologi, cadre manageriale și didactice din instituții de educație din raioanele Glodeni, Florești, Strășeni și Telenești și-au consolidat capacitățile de prevenire și combatere a bullyingului în perioada septembrie 2023 – februarie 2024.

Formarea profesioniștilor din educație s-a desfășurat în cadrul Programului „Consolidarea capacităților cadrelor didactice și manageriale de aplicare a Metodologiei privind prevenirea și combaterea bullyingului”.

Programul a fost implementat de Centrul de Informare și Documentare privind Drepturile Copilului (CIDDC) în parteneriat cu Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova (MEC), Solidarités International, Synergie Emergency Response cu suportul financiar oferit de Agenția Franceză de Dezvoltare (AFD) și Fundația Franței (FDF) în cadrul proiectului „Incluziunea sigură a copiilor refugiați în școlile din Republica Moldova”.

Read more...

Platforma Copiilor, susținută de CIDDC, a început să lucreze la o campanie de sensibilizare online din domeniul educației sexuale

În perioada 10-11 februarie 2024, Platforma Copiilor, o comunitate de adolescente și adolescenți care apără, monitorizează și promovează drepturile omului, s-a întrunit la primul atelier de lucru offline din acest an și a inițiat o campanie de sensibilizare online din domeniul educației sexuale.

Activitatea Platformei Copiilor este ghidată de Centrul de Informare și Documentare privind Drepturile Copilului (CIDDC) cu suportul financiar oferit de ERIKS Development Partner.

În cadrul atelierului, adolescentele și adolescenții au realizat mai multe exerciții de cunoaștere interpersonală. Ulterior au lucrat atât cu studiul participativ „Educația sexuală, cum o face școala și ce poate fi diferit”, pe care Platforma Copiilor l-a realizat în 2021, cât și cu studiul la care lucrează în prezent și pe care urmează să-l publice în luna aprilie a acestui an.

Read more...

Solicitare de ofertă pentru servicii hoteliere, de alimentație și locație a sălilor de conferință

Centrul de Informare şi Documentare privind Drepturile Copilului din Moldova (CIDDC) este o organizaţie non-guvernamentală, fondată în anul 1999, misiunea căreia este de a colabora cu copiii, familiile, autoritățile, serviciile publice și societatea civilă pentru a găsi soluții bazate pe drepturile copilului și pentru a-i inspira pe adulți să audă vocea fiecărui copil. Credem că doar lucrând împreună putem contribui la o societate cu mai multă grijă, înțelegere și respect pentru fiecare ființă umană.

În cadrul activităților și proiectelor sale, CIDDC desfășoară ateliere/evenimente de lucru cu adulți/copii, cu o durată de 2-3 zile, în grupuri de 20-60 de persoane, în care sunt utilizate servicii hoteliere, de alimentație și locație a sălilor de conferință.

Read more...

Înscrierea la programul de formare privind guvernanța democratică a școlii este un proces transparent. 130 de profesioniste, profesioniști din învățământul general au aflat informații din prima sursă

130 de cadre didactice și de conducere din învățământul general au participat la sesiunea informativă despre programul de formare privind guvernanța democratică a școlii.

Sesiunea s-a desfășurat în format online pe 17 ianuarie curent și a fost realizată de Centrul de Informare și Documentare privind Drepturile Copilului (CIDDC) , în parteneriat cu Ministerul Educaţiei şi Cercetării, în cadrul proiectului Consiliului Europei „Educaţie pentru democraţie în Republica Moldova”.

În cadrul sesiunii informative, reprezentantele, reprezentanții instituțiilor de învățământ general au aflat ce este guvernanța democratică a școlii, în ce domenii poate fi aplicată guvernanța democratică, ce resurse pot fi consultate pentru înțelegerea guvernanței democratice a școlii, ce beneficii au școlile care aleg să participe în programul de formare privind guvernanța democratică a școlii, cum se vor desfășura activitățile, cum vor fi valorificate experiențele de participare în program ale fiecărei instituții.

Read more...

Concurs de selectare a formatorilor/ formatoarelor în domeniul guvernanței democratice a școlii

Centrul de Informare şi Documentare privind Drepturile Copilului (CIDDC) anunță concurs de selectare a formatorilor/formatoarelor ce vor facilita activități de instruire și mentorat în domeniul guvernanței democratice a școlii, în cadrul proiectului Consiliului Europei „Educație pentru democrație în Republica Moldova”.

Proiectul este implementat de CIDDC în colaborare cu Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova (MEC) în perioada decembrie 2023-noiembrie 2025 și este o continuare a inițiativei de pilotare a Ghidului metodologic privind Guvernanța democratică a școlii în Republica Moldova în 49 de instituții, aprobat ulterior de către MEC (ordinul 1643/2023).

Read more...

Contacts

Adresa: Eugen Coca Street no. 15, Chisinau,
Republic of Moldova, MD-2008

Tel./Fax: (+373 22) 747813, 716598, 744600

Email: This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.

Ambasador 2%

Sustin 2%! Support 2%! 

Media partner:

Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente

Top of Page