Copiii au analizat cum le sunt respectate drepturile

Studierea drepturilor copilului/omului constituie un element important în formarea unui cetățean activ și a unei societăți democratice. Convenţia ONU privind Drepturile Copilului recunoaşte dreptul copiilor de a-şi exprima opiniile despre toate aspectele care îi privesc şi de a li se lua în considerare aceste opinii, ţinându-se seama de vârstă şi de gradul de maturitate. Acest fapt îi permite copilului să joace un rol important în propria viață, comunitate și societate.

Timp de aproximativ trei luni, 48 de grupuri de elevi din diferite raioane ale republicii au analizat cum este respectat cel puțin un drept al copilului/omului în școala sau comunitatea lor. În cadrul orelor de educaţie civică sau cursurilor opţionale, elevii au cercetat problemele copiilor, au elaborat chestionare, au desfăşurat interviuri cu diverse surse. Ulterior, fiecare grup a realizat câte un raport ce conține principalele constatări şi recomandări făcute în urma procesului de monitorizare. Rapoartele au fost prezentate conducătorilor de instituții, autorităților locale, raionale sau centrale.

Fără chipsuri și pesmeți la școală

Elevii Liceului Teoretic Ion Creangă din satul Cuizăuca, raionul Rezina, au monitorizat cum li se respectă dreptul la sănătate, în special modul în care se alimentează elevii treptei gimnaziale la școală.

„Noi am identificat o alimentație incorectă în rândul elevilor. Ei folosesc chipsuri, pesmeți și toate produsele ce conțin E-uri. Am îndeplinit chestionare cu părinții și copiii. Am văzut că părinții nu cunosc pentru ce folosesc copiii lor banii de buzunar și cu ce se hrănesc ei când se află la școală. Iar copiii nu cunosc ce înseamnă alimentația corectă”, spune Ana-Maria Odobescu.

Pentru a afla care sunt prevederile legate privind distanța de amplasare între magazinele la care se vând astfel de produse și școală, elevii au cercetat legislația. „Noi am aflat că magazinele în care se vând aceste produse trebuie să fie plasate la cel puțin 100 de metri de la instituțiile de învățământ. În realitate, distanța poate fi mai mică și de 50 de metri”, adaugă Ana-Maria.

Pentru a pune în discuție acest subiect în rândul copiilor și părinților, elevii au elaborat pliante pe care le-au repartizat prin localitate. „Am recomandat primăriei să întreprindă măsuri pentru a interzice vânzarea în preajma școlii a produselor nerecomandate copiilor, iar adulților să învețe copiii să se alimenteze corect”, menționează eleva.

Implicarea ambilor părinți în educația copiilor

Elevii din gimnaziul Mihai Eminescu din Ștefan Vodă au monitorizat dreptul la familie. Copiii au analizat în ce măsură părinții se implică în creșterea și educarea copilului.

„Am efectuat anchete cu 123 de copii privind diversele aspecte ale vieții lor. Din cercetare am înțeles că gradul de implicare a părinților în viața copilului este scăzut. În majoritatea familiilor, mama are o implicare mai mare decât tata, iar în unele, copiii sunt nesupravegheați și nimeni nu se implică în creșterea și educarea lor”, spune Doina Midrigan.

„Noi am recomandat ca la nivel de școală să fie organizate ateliere părintești, seminare, filme cu o tematica educativă. În plus, credem că autoritățile locale trebuie să organizeze activități în care să participe părinți împreună cu copiii lor, pentru consolidarea relațiilor dintre aceștia”, adaugă Doina.

Drumuri mai sigure pentru copii

În comuna Sârcova, raionul Rezina, drumul public central din sat care trece prin fața școlii este periculos pentru pietoni. De-a lungul drumului nu sunt trotuare amenajate; acestea sunt pline cu gunoi, materiale de construcție sau sunt îngrădite de către localnicii ce au case lângă drum. Elevii din Gimnaziul Sârcova adaugă că pe drum nu există treceri pentru pietoni, iar mașinile circulă cu viteză.

„Noi am prezentat raportul primăriei. Doamna primar a spus că este la curent cu această problemă și caută de mai mult timp fonduri pentru a repara drumul. Am trimis raportul și la poliție. Pe 30 mai  îl vom prezenta părinților și administrației SA Drumuri Rezina”, adaugă Daniel.

Pe lângă faptul că elevii au cercetat situația circulației rutiere, ei au formulat și recomandări pentru autoritățile responsabile să asigure respectarea drepturilor copilului.

Elevii au solicitat de la administrația liceului să fie organizate de 2-4 ori pe semestru ore de dirigenție la care să fie discutată siguranța în trafic și să fie instalate panouri informative scrise la același subiect.  APL trebuie să întreprindă măsuri urgente pentru repararea și amenajarea drumul central cu trotuare, cu indicatoare și treceri pentru pietoni, în special în fața gimnaziului. Iar poliția trebuie să organizeze activități de informare și să monitorizeze circulația rutieră în preajma gimnaziului.

Despre Turnament

Ediţia a treia a Turnamentului se desfăşoară la scurt timp după ce Guvernul Republicii Moldova a prezentat Comisiei ONU pentru Drepturile Copilului un raport despre cum sunt respectate drepturile copilului în ţară. Raportul copiilor urmează să fie depus la Comisie pe parcursul anului curent, iar constatările şi recomandările participanţilor la Turnament vor face parte şi ele din acest raport.

Scopul Turnamentului este de a implica elevii, ghidați de profesori, în cunoașterea și promovarea propriilor drepturi, prin activități de monitorizare a drepturilor copilului/omului și prezentarea rezultatelor către autorități.

­­­­­­­­Turnamentul în domeniul Drepturilor Copilului/Omului este organizat de către Ministerul Educației al Republicii Moldova în parteneriat cu Centrul de Informare și Documentare privind Drepturile Copilului (CIDDC). Evenimentul este susținut de organizaţia ERIKS Development Partner din Suedia în cadrul programului Educație civică participatorie și incluzivă, implementat de CIDDC.

 

Last modified onMonday, 19 June 2017 23:00
Admin

Email This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.
back to top

Contacts

Adresa: Eugen Coca Street no. 15, Chisinau,
Republic of Moldova, MD-2008

Tel./Fax: (+373 22) 747813, 716598, 744600

Email: This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.

Ambasador 2%

Sustin 2%! Support 2%! 

Media partner:

Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente

Top of Page