Consiliul Național al Elevilor din colegii și școli profesionale s-a întrunit într-o nouă ședință

37 de elevi din colegii și școli profesionale, membri ai Consiliului Național al Elevilor din învățământul profesional tehnic (CNE ÎP), s-au întrunit într-o nouă ședință de lucru în perioada 4-6 februarie 2016, la Chișinău.

În cele trei zile de forum, membrii CNE ÎP au examinat rezultatele monitorizării privind respectarea dreptului de a nu fi discriminat în mediul școlar și au discutat cu reprezentanții Centrului Național Anticorupție despre strategiile de prevenire și combatere a corupției pe care le poate avea școala. De asemenea, elevii au discutat cu viceministra Educației, Cristina Boaghi, despre reforma sistemului profesional tehnic.

În acest sens, viceministra a reiterat angajamentul ministerului de a revizui curriculum și modul de pregătire a elevilor în conformitate cu cerințele pieței muncii; de a instrui profesorii, îmbunătăți infrastructura, ajusta mecanismul de finanțare și de a schimba atitudinea și percepția generală a societății față de învățământul profesional.

Totodată, membrii CNE ÎP au vizitat și două instituții de învățământ din Chișinău pentru a consulta opinia elevilor despre accesul și calitatea educației.

Consiliul Național al Elevilor din învățământul profesional tehnic a fost creat de Ministerul Educației, în parteneriat cu Centrul de Informare și Documentare privind Drepturile Copilului (CIDDC), la începutul anului curent de studiu. Activitatea consiliului este susținută de  Fundația Servicii de Dezvoltare din Liechtenstein (LED).

Scopul acestuia este de a asigura dreptul la opinie și libera exprimare a elevilor. Astfel, Ministerul Educației are posibilitatea să obțină informații din prima sursă despre problemele cu care se confruntă sistemul educațional. În același timp, consiliul constituie o platformă prin care elevii pot să-și facă vocea auzită referitor la toate aspectele ce țin de activitatea instituțiilor de învățământ, precum și un mecanism prin care conducerea ministerului consultă opinia lor în elaborarea politicilor educaționale.

Un consiliu similar există și pentru elevii din gimnazii și licee.

 

Last modified onПонедельник, 08 Февраль 2016 15:33
Admin

Email Этот адрес электронной почты защищен от спам-ботов. У вас должен быть включен JavaScript для просмотра.
back to top

Контакты

Адрес: улица Еуджен Кока, 15, Кишинэу,
Република Молдова, MD-2008

Тел./Факс: (+373 22) 747813, 716598, 744600

Емайл: Этот адрес электронной почты защищен от спам-ботов. У вас должен быть включен JavaScript для просмотра.

Стань Послом 2%

Sustin 2%! Поддерживаю 2%! 

Медиа партнер:

Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente

Top of Page