Putem avea jurnalism pentru drepturile copilului?

Ne dorim o presă mai conștientă de rolul său în protecția drepturilor copilului, o presă conectată cu nevoile copilului și deschisă să-și lărgească abordarea cazurilor cu și despre copii. În acest scop, am desfășurat în format online o masă rotundă cu și pentru jurnaliști, jurnaliste despre cum este tratat copilul în mass-media.

Participantele au reflectat asupra câtorva cazuri-cheie din copilăria lor, despre care consideră că ar fi fost util să se discute în mass-media, precum și asupra cazurilor cu și despre copii relatate pe parcursul carierei profesionale. De asemenea, acestea au analizat o serie de aspecte prin care societatea ar putea să fie mai bine informată cu privire la drepturile copilului.

Facilitare: Victoria Coroban, jurnalistă la Radio România Chișinău, antrenoare de dezvoltare personală

Participare: Veronica Oțel, jurnalistă la Radio Noroc; Cristina Leu, studentă la Școala de Studii Avansate în Jurnalism, responsabilă de rețele sociale la CIDDC

Coordonare: Iulia Drozdov, psihologă, coordonatoare de program Protecția copilului, CIDDC

Documentare: Tatiana Corcebaș-Onica, jurnalistă, responsabilă de comunicare, CIDDC

Victoria Coroban: Ce vă motivează să alegeți un subiect sau altul? De unde vine această motivație?

Cristina Leu: Pe mine personal, când particip la diferite activități cu copiii sau cu elevii, anume ei sunt inspirația. Căci ei pornesc discuții pe diferite teme, din care pot să elaborez un subiect de articol sau de postare pe Facebook și Instagram. Ei și experiențele lor sunt motivația și inspirația mea. Îi consult, în cazul în care vine un subiect din partea lor și cu implicarea lor. Le cer opinia, mai ales dacă ei sunt vizați.

Veronica Oțel: Amintindu-mi de multe cazuri din propria copilărie, din copilăria colegilor, îmi dau seama câte riscuri există pentru copii. Dacă ar fi să fac o legătură între cele două întrebări, cred că vorba despre siguranța copiilor. Asta înseamnă ca adulții să le ofere mediul în care ei să se poată dezvolta în afara oricărui pericol. Mă refer și la siguranța emoțională, și la libertatea de exprimare a copilului. Anume nevoia de siguranță a fiecărui copil mă motivează să scriu despre copii.

V.C.: În ce măsură experiențele personale din copilărie sau relația cu copiii voștri (dacă sunteți părinți), vă determină deciziile profesionale?

V. O.: Experiențele personale influențează deciziile profesionale. Cred că asta se întâmplă în mod inconștient.

V. C.: De acord, Veronica. Acest gen de motivație apare de foarte multe ori în mod inconștient. Prin această discuție aducem conexiunile mai mult sau mai puțin inconștiente în plan conștient. Cele mai puternice motivații sunt cele interioare, bazate pe trăiri personale. Uneori, ele exprimă o modalitate de a gestiona emoții pe care în copilărie nu am reușit să le gestionăm; nu a fost nimeni în preajmă ca să ne ghideze, să ne spună cum să procedăm. Când suntem copii, nu avem capacitatea să înțelegem aceste lucruri și, maturi fiind, ajungem să facem tot felul de chestii, ca și artiștii care, de exemplu, pictează tot timpul pe un anumit subiect. Nu neapărat sunt conștienți de ce acel subiect îi preocupă, dar e ceva acolo, în subconștient, de netezit, de îmbrățișat. La fel se întâmplă și în cazul persoanelor care decid, de exemplu, să devină oncologi, cardiologi. E o motivație foarte personală. Și am vrut să facem această conexiune pentru a înțelege energii puternice care vin din interior. Conștientizându-le, putem să ne lărgim orizontul și să pășim dincolo de ele. Adică, pe lângă subiectele ce ne-au marcat în copilărie, să ne conectăm și la altele și să le abordăm.

De ce simțiți voi că ar fi nevoie să se relateze despre copii în general? Cum, din punctul vostru de vedere, s-ar schimba lumea datorită faptului că relatați despre copii?

V. O.: Eu cred că societatea noastră depinde de cum îi educăm acum pe copii.

C. L.: Contează faptul că ei sunt copii cu nevoi speciale, vulnerabilități pe care noi ca adulți trebuie să le protejăm. Respectiv, copiii trebuie să cunoască faptul că au dreptul la o protecție maispecială decât adulții. Iar adulții, la rândul lor, au obligația de a le asigura aceste drepturi.

V. O.: Exact. Dacă lor le vor fi respectate drepturile, și ei la rândul lor, în prezent, dar și când vor deveni adulți, vor respecta drepturile copilului. Și vom avea o societate mai bună.

V. C.: În cazurile în care ați relatat despre copii, ce dificultăți ați întâmpinat?

C. L.: Am avut întrebări legate de identitatea sau datele personale ale copiilor despre care am relatat. Uneori nu-mi dădeam seama că divulgarea anumitor date ar putea cumva să-i afecteze.

V.O.: Pentru mine, atunci când relatez despre copii, o problemă este îngrijorarea că aș putea să supăr pe cineva. De exemplu, dacă eu relatez despre relația părinte – copil, prezint activitățile prin care această relație ar putea fi îmbunătățită. O altă dificultate ar fi relevanța informațiilor pentru orice copil. De exemplu, nu toți copiii din Moldova au acces la educație online, dar în presă se relatează atât de mult despre acest tip de educație. În multe sate oamenii nici nu au auzit despre astfel de activități.

O altă dificultate este legată de unghiul de abordare. Încerc să relatez despre copii fără să acuz/învinuiesc copiii, părinții sau profesorii. În schimb, încerc să ofer bune practici.

V. C.: Eu, ca și voi, am aceleași dileme legate de protecția datelor și grija să nu-mi scape ceva. Sunt foarte atentă și la tonul în care mă adresez părinților, astfel încât comunicarea să fie de la egal la egal. Și eu sunt, ca orice om, ca orice părinte, într-un proces de învățare continuă. E foarte important, atunci când alegem un subiect despre un copil, să ne întrebăm: Ce i se va întâmpla copilului, părinților? Cum mediatizarea acestui subiect va afecta relațiile dintre ei? Oare acel copil, în urma relatării despre el, va avea o viață mai bună sau va fi și mai mult abuzat? Mi-ar plăcea să discut aceste aspecte și cu alți colegi, să găsim soluții împreună pentru a relata astfel de cazuri așa încât copilul să rămână protejat.

Voi despre ce aspecte ați vrea să aflați mai multe, ca să puteți relata despre copii cu mai multă încredere și deschidere?

V. O.: Aș vrea să cunosc mai multe despre modul de relatare despre copii din punct de vedere psihologic. Cum să relatez interesant despre aspectele psihologice.

C. L.: Mi-aș dori să aflu mai multe cum putem noi, jurnaliștii, să relatăm despre copii în situații sensibile fără a-i pune în pericol, ce declarații putem să publicăm, ce date despre copil putem să mediatizăm și cum îl protejăm pe copilul care și-a exprimat opinia.

Tatiana Corcebaș-Onica: Pentru mine este interesant cum în practica jurnalistică poate fi dezvoltată o conexiune puternică între politica editorială și politica de protecție a copilului. Este un proces prin care jurnaliștii, în colaborare cu specialiști în protecția copilului, ar putea să contribuie la dezvoltarea unei societăți mai bine informate și mai educate cu privire la drepturile copilului.

Iulia Drozdov: În acest context, e bine să ne întrebăm: Există aceste politici în general? În care instituții? Iar dacă există, cât de funcționale sunt ele?

V. C.: Pentru mine ar fi interesant să particip la ateliere pentru jurnaliști cu participarea psihologilor și/ sau a specialiștilor în protecția copilului, ca să avem un schimb de experiență reciproc. Există aspecte sensibile despre care noi, jurnaliștii, s-ar putea să nu fim conștienți în măsura în care e necesar.

Masa rotundă „Cum este tratat copilul în mass-media?” a fost organizată de Centrul de Informare și Documentare privind Drepturile Copilului (CIDDC) cu suportul Fundației „Save the Children” și al Suediei la începutul lunii septembrie. CIDDC urmează să elaboreze un program de formare pentru profesioniști și profesioniste din mass-media.