Misiunea Socială „DIACONIA” a Mitropoliei Basarabiei, despre dreptul de a fi auzit al copilului
- Written by Admin
Dreptul copilului de a participa înseamnă trei lucruri de bază: în calitate de adulți îi creăm copilului posibilitatea de a-și exprima liber punctul de vedere referitor la toate aspectele vieții; luăm în serios ceea ce spune copilul; tot ce spune el sau ea să poată influența decizia pe care o luăm. Aceasta este concluzia primei sesiuni online a atelierului de formare pentru Misiunea Socială „DIACONIA” a Mitropoliei Basarabiei, „Participarea copilului în procesul decizional în organizație”, facilitat de Centrul de Informare și Documentare privind Drepturile Copilului (CIDDC) cu suportul Suediei prin intermediul fundației „Save the Children”.
În cadrul sesiunii, fiecare participant(ă) a avut ocazia să împărtășească, într-un mediu sigur și respectuos, ce experiențe memorabile a trăit în copilărie; ce beneficii are participarea copilului; ce condiții/ factori l-au ajutat/au ajutat-o să susțină participarea copilului; ce obstacole a întâmpinat în realizarea acestui scop.
„Implicarea mea în diverse traininguri, seminare, precum și faptul că am avut un scop clar în calitate de profesionist m-au ajutat să susțin copiii să participe în procesul decizional”, a menționat Dumitru Dîrul, consilier juridic, responsabil de monitorizarea procesului de implementare a Politicii de protecție a copilului în cadrul organizațiilor partenere ale Programului regional DARE, DIACONIA.
Mariana Cosoi, manager de proiect în cadrul Programului regional DARE, responsabilă de Parlamentele copiilor, DIACONIA, a adăugat că pe lângă pregătirea profesională au ajutat-o atât „competența proprie de a fi deschisă spre învățare, cât și acceptarea diferențelor dintre oameni, inclusiv cea de opinie.”
„Pe mine m-au ajutat capacitatea de a empatiza, energia mea pozitivă, faptul că le permit copiilor să experimenteze. Că învăț de la ei și ei de la mine.
Totuși am observat că mulți oameni nu cred că ei pot să contribuie la dezvoltarea comunității, probabil pentru că nu au avut parte de experiențe de participare în copilărie. Cred că e nevoie să-i informăm mai bine despre asta pe adulți, în special pe părinți, să-i încurajăm fie mai implicați”, a opiniat Nadejda Tcaciov, responsabilă de Centrul social din Coșcalia, Căușeni.
Anatolie Bernic, preot paroh, responsabil de Centrul social din s. Săseni, Călărași DIACONIA, a spus că în activitățile cu copiii îl ajută propria capacitate de a crea o conexiune energetică între stările lui și stările participanților. „Dacă eu ofer copiilor această energie necondiționat, primesc de la ei în schimb.
Multor părinți le este greu să-și laude copiii, să le spună te iubesc. Nu au încredere în copii, nu îi tratează ca pe oameni care pot să contribuie la dezvoltarea comunității. Cred că asta are legătură cu faptul că ei înșiși, atunci când erau copii, nu au fost încurajați de către părinții lor”, a menționat el.
Pe Ioan Cosoi, preot, coordonator de proiecte, responsabil de toate centrele parohiale/sociale, în activitățile ce implică participarea copiilor îl ajută trei lucruri. „Uneori mă simt și eu copil și astfel îmi e mai ușor să-i înțeleg pe copii. Sunt tată și datorită copiilor mei descopăr multe lucruri legate atât de dezvoltarea fizică, cât și de cea emoțională a copiilor în general. Reprezint o instituție, Biserica, iar asta mă încurajează să arăt că sunt deschis să-i cunosc, să-i ascult, să le ofer oportunități de învățare”, a conchis el.
„Atunci când interacționează cu copiii, adulții întâmpină foarte multe obstacole. Fiecare dintre noi a trăit experiențe ce îi marchează pe tot parcursul vieții. Iar discuțiile de acest gen, organizate de CIDDC, ne ajută să analizăm ce comportament din trecut am putea prelua în activitățile ulterioare și la care dintre ele să renunțăm, astfel încât să asigurăm o mai bună participare a fiecărui copil”, a spus Mirabela Ursachi, pedagogă socială în cadrul Centrului social din Fetești, Edineț.
„Colaborarea noastră cu CIDDC a început odată cu perioada în care DIACONIA și-a propus să elaboreze politica de protecție a copilului în cadrul organizației. A fost o experiență frumoasă pe care continuăm să o dezvoltăm, o implementăm. E o acțiune pe care ne-am asumat-o în calitate de echipă. Conceptul de participare e înțeles diferit de fiecare persoană și tare m-am bucurat că avem oportunitatea de a reflecta asupra lui alături de colegi în cadrul unui curs de formare. Încercăm să lucrăm foarte mult cu tinerii, atât în Parlamentul Copiilor, din cadrul programului regional DARE, implementat de organizația noastră cu sprijinul Caritas Austria, cât și în grupurile de voluntariat. De cele mai multe ori, ne concentrăm pe schimbarea unor lucruri la nivel comunitar. Totuși cred că împreună putem învăța mai multe ca să-i încurajăm pe copii să-și exprime opinia, să fie auziți”, a spus Oleg Paraschiv, secretar general al Misiunii Sociale DIACONIA.
Iosif Moldovanu, formator al CIDDC, a menționat că datorită acestei cooperări CIDDC și DIACONIA dezvoltă împreună proceduri prin care participarea copilului în procesul decizional la nivel de organizație, bazată pe drepturi, poate deveni etică, adevărată și sustenabilă.
„E o mare onoare și bucurie ca CIDDC să lucreze cu DIACONIA, o echipă foarte deschisă cu mintea, inima, spiritul să înțeleagă și să îmbrățișeze tot ce este nou. Acesta este un indicator foarte important despre cum se dezvoltă societatea civilă în Republica Moldova. De asemenea, acest proces contribuie la combaterea unei percepții generalizate a societății despre organizațiile religioase, considerându-le ca fiind închise, rigide. În baza acestei experiențe, din care învățăm unii de la alții, arătăm și altora că drepturile copilului pot fi promovate și asigurate indiferent de mediu, inclusiv în organizațiile ce promovează valorile creștine”, a declarat el.
Atelierul se desfășoară în cadrul Programului de formare Participarea copilului în procesul decizional în organizație. Scopul de bază al programului este crearea unui spațiu pentru organizațiile membre ale APSCF și pentru Oficiul Avocatului Poporului de a învăța și de a împărtăși împreună, identificând procese și metode realiste, legale, prin care se asigură că adulții iau în considerare opinia copilului.
Admin
Email This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.Latest from Admin
- O nouă generație de formatori și formatoare în domeniul participării copilului iau parte la programul de formare de formatori inițiat de CIDDC
- Viorica, membră a grupului CADO prin storytelling, ne povestește experiența ei de promovare și apărare a drepturilor omului
- Guvernanța democratică - un pilon al educației de calitate
- Solicităm oferte de prețuri pentru achiziționarea unei table interactive
- Participarea copiilor în elaborarea legilor abordată în ședința Parlamentului Republicii Moldova de copiii apărători ai drepturilor omului