Agenda pentru adolescenți

Dragi prieteni și prietene!

Îţi recomandăm o agendă deosebită, elaborată de către echipa Centrului de Informare și Documentare privind Drepturile Copilului din Republica Moldova (CIDDC) şi Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE).

A fost realizată pentru copiii și adolescenţii care-și planifică, după absolvirea gimnaziului, să-și continue studiile profesionale în colegii, licee, școli profesionale și de meserii. Alegerea profesiei și deciziile pe care le iei privitor la cariera ta profesională nu se fac în ultimul moment, când deja susţii examenele de absolvire. Ai nevoie de ceva timp, informaţii, consultaţii, suport etc.

Subiectele abordate în această AGENDĂ te vor ajuta să parcurgi pași concreţi, pe care trebuie să-i urmezi zi de zi, astfel ca la finele clasei a IX/a, să ai o decizie formată referitor la profesia pe care vrei să o înveţi, școala în care să-ţi continui studiile profesionale, locul de muncă pe care-l vei ocupa.

Conţinuturile, informaţiile din această AGENDĂ sunt aranjate conform lunilor anului. Fiecare lună este constituită din 4 săptămâni. În fiecare săptămână abordăm subiecte, teme diferite dar legate una de alta. De asemenea, pe lângă informaţii și lucruri importante pe care trebuie să le iei în consideraţie, săptămânal te încurajăm să realizezi o sarcină interesantă și utilă. Astfel, vei afla mai multe lucruri despre tine, despre cei care te înconjoară; te vei informa referitor la diferite subiecte, îţi vei dezvolta abilităţi și comportamente pentru situaţii cu care te poţi ciocni în viaţa de zi cu zi.

La fel, în paginile AGENDEI, la rubrica Calendar mai găsești informaţii despre diferite evenimente care sunt comemorate, sărbătorite în R. Moldova și în lume. La rubrica Glosar găsești explicaţia unor termeni pe care s-ar putea să nu-i înţelegi atunci când lecturezi AGENDA.

AGENDA, am ales s-o începem cu luna Septembrie, pentru că atunci începe și anul școlar. Concentrează-te și acordă mai mult timp acestui subiect cel puţin în ultimul an de gimnaziu. Planurile de carieră e bine să le faci, nici într-un caz în ultimul moment.

Cu respect,
echipa CIDDC!

Last modified onПонедельник, 30 Декабрь 2013 13:54
Admin

Email Этот адрес электронной почты защищен от спам-ботов. У вас должен быть включен JavaScript для просмотра.
back to top

Контакты

Адрес: улица Еуджен Кока, 15, Кишинэу,
Република Молдова, MD-2008

Тел./Факс: (+373 22) 747813, 716598, 744600

Емайл: Этот адрес электронной почты защищен от спам-ботов. У вас должен быть включен JavaScript для просмотра.

Стань Послом 2%

Sustin 2%! Поддерживаю 2%! 

Медиа партнер:

Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente

Top of Page