Copiii merg la Parlamentul European
- Written by Admin
20 noiembrie 1989, ziua în care a fost adoptată Convenția ONU privind drepturile copilului. Astăzi se împlinesc 26 de ani de când drepturile speciale ale copiilor au fost recunoscute și incluse într-o lege internațională.
Cu acestă ocazie, Vlad Cernouțan, unul dintre copiii care pe parcursul mai multor ani monitorizează cum este respectată Convenția și care în anul 2016 urmează să prezinte Comitetului ONU privind drepturile copilului un raport despre situația copiilor în țară, a participat în perioda 18-19 noiembrie la o întâlnire cu membrii Parlamentului European, la Bruxell.
„Am discutat despre cât de importantă e participarea copiilor, care sunt caracteristicile și lucrurile care o împiedică. În special, am pus accent pe faptul că adulții le atribuie din start copiilor un loc stabilit în societate și anume cel de copil clasic, care numai se joacă și nu trebuie să țină cont de niște probleme și decizii. De fapt, copilul are dreptul de existență deplină, de a discuta, de a participa la luarea unor decizii. Copiii sunt parte a societății, până la urmă tot ei și reprezintă adulții de mâine - politicieni, judecători, guvernanți, miniștri și alții, ei sunt adulții ce vor putea schimba ceva”, spune Vlad.
Evenimentul a fost organizat de ChildPact și reprezintă o primă încercare de a stabili un dialog între copii și parlamentarii europeni.
Context
90 de membri ai Parlamentului European au semnat „Manifestul privind Drepturile Copilului” elaborate de 14 organizații internationale care promovează drepturile copilului. Manifestul include un angajament de a „întreprinde pași concreți pentru a implica copiii în procesul de luare a deciziilor, în monitorizare și evaluare și să le asigure acces la informație relevantă și adaptată vârstei”.
CATS, un program care promovează ideea copiii sunt actori ai societății și ei o pot transforma, susține, la nivel international participarea copiilor. Ca și activitate permanentă, CATS își propune să stabilească un dialog între copii și Parlamentul European. Scopul este ca membrii parlamentului să fie susținuți să discute cu copiii direct și să promoveze implicarea copiilor în luarea deciziilor și în țările pe care le reprezintă.

Admin
Email Этот адрес электронной почты защищен от спам-ботов. У вас должен быть включен JavaScript для просмотра.Latest from Admin
- Concurs pentru selectarea consultanților-formatori în vederea oferirii suportului psiho-emoțional cadrelor didactice și altor profesioniști din sectorul educației.
- Concurs pentru selectarea consultanților-formatori în vederea facilitării unui program de formare pentru cadre didactice
- Poate un băiat fi feminist?
- Concurs de selectare a formatorilor/ formatoarelor pentru consolidarea capacităților profesioniștilor din sectorul educației în domeniul Protecției Drepturilor Copilului (I), Educației pentru Drepturile Omului (II) și Participării Copilului (III)
- Solicitare de oferte pentru servicii hoteliere, de alimentație și locație a sălilor de conferință