Competențele pentru cultură democratică, aplicate de către elevi în cadrul primului workshop pentru ei din acest an

În premieră pentru sistemul educațional național, circa 40 de elevi din diverse școli profesionale și colegii au avut oportunitatea de a reflecta critic asupra competențelor pentru cultură democratică, în cadrul primului workshop destinat membrilor Consiliului Național al Elevilor din învățământul profesional tehnic, organizat de Centrul de Informare și Documentare privind Drepturile Copilului (CIDDC Moldova) în colaborare cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării (MECC), Asociația Obștească Educație pentru Dezvoltare (AED), Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” și cu suportul Fundației Liechtenstein Development Service (LED Moldova), în perioada 11-13 septembrie 2019. Participanții la atelier au ajuns la concluzia că profesorii ar trebui să-și revizuiască felul în care abordează procesul educațional și au propus un model bazat pe formarea competențelor pentru cultură democratică.

Workshopul a cuprins diverse exerciții prin care beneficiarii au discutat cât de importante sunt consiliile elevilor pentru eficientizarea procesului educațional, au învățat că fiecare adolescent are șanse egale să participe în diverse activități, să influențeze decizii, are dreptul la educație și dreptul să monitorizeze modul în care autoritățile își îndeplinesc obligațiunile asumate.

„Pe parcursul celor trei zile de atelier am cunoscut multă lume, am acumulat multă informație, dar nu am obosit deloc, pentru că totul s-a petrecut la un alt nivel, de care nu am parte în colegiu. Aici putem discuta liber pe teme serioase, să identificăm probleme și să le sugerăm autorităților cum să le rezolve”, a spus un elev.

„Mi-aș dori ca fiecare om din minister să se pună în pielea unui elev măcar pentru o zi. De exemplu, să îmbrace echipamentul, să meargă în sălile de sport, să încerce mâncarea din cantine, ca să înțeleagă mai bine ceea ce simțim noi”, a adăugat o elevă.

Smiljana Frick, expertă în drepturile copilului în cadrul CIDDC, a ținut să menționeze că scopul acestui workshop a fost în primul rând pentru a se cunoaște unii pe alții ca să coopereze mai bine la atelierele viitoare.

„M-am bucurat să observ cât de cooperanți, atenți, critici, respectuoși, empatici și flexibili pot fi elevii în același timp, datorită unor exerciții interactive pe care, din păcate, mulți profesori din Moldova nu le agreează. Or, puțini dintre acești dascăli îi întreabă ce simt, ce gândesc. Asta facem și vom continua să facem: le oferim copiilor un mediu sigur și fundamentat pe respect și demnitate umană, în care să fie deschiși să-și împărtășească emoțiile, opiniile, experiența și să-și dezvolte noi abilități pentru o comunicare mai bună cu autoritățile”, a subliniat experta.

Totodată, elevii au avut posibilitatea să adreseze întrebări și să propună sugestii înseși ministrei Liliana Nicolaescu-Onofrei, care a fost prezentă la atelier. Printre problemele discutate cu ea în cadrul întâlnirii sunt discriminarea elevilor în funcție de capacități, aspect fizic, etnie și alte criterii; corupția, condițiile precare de igienă și sanitație în cămine, un curriculum național rigid, lipsa orelor practice, lipsa manualelor, a cantinelor în unele școli, a bucătăriei în cămine, a unui psiholog școlar competent și independent.

„Eu cred că fiecare dintre noi a ajuns aici fiindcă vrea să soluționeze anumite probleme. Și dvs. (autoritățile ¬– n.r.) sunteți cei care trebuie să ne ajute ca să le rezolvăm. Vrem ca problemele noastre să fie abordate cu mai multă responsabilitate”, a spus o membră a CNE ÎPT.

La rândul său, ministra i-a îndemnat pe tineri să fie vocea tuturor colegilor în instituțiile lor. „A fi o voce nu înseamnă doar a face parte din Consiliul Național al Elevilor, ci a vă implica și a încerca să transmiteți mesaje importante care, pentru MECC, trebuie să fie un semnal fie de atenționare asupra unor probleme, fie de mobilizare pentru a le rezolva. Vrem să fiți și hârtia de turnesol. Este foarte important să semnalăm probleme și să ne implicăm în rezolvarea lor. Dar la fel de important e ca dvs. să semnalați și practicile foarte bune din școli. Deci, haideți să ne mobilizăm ca să putem fi împreună o hârtie de turnesol pentru situațiile unde ne facem lucrurile foarte bine și unde trebuie făcute și mai bine”, a adăugat ea.

„Ei au înțeles ce să ceară pe viitor de la dascălii lor”

Spre deosebire de atelierele din anii precedenți, de această dată elevii au avut oportunitatea să pună în discuție și cadrul de competențe pentru cultură democratică, acesta incluzând elemente precum valorizarea demnității umane și a drepturilor omului, valorizarea diversității culturale, valorizarea democrației, justiției, echității, egalității și statului de drept, deschiderea pentru diferențele culturale și pentru alte convingeri; respectul, spiritul civic, responsabilitatea, autoeficacitatea, empatia, flexibilitatea și adaptabilitatea, abilități lingvistice comunicative și plurilingve, abilități de cooperare, abilități de rezolvare a conflictelor, cunoștințe și înțelegere critică privind propria persoană, cunoștințe și înțelegere critică privind lumea etc.

În opinia lui Iosif Moldovanu, director executiv al CIDDC, esențial este că elevii participanți la atelier, analizând cadrul de competențe pentru cultură democratică, au înțeles ce să ceară pe viitor de la dascălii lor.

„Pentru noi este important să le oferim tinerilor posibilitatea de a reflecta din mai multe perspective asupra sistemului în care ei învață și relaționează cu diverși oameni. Și, în mod special, vrem să vadă cum ei își pot face vocea auzită și să reprezinte interesele și nevoile semenilor lor aici, la nivel național, atunci când comunică cu MECC, așa încât acesta să fie informat obiectiv, direct și să reacționeze la ceea ce spun ei. În tot sistemul educațional, nu doar cel profesional tehnic, copiilor le lipsesc mecanisme funcționale prin care să spună ceea ce îi preocupă. Cadrele didactice nu au proceduri prin care să-i consulte și să reacționeze la ce spun ei. Or, acesta este obiectivul nostru pe termen lung: să dezvoltăm elevilor niște competențe ca ei să devină mai încrezători atunci când pleacă în școlile lor și, ca împreună cu consiliul elevilor și alte structuri consultative, să înceapă cel puțin să reflecteze asupra problemelor de acolo”, a opinat el.

CIDDC este o organizație neguvernamentală, care activează în Republica Moldova de 20 de ani, informând și instruind adulții cu privire la nevoile copilului în toate sferele vieții și susținând copiii în procesul de influențare a deciziilor luate de autorități.

Galerie foto:

Last modified onTuesday, 05 November 2019 08:41
Admin

Email This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.
back to top

Contacts

Adresa: Eugen Coca Street no. 15, Chisinau,
Republic of Moldova, MD-2008

Tel./Fax: (+373 22) 747813, 716598, 744600

Email: This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.

Ambasador 2%

Sustin 2%! Support 2%! 

Media partner:

Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente

Top of Page