Noua componență a Consiliului Național al Elevilor s-a întrunit în prima sa ședință
- Written by Admin
27 august, Chișinău – 33 de elevi – membri ai Consiliului Național al Elevilor de pe lângă Ministerul Educației (CNE) pe perioada anului de studii curent, participă în perioada 25-27 august la prima lor ședință în calitate de consilieri.
Pentru al doilea an, Ministerul Educației, în parteneriat cu Centrul de Informare și Documentare privind Drepturile Copilului din Moldova, își propune să asigure prin CNE dreptul copiilor și tinerilor la opinie și libera exprimare. Implicit, consiliul și-a propus să identifice problemele din sistemul educațional și să fie vocea elevilor pentru a transmite conducerii ministerului constatările și propunerile de soluționare a problemelor identificate.
Ca și în anul precedent, membrii CNE, au fost selectați de către o comisie în urma unui concurs național la care au participat 85 de elevi. Actuala componență este formată din 22 de fete și 11 băieți din 28 de raioane și două municipii.
La prima lor întrunire elevii împreună cu specialiștii ministerului au discutat despre curriculumul școlar, planul cadru pentru noul an de studii, bugetul școlii, organizarea activităților extracurriculare și extrașcolare etc. De asemenea, consilierii au stabilit modalitățile de organizare și funcționare a CNE pentru a se asigura că opinia lor este luată în considerare, iar semenii sunt informați într-un mod transparent.
Membrii CNE au avut o discuție despre accesul, calitatea și relevanța procesului educațional cu ministrul Educației, Maia Sandu.
Următoarea ședință a CNE va avea loc în vacanța de toamnă.
Pentru informații suplimentare, vă rugăm să contactați:
Irina Gușanu
Coordonator comunicare
Tel: 068499746
E-mail: Этот адрес электронной почты защищен от спам-ботов. У вас должен быть включен JavaScript для просмотра.
Web: childrights.md
Admin
Email Этот адрес электронной почты защищен от спам-ботов. У вас должен быть включен JavaScript для просмотра.Latest from Admin
- ONG-urile din Moldova se mobilizează pentru ciclul IV UPR: copiii și societatea civilă, actori-cheie în evaluarea drepturilor omului 2027
- CIDDC angajează o specialistă/un specialist în comunicare
- Invitație. Sesiune de informare pentru societatea civilă cu privire la oportunitățile de implicare în procesul de evaluare periodică universală
- Termeni de Referință pentru selectarea companiilor media în vederea promovării activităților din cadrul Programului „Clubul Taților”
- Solicitare de oferte pentru servicii hoteliere, de alimentație și locație a sălilor de conferință


