Ce trebuie să facă titularii de obligații ca procesul de consultare a Opiniei Copilului să fie unul adevărat și etic? Copii Apărători ai Drepturilor Omului (CADO) din Republica Moldova și Ucraina abordează acest subiect

Inițiativa CADO, din care fac parte copii din Republica Moldova și Ucraina, s-a întrunit la cel de-al doilea atelier de lucru și și-a împărtășit propriille experiențe și experiențele semenilor în care le-a fost consultată opinia – în școală, în familie, în Consiliul Elevilor și în alte contexte.

Atelierul a avut loc pe 10 august 2023 și a fost organizat de Centrul de Informare și Documentare privind Drepturile Copilului (CIDDC) în cadrul proiectului „Advancing the rights, empowerment and protection of child human rights defenders (CHRDs) in promoting human rights in Moldova”, implementat de CIDDC și Child Rights Connect, cu suportul Ville de Genève și Swedish International Development and Cooperation Agency în perioada noiembrie 2022 – octombrie 2024.

Participanții și participantele au analizat în ce măsură procesele de consultare a opiniilor lor au fost adevărate și au respectat cele nouă Standarde pentru o participare adevărată și etică a copiilor, pe care Comitetul pentru Drepturile Copilului le stipulează în Comentariul General nr. 12 (2009), astfel încât toate procesele în cadrul cărora se solicită opiniile sau participarea unuia sau mai multor copii trebuie să fie: 1.Transparente și informative; 2. Benevole; 3. Respectuoase; 4. Relevante; 5. Prietenoase copilului; 6. Incluzive; 7. Susținute prin instruire; 8. Sigure și să țină cont de riscuri; 9. Responsabile.

Au identificat metodele, acțiunile și instrumentele prin care își cer drepturile; au identificat cine cere drepturile (deținătorii de drepturi: copiii și părinții acestora) și cine asigură drepturile copilului (deținătorii de obligații: familia/părinții/îngrijitorii, statul, societatea civilă); ce rol are statul și ce rol are societatea civilă în realizarea drepturilor copilului.

Gheorghe Galbura, facilitator al atelierului, tânăr apărător al drepturilor omului , a ghidat participanții și participantele să elaboreze o listă de acțiuni pe care titularii de obligații trebuie să le întreprindă atunci când consultă opinia copilului.

„Deseori, consultarea opiniei copilului este inițiată de către adulți, fiind un proces în care copiilor nu li se oferă spațiu pentru feedback, nici spațiu pentru feedback despre cum decurge procesul de consultare, despre cum se simt copiii în acest proces.

Deși CADO au experiență, ei oricum întâmpină dificultăți, le este dicifil să-și exprime opiniile în mediul școlar.

Împreună cu copiii am elaborat o listă de condiții pe care titularii de obligații ar trebui să le respecte, astfel încât opinia copilului să aibă un impact și copiii să-și exprime opiniile în mod liber și fără riscuri”, a explicat Gheorghe Galbura.

„Drepturile nu pot fi date, și nici luate. Cu ele te naști”

Totodată, în cadrul atelierului, CADO au explorat convingeri limitative atât ale adulților, cât și ale copiilor despre drepturile omului și drepturile copilului.

„Aveți și obligații, nu doar drepturi.” „Ești prea mic ca să aperi drepturi.” „V-au dat prea multe drepturi.”

Acestea sunt câteva dintre convingerile limitative pe care copiii le aud cel mai des în școală și în familie și pe care Inițiativa CADO le-a explorat în timpul atelierului.

În context, Rodica Caimac, coordonatoarea programului Participarea Copilului , a subliniat că „Drepturile nu pot fi date, și nici luate. Cu ele te naști”.

Amintim că grupul Inițiativei CADO a fost format în cadrul proiectului „Advancing the rights, empowerment and protection of child human rights defenders (CHRDs) in promoting human rights in Moldova” în baza a trei criterii: universalitatea drepturilor omului, vârsta cuprinsă între 13 și 17 ani și diversitatea regiunilor din care provin copiii, inclusiv din Ucraina.

Inițiativa CADO are scopul să aducă mai multă claritate cu privire la acțiunile pe care autoritățile trebuie să le întreprindă atunci când elaborează legi, astfel încât participarea copilului în procesul decizional să fie adevărată și etică.

Mai multe informații despre proiect, contextul și obiectivele acestuia pot fi accesate aici .

Amintim că Child Rights Connect este un partener al CIDDC în promovarea conceptului CADO în Republica Moldova și în procesul de pilotare a Ghidului „Punerea în practică a drepturilor copiilor apărători ai drepturilor omului” , inclusiv în cadrul inițiativei #EuSusținCADO și #ÎmpreunăPentruCADO .

Despre situația copiilor apărători ai drepturilor omului în Republica Moldova am început să discutăm în mod special în iunie 2021, când CIDDC, cu suportul tehnic oferit de Child Rights Connect, a creat un spațiu de reflecții și schimb de experiență pentru ONG-urile naționale interesate și Ombudsmanul Copilului. Totodată, o parte dintre aceste ONG-uri și un grup de inițiativă de tineri de la Platforma Copiilor au contribuit la realizarea Raportului privind Copiii Apărători ai Drepturilor Omului în cadrul Evaluării Periodice Universale .

GALERIE FOTO:

 

Last modified onSunday, 13 August 2023 13:32
Admin

Email This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.
back to top

Contacts

Adresa: Eugen Coca Street no. 15, Chisinau,
Republic of Moldova, MD-2008

Tel./Fax: (+373 22) 747813, 716598, 744600

Email: This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.

Ambasador 2%

Sustin 2%! Support 2%! 

Media partner:

Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente

Top of Page