Ultimile știri 4

Februarie – martie 2023: profesioniștii și profesionistele din învățământul profesional tehnic învață cum să identifice, să prevină și să combată bullyingul între copii/elevi

Centrul de Informare și Documentare privind Drepturile Copilului (CIDDC), în parteneriat cu Ministerul Educației și Cercetării (MEC), a lansat un program de formare online privind prevenirea și combaterea bullyingului pentru coordonatorii, coordonatoarele și psihologii/ele din învățământul profesional tehnic din Republica Moldova.

Atelierele sunt concepute ca răspuns la nevoia personalului școlar de consolidare a capacităților în identificarea, prevenirea și combaterea fenomenului de bullying, sunt facilitate de Iosif Moldovanu, consultant în drepturile copilului, și Sorina Petrică, psihologă cliniciană, care, împreună cu alți profesioniști, au contribuit la elaborarea Metodologiei de prevenire și combatere a bullyingului.

Atelierele se desfășoară în perioada februarie – martie 2023 și sunt organizate cu suportul financiar al fundației suedeze ERIKS Develpment Partner. La primul atelier, desfășurat în perioada 2-3 februarie curent, au participat circa 300 de profesioniști și profesioniste.

Programul se desfășoară online, include șase ateliere de formare (trei pentru școli profesionale, în perioada 2 februarie, 15 februarie si 2 martie, și trei ateliere pentru colegii și centre de excelență, desfășurate în perioada 3 februarie, 16 februarie și 3 martie).

În cadrul programului, participanții și participantele clarifică conceptele despre bullying, diferențiază bullyingul de alte comportamente agresive, identifică manifestările bullyingului la fete și la băieți, exersează metode de intervenție în baza Metodologiei de prevenire și combatere a bullyingului.

Programul de formare include vizionarea materialelor video în baza cărora participanții, participantele observă și analizează diferite aspecte referitor la bullying și împărtășesc din experiență modele de intervenție centrate pe respectarea demnității umane, în care nu se pune accent pe pedeapsă, nici pe excluderea copiilor din școală, nici pe umilirea lor, ci pe încurajarea copiilor de a fi parte din procesul de soluționare (de exemplu, metoda implicării părților).

La primul atelier, în baza studiului de caz, participanții, participantele au analizat cum arată și cum se exprimă bullyingul în viața unui copil, cum îi influențează viața, care sunt principalele semne la care să fim atenți.

În cadrul atelierului, Sorina Petrică a încurajat participanții și participantele să manifeste deschidere și curiozitate, să pună și să-și pună întrebări.

De asemenea, experta a menționat că în procesul de prevenire a cazurilor de bullying „este foarte important cum ne raportăm noi, adulții. Dacă noi percepem diferențele dintre oameni ca fiind ceva rău, copiii vor prelua această atitudine de la noi, adulții. Dacă vedem diferențele ca fiind ceva firesc și cu cât există mai multă diversitate, cu atât avem mai multe lucruri de învățat unii de la alții, cu atât le dăm copiilor posibilitatea de a accepta diferența în viața lor și de a nu o vedea ca pe ceva nociv”.

„Fenomenul de bullying în școli este mult mai răspândit decât spun statisticile, fiindcă o mare parte dintre comportamentele asociate bullyingului sunt ținute departe de ochii adulților.

Foarte mulți copii își poartă suferința în tăcere sau împărtășesc prea puțin din experiențele prin care ei trec, ceea ce face ca amploarea bullyingului să nu fie cunoscută la un nivel care să exprime realitatea.

Este important ca noi, adulții, să ne ascuțim antenele și să citim printre rânduri modul în care se arată și se exprimă copiii. Doar dacă noi, adulții, reușim să ne perfecționăm capacitatea de a identifica bullyingul, vom putea să intervenim în mod corect și vom putea să participăm fiecare pe partea sa de activitate pentru stoparea acestui fenomen.

E un fenomen în care nu doar copiii trebuie să facă ceva, ci un fenomen în care copiii au întotdeauna nevoie de ajutorul adulților”, a adăugat Sorina Petrică, psihologă cliniciană și psihoterapeută cu o practică clinică de peste 15 ani .

Carolina Guitu, consultantă principală a Direcției învățământ profesional tehnic din cadrul MEC, a mulțumit profesioniștilor și profesionistelor din învățământul profesional tehnic pentru implicarea în procesul de prevenire a acestui fenomen, inclusiv prin susținerea primei campanii antibullying a elevilor: Școală fără bullying , astfel încât, în 2020, bullyingul a ajuns subiect de discuție la orele de Dirigenție, Decizii pentru un mod sănătos de viață, Dezvoltare personală, Educație civică, Educație pentru societate și la alte discipline .

„Mă bucur să ne revedem în acest format. În acest proces de protecție a copiilor, a elevilor de bullying, am trecut prin mai multe etape, de la începutul unei campanii lansate în 2019, offline, ulterior, din cauza pandemiei, continuată în mediul online. Prin implicarea fiecăruia dintre noi, continuăm să facem pași spre scopul bine stabilit – un mediu prietenos pentru fiecare copil în școală. Vă mulțumesc foarte mult pentru conlucrare și pentru că vă doriți să produceți schimbări benefice în sistemul educațional”, a menționat Carolina Guitu.

„Facilităm acest program de formare ca să aducem mai multă claritate despre un fenomen ce are consecințe grave pentru toată viața. Împreună vom analiza cazuri concrete, ca să înțelegem cum se întâmplă bullyingul, cum îl recunoaștem, cum procedăm în cazurile de bullying, cum interacționăm așa încât să fim în susținerea elevilor și, în același timp, ca specialiști să ne simțim în siguranță când acționăm în interesul copilului. Starea de bine și respectul pentru demnitatea umană sunt cruciale pentru toți actorii implicați în procesul educațional”, a menționat Iosif Moldovanu, consultant în drepturile copilului cu o experiență în domeniu de peste 30 de ani, coach.

Amintim că referitor la dezvoltarea capacităților cadrelor didactice privind identificarea, prevenirea și combaterea bullyingului, CIDDC colaborează cu MEC din 2013.

Pe site-ul MEC, poate fi accesată Metodologia cu privire la prevenirea și combaterea bullyingului (în română) și Методология по предотвращению и борьбе с буллингом (în rusă).

Instituțiile de învățământ din Republica Moldova aplică acest document pentru a proteja copiii, elevii și elevele de tachinare, acesta fiind parte a politicii de protecție a copiilor şi adolescenților/telor față de violenţă în instituțiile de învățământ din țară.

Metodologia cu privire la prevenirea și combaterea bullyingului a fost elaborată de MEC în parteneriat cu CIDDC și APSCF, cu suportul financiar oferit de Fundația ERIKS Development Partner și Fundația Liechtenstein Development Service.

Metodologia de prevenire și combatere a bullyingului a fost aprobată prin Ordinul ministrului Educației și Cercetării nr. 1024/2022 și a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 349-361 din 11 noiembrie 2022 și discutată în cadrul unei mese rotunde în Parlament, la 21 noiembrie 2022.

Read more... 

Care sunt nevoile personalului școlar ca să aplice Metodologia de prevenire și combatere a bullyingului? Peste 100 de cadre didactice și de conducere, psihologi/e din învățământul profesional tehnic au participat la un atelier pe acest subiect

În perioada 29-30 noiembrie 2022, peste 100 de cadre didactice din colegii, centre de excelență și școli profesionale s-au familiarizat cu Metodologia de prevenire și combatere a bullyingului, în cadrul a două ateliere online, organizate de Centrul de Informare și Documentare privind Drepturile Copilului în parteneriat cu Ministerul Educației și Cercetării (MEC), cu suportul fundației ERIKS Development Partner.

Conținutul și structura Metodologiei de prevenire și combatere a bullyingului au fost prezentate de către de către Rodica Braguța, șefa Secției juridice din cadrul MEC.

Conținutul Metodologiei include strategii în activitățile de prevenire a bullyingului, factori de risc care au legătură cu mediul familial; modele de intervenție în situațiile de bullying; comportamente manifestate de copiii implicați în bullying; algoritmul de identificare /screening al comportamentului de bullying; repere pentru discuțiile cu elevii implicați în situația de bullying; evaluarea primară a cazului și alegerea strategiilor de intervenție; particularități ale folosirii consecințelor de gestionare a situațiilor de bullying; algoritm de acțiune în cazurile de bullying; recomandări privind colaborarea cu părinții/alți reprezentanți legali ai copiilor implicați în acțiuni de bullying.

„Avem instrumente, dar e complicat să le utilizăm”

Participanții/ntele la atelier și-au exprimat nevoile în baza a mai multor situații pe care le întâmpină și pe care le-au împărtășit: dificultatea de a delimita bullyingul de alte forme de violență; lipsa competențelor de identificare, prevenire și combatere a bullyingului; pregătire insuficientă pentru a realiza un interviu de protecție cu un copil/elev/ă; abordarea bullyingului în bază de stereotipuri și prejudecăți etc.

Prezentăm mai jos câteva opinii:

„Avem instrumente, dar e complicat să le utilizăm.”

„E dificil de prevenit și combătut bullyingul pentru că încă există mitul că toți au trecut prin asta și că va trece de la sine.”

„Adulții subestimează gravitatea acestui fenomen, prin asta adulții încurajează bullyingul. E foarte importan să reacționăm imediat, astfel dăm mesaje descurajatoare potențialilor autori de bullying.”

„Din experiența mea de psiholog școlar, am văzut că elevii, tinerii au nevoie de consiliere individuală. E important ca ei să simtă deschiderea noastră, a adulților. Chiar în acest an mi-am propus o serie de activități de identificare și prevenire a bullyingului.”

„Sunt profund recunoscătoare pentru această întâlnire. Noi avem nevoie de un schimb reciproc de experiență, în care să ne înțelegem mai bine nevoile și practicile.”

„Este nevoie să participăm la mai multe seminare în care să fie diseminată această Metodologie și să fie explicată mai multor subiecți implicați, inclusiv administrației.”

Bullyingul între fete se manifestă altfel decât bullyingul între băieți

În contextul campaniei globale „16 Zile de activism pentru eliminarea violenței împotriva femeilor și fetelor”, cadrele didactice au discutat despre cum se manifestă bullyingul între fete (răspândirea de zvonuri, ignorare, excludere din grup etc.), comparativ cu bullyingul între băieți (care se manifestă mai des prin violență verbală și fizică).

Rodica Braguța a explicat că acest fenomen este mai dificil de identificat și a îndemnat personalul școlar să-și unească eforturile pentru a interveni și pentru a găsi soluții bazate pe drepturile copilului.

Totodată, reprezentanta MEC a îndemnat personalul școlar să trateze cu respect fiecare persoană implicată în situații de bullying, să renunțe la termenul „agresor” și să opereze cu termenul „autor al bullyingului” sau „persoană care experimentează bullyingul”.

„Vă încurajez să apelați la Metodologie indiferent dacă ați observat sau nu cazuri de bullying, astfel încât să fim pregătiți și să oferim fiecărui copil un mediu educațional sigur și protectiv”, a subliniat Rodica Braguța.

„Atelierul de astăzi este o primă întâlnire cu persoanele-cheie în procesul de identificare, prevenire și combatere a bullyingului despre cum putem implementa în mod eficient Metodologia. Opiniile dumneavoastră sunt importante pentru noi și, în baza lor, împreună cu partenerii noștri, vom realiza mai multe activități de formare”, a adăugat Rodica Braguța.

Iosif Moldovanu, consultant în drepturile copilului, a explicat de ce este important ca fiecare instituție să monitorizeze și să raporteze situațiile de bullying.

„Bullyingul se întâmplă în toate instituțiile de învățământ. Raportarea cazurilor de bullying nu arată că personalul acesteia nu își îndeplinește responsabilitățile. Dimpotrivă, raportarea acestor situații, la fel ca și raportarea oricăror cazuri de violență față de copii, arată că această instituție este una prietenoasă și că personalul acesteia lucrează pentru și prin drepturile copilului”, a subliniat Iosif Moldovanu.

Monitorizarea și raportarea cazurilor de bullying, un semn că școala este prietenoasă copilului

Pe site-ul MEC, oricine poate accesa Metodologia cu privire la prevenirea și combaterea bullyingului (în română) și Методология по предотвращению и борьбе с буллингом (în rusă).

Instituțiile de învățământ din Republica Moldova aplică acest document pentru a proteja copiii, elevii și elevele de tachinare, acesta fiind parte a politicii de protecție a copiilor şi adolescenților/telor față de violenţă în instituțiile de învățământ din țară.

Metodologia cu privire la prevenirea și combaterea bullyingului a fost elaborată de MEC în parteneriat cu CIDDC și APSCF, cu suportul financiar oferit de Fundația ERIKS Development Partner și Fundația Liechtenstein DevelopmentService.

În fiecare școală va fi un grup de lucru care se va ocupa cu monitorizarea cazurilor de bullying. Fiecare caz va fi analizat de acest grup de lucru și pentru fiecare caz se vor face acțiuni concrete”, a declarat Angela Munteanu-Pojoga, secretara Comisiei parlamentare drepturile omului și relații interetnice, autoarea Legii antibullying, în cadrul Forumului Național al Copiilor .

Referitor la dezvoltarea capacităților cadrelor didactice privind identificarea, prevenirea și combaterea bullyingului, CIDDC susține MEC din 2013. Mai multe informații, aici .

Metodologia de prevenire și combatere a bullyingului a fost aprobată prin Ordinul ministrului Educației și Cercetării nr. 1024/2022 și a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 349-361 din 11 noiembrie 2022 și discutată în cadrul unei mese rotunde în Parlament, la 21 noiembrie 2022.

GALERIE FOTO :

 

Read more... 

45 de copii apărători ai drepturilor omului din Republica Moldova și Ucraina au vorbit cu Avocatul Copilului și reprezentanți/te din Parlamentul și Guvernul Republicii Moldova despre cele mai des încălcate drepturi ale copiilor în școală

Patruzeci și cinci de copii apărători ai drepturilor omului (CADO) din Republica Moldova și Ucraina au participat la cea de-a șasea ediție a Forumului Național al Copiilor, „Respectarea drepturilor copiilor în și la educație”, desfășurat pe 19 noiembrie 2022. În cadrul Forumului, CADO au vorbit despre cele mai des încălcate drepturi ale copiilor în școală.

La eveniment au participat reprezentanți și reprezentante ai/ale Guvernului și Parlamentului Republicii Moldova, ai/aleMinisterului Muncii și Protecției Sociale, ai/ale Fondului Internațional pentru Urgențe ale Copiilor al Națiunilor Unite (UNCEF Moldova), ai/ale Universității de Stat din Moldova.

Ediția a șasea a Forumului Național al Copiilor a fost organizată de Avocatul Poporului pentru Drepturile Copilului în parteneriat cu Centrul de Informare și Documentare privind Drepturile Copilului (CIDDC), Universitatea de Stat din Moldova, cu suportul financiar oferit de organizațiile Salvați Copiii România și ERIKS Development Partner.

CADO au recomandat autorităților să creeze mecanisme funcționale pentru prevenirea și combaterea discriminării și bullyingului în școli, să îmbunătățească modul în care are loc educația sexuală, să ofere tuturor copiilor un mediu de învățare incluziv.

În cadrul Forumului, copiii au prezentat rezultatele a trei cercetări/experiențe.

Consiliul Copiilor a abordat fenomenul discriminării în școli. Platforma Copiilor a vorbit despre cum are loc educația sexuală în școli. Anastasia Suslov, o tânără apărătoare drepturilor omului, a vorbit despre dificultățile pe care le întâmpină în instituțiile de învățământ copiii cu dizabilități de vedere, precum și copiii cu alte dizabilități.

Copiii spun că sunt discriminați în școli după aspectul fizic, reușita școlară și orientarea sexuală

Potrivit raportului Consiliului Copiilor, peste 50% dintre copii spun că întâlnesc cazuri de discriminare în școală. Aproape 25% dintre copii spun că întâmpină discriminare în școală în fiecare zi. Respondenții menționează că cel mai des discriminarea în școală vine din partea elevilor (87%) și a profesorilor (36%).

Unii elevii care se confruntă sau observă discriminarea se adresează la administrație (8%) și profesori. Majoritatea copiilor discută cu prietenii despre situațiile de discriminare, deoarece le este teamă că vor fi criticați sau că profesorii și părinții nu îi vor lua în serios. Doar circa 5% dintre elevi se adresează la psiholog.

„Copiii se adresează mai puțin la psiholog, deoarece nu în toate instituțiile sunt psihologi.” (fată, 14 ani)

Totuși, 25% dintre elevi spun că nu se adresează după ajutor din următoarele motive: „s-au adresat către adulți, dar nu s-a rezolvat nimic” (băiat, 16 ani); „nu cunosc informații unde se pot adresa” (fată, 15 ani); „le este frică că vor fi judecați de către profesori” (fată, 15 ani); „profesorii discriminează” (băiat, 14 ani); „le este frică că vor fi amenințați de către persoanele care i-au discriminat” (fată, 14 ani).

Majoritatea respondenților spun că sunt discriminați după aspectul fizic. Mai mult de jumătate dintre elevi spun că sunt discriminați în baza reușitei școlare.

„Profesorii solicită elevii cu note mai mari, iar elevii care au reușita școlară scăzută nu sunt auziți și luați în serios” (fată, 15 ani).

„Profesorii selectează elevii activi la grupuri de inițiativă, ceilalți nu au posibilitatea să se afirme” (băiat, 17 ani)

Potrivit aceluiași raport al Consiliului Copiilor, 22 % dintre respondenți spun că elevii, copiii sunt discriminați după criteriul de orientare sexuală. „O colegă din școală este umilită, jignită și ceilalți nu doresc să se împrietenească deoarece este bisexuală” (băiat, 17 ani).

Într-un raport al elevilor și elevelor din anul de studii 2019-2020, aproape 10% dintre respondenți au spus că elevii, copiii sunt discriminați în baza acestui criteriu.

O parte dintre elevi spun că sunt discriminați în baza statutului financiar: „În școală sunt organizate petreceri, unde sunt incluse taxe sau cod vestimentar, iar copiii ai căror părinți au un venit mic nu-și permit să participe” (băiat, 17 ani)

Recomandările Consiliului Copiilor pentru psihologi școlari și cadre didactice pot fi accesate în acest Raport.

Constatările și recomandările Consiliului Copiilor au fost elaborate în baza primelor 500 de răspunsuri de la elevi și eleve din toată țara.

„Îmi doresc mult ca toți copiii, indiferent de criteriu, să se bucure de drepturi și șanse egale”

Anastasia Suslov, o tănără apărătoare a drepturilor omului, și-a împărtășit experiența de copil cu dizabilități de vedere.

„Sunt foarte bucuroasă că la acest Forum participă și copii care seamănă cu mine. Îndemn autoritățile la acțiuni exacte, pentru ca educația incluzivă să devină o realitate pentru mulți copii cu dizabilități în școlile din Republica Moldova, nu doar un concept frumos pe hârtie.

Acum câteva zile, la Consiliul pentru Prevenirea și Eliminarea Discriminării și Asigurarea Egalității am raportat mai multe probleme de sistem ce încalcă dreptul copiilor cu dizabilități la educație. Această plângere vizează mai multe structuri, care sper că vor avea o atitudine corectă pe viitor. Plângerea se bazează pe experiența mea proprie, însă ea va ajuta alți copii. Îmi doresc mult ca toți copiii, indiferent de criteriu, să se bucure de drepturi și șanse egale”, a explicat Anastasia.

Educația sexuală, între tabu și rușine

Platforma Copiilor a prezentat constatările studiului „Educația sexuală – cum o face școala și ce poate fi diferit?” , elaborat în 2021 și prezentat în cadrul mai multor evenimente publice.

În acest studiu, copiii spun că nu sunt mulțumiți de modul în care sunt abordate temele legate de educație sexuală, deoarece: numărul orelor este mic (28%), profesorul sare peste aceste teme (16%), profesorul încearcă să-și impună propria opinie (9%), profesorul este vădit stânjenit sau jenat când vorbește (9%), profesorii nu invită elevii să-și expună opinia (9%), profesorul pune întrebări personale (6%) ș.a.

Pe de altă parte, în acest studiu profesorii spun că sar peste aceste teme fie din lipsa materialelor didactice, fie pentru că tema nu corespunde vârstei copiilor. Profesorii de gen masculin mai menționează că nu au timp, le este rușine/nu se simt în largul lor să abordeze aceste teme, nu sunt de acord cu educația sexuală.

Ca principal obstacol în abordarea completă a acestor teme, profesorii menționează lipsa unei metodologii potrivite:

„În curriculumul pe care îl avem noi pentru Dezvoltarea personală nu se acordă atenție acestui subiect, care ține de viața sexuală a elevilor. (...) Noi punem accent mai mult pe proiectarea carierei, managementul carierei, modul de viață sănătos și mai puțin pe tema aceasta.” (Profesor, Învățământ Profesional Tehnic)

Platforma Copiilor a ales să cerceteze acest subiect deoarece copiii, adolescenții au nevoie de o mai bună înțelegere a conceptului de educație sexuală în școală și pentru că e dreptul fiecărui copil la educație, la informare și la participare.

Potrivit studiului prezentat, 91% dintre elevi, părinți și profesori sunt de acord ca subiectele legate de educație sexuală să fie abordate în cadrul școlii. Atât copiii, cât și adulții au menționat că întâmpină diferite dificultăți legate de educație sexuală și au nevoie de informare și suport în domeniu.

„Profesoara avea stereotipuri de gen și nu vorbea de la egal la egal cu noi. Nu am simțit o discuție liberă în care să ne putem exprima.” ( Adolescentă, ÎPT)

„Noi am crescut în generația când, pur și simplu, era o rușine de a vorbi pe așa teme, iar această rușine a rămas în noi.” (M amă)

„Majoritatea elevilor nu sunt deschiși cu părinții lor sau nici nu au deschis acest subiect, iar noi, diriginții, nu găsim acel punct comun prin care să le explicăm.” ( Profesoară, ÎPT)

„Este important să se discute nu doar în școală, dar și acasă. Părinții ar trebui să aibă parte de educație sexuală și să știe cum să abordeze aceste subiecte, în funcție de vârsta copilului.” (T ată)

„Știu că multor colegi le este rușine să vorbească acasă cu părinții și o fac cu profesori de la școală sau chiar colegi. Știu că această informație le este foarte utilă.” ( Adolescent,ÎG)

Legea din 1994 privind Drepturile Copilului este depășită și nu corespunde nevoilor actuale ale copiilor

În cadrul Forumului, reprezentanții și reprezentantele autorităților au încurajat copiii să vorbească despre dificultățile pe care le întâmpină în școală, astfel încât autoritățile să ia măsurile necesare pentru a găsi soluții bazate pe drepturile copilului.

„Sunt onorată să mă aflu aici. Sunt aici pentru a înțelege care sunt opiniile și recomandările voastre. Mă bucur enorm că țara noastră crește copii care, de pe băncile școlii, învață să-și apere drepturile.

În baza Legii antibullying, Guvernul a elaborat o Metodologie de prevenire și combatere a bullyingului în școli. În fiecare școală va fi un grup de lucru care se va ocupa cu monitorizarea cazurilor de bullying. Fiecare caz va fi analizat de acest grup de lucru și pentru fiecare caz se vor face acțiuni concrete”, a declarat Angela Munteanu-Pojoga, secretara Comisiei parlamentare drepturile omului și relații interetnice, autoarea Legii antibullying.

Referitor la dezvoltarea capacităților cadrelor didactice privind identificarea, prevenirea și combaterea bullyingului, CIDDC susține Ministerul Educației și Cercetării încă din 2013. Mai multe informații, aici .

Metodologia de prevenire și combatere a bullyingului a fost aprobată prin Ordinul ministrului Educației și Cercetării nr. 1024/2022 și a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 349-361 din 11 noiembrie 2022 și discutată în cadrul unei mese rotunde în Parlament, la 21 noiembrie 2022.

Maia Bănărescu, Avocata Poporului pentru Drepturile Copilului, a subliniat necesitatea menționării CADO într-un capitol separat în viitoarea Lege cu privire la ADO.

„Fiecare copil care se exprimă și acționează în baza drepturilor, care se interesează de drepturile semenilor sau de propriile drepturi este copil apărător al drepturilor omului și drepturile lui la fel trebuie respectate. Cu siguranță, vom introduce conceptul CADO într-o lege” a explicat Maia Bănărescu.

Amintim că un grup de CADO de la Platforma Copiilor, ghidat de CIDDC, a propus Oficiului Avocatului Poporului sugestii pentru un capitol separat despre CADO în viitoarea Lege cu privire la apărătorii drepturilor omului. Mai multe informații despre elaborarea acestei legi pot fi accesate aici și aici .

Atât deputata, cât și avocata copilului au menționat că Legea privind Drepturile Copilului, adoptată de Parlamentul Republicii Moldova în 1994, este depășită și nu corespunde nevoilor actuale ale copiilor, de aceea această lege trebuie să fie modificată.

Maria Gatman , consultantă principală la Direcția politici de protecție a drepturilor copilului și familiilor cu copii din cadrul Ministerului Muncii și Protecției Sociale, a vorbit despre conținutul Programului Național de Protecție a Copiilor 2022-2026 și despre acțiunile realizate și care urmează a fi realizate pe parcursul anilor.

Nicolae Rădiță , consilierul Prim-ministrului la Guvernul Republicii Moldova, a declarat că Guvernul ține cont de opinia copilului și a elaborat, în baza opiniilor a circa 8400 de copii, Programul Național de Protecție a Copiilor 2022-2026.

„E nevoie de consolidarea politicilor care sprijină copiii și ne aliniem acelor standarde care sunt în interesul superior al copilului”, a adăugat Nicolae Rădiță.

Pentru elaborarea acestui Program, CIDDC, împreună cu alte organizații, a facilitat și monitorizat procesul de consultare a opiniilor copiilor. Mai multe informații despre acest proces pot fi găsite aici .

Drepturile copiilor la nondiscriminare, educație incluzivă și educație sexuală, menționate și în recomandările Comitetului ONU pentru Drepturile Copilului către statul Republica Moldova

Menționăm că drepturile la nondiscriminare, educație incluzivă și educație sexuală, despre care au vorbit copiii apărători ai drepturilor omului în cadrul Forumului sunt subiecte la care face referire și Comitetul ONU pentru Drepturile Copilului.

În 2017, Comitetul ONU pentru Drepturile Copilului a înaintat mai multe recomandări pentru Republica Moldova, printre care: „Statul să-și intensifice eforturile pentru a asigura eliminarea reală a oricărei forme de discriminare împotriva copiilor cu dizabilități, copiilor aparținând minorităţilor etnice, în special copiii de etnie romă, copiii din comunitatea LGBTI și alte grupuri de copii aflaţi în situații vulnerabile, inclusiv copiii care trăiesc în sărăcie, copiii ai căror părinți au emigrat peste hotare și copiii străzii. Aceste măsuri ar trebui să includă, printre altele, modificarea legilor relevante, instruirea permanentă a poliției privind sensibilitatea și receptivitatea la minorităţi și campanii de conştientizare și educaţie, în special la nivel de comunitate și în școli.”

Toate recomandările Comitetului ONU pentru Drepturile Copilului către Republica Moldova pot fi accesate aici .

Menționăm că Forumul Național al Copiilor „Respectarea drepturilor copiilor în și la educație” este urmat de o serie de ateliere tematice online pentru copiii care monitorizează, apără și promovează drepturile omului în Republica Moldova. Atelierele sunt desfășurate ca parte a Forumului Copiilor Apărători ai Drepturilor Omului, care are loc până pe 10 decembrie 2022 și pe care CIDDC îl facilitează împreună cu Ministerul Educației și Cercetării și alți parteneri.

Read more... 

16 noiembrie 2022 | Seminar științifico-practic: Educația privind drepturile copilului în Republica Moldova | 4 ateliere tematice

Anual, la 20 noiembrie, comunitatea internațională marchează Ziua Universală a Drepturilor Copilului. Scopul acestei Zile este de a ne reaminti că atunci când Republica Moldova a ratificat Convenția cu privire la Drepturile Copilului, și-a asumat mai multe angajamente față de copii. Unul dintre acestea este educația privind drepturile copilului atât pentru copii, cât și pentru profesioniștii care lucrează cu sau pentru copii.

Pe 16 noiembrie 2022 , Centrul de Informare și Documentare privind Drepturile Copilului din Moldova (CIDDC), Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” și Fundația ERIKS Development Partner invită profesori și profesoare, studenți și studente, masteranzi și masterande la Seminarul științifico-practic „Educația privind drepturile copilului în Republica Moldova”.

În cadrul evenimentului se desfășoară patru ateliere de formare:

Atelierul „Aplicația interactivă «Provocările lui Dragoș»”

Atelierul va avea loc în format fizic, în incinta Universității Pedagogice de Stat„ Ion Creangă” și va fi facilitat de Diana Postu-Blăjinu, psihologă.

Grupul de participanți/te va exersaaplicația interactivă „Provocările lui Dragoș”.

Aplicația „Provocările lui Dragoș” este destinată copiilor cu vârste între 7-12 ani. Această metodă este utilă în abordarea subiectelor sensibile și are ca scop să încurajeze discuțiile despre un subiect tabu, cum este violența asupra copiilor. Cu ajutorul acestei aplicații, cadrele didactice pot ajuta copiii să recunoască diverse forme ale abuzului, să afle cum se pot comporta în situaţii riscante pentru ei şi să identifice persoane de încredere.

Pentru a participa la atelier, vă rugăm să vă înscrieți până în data de 7 noiembrie 2022, accesând formularul pentru înregistrare https://forms.gle/KwqJkFtjaXm5jns19 , iar organizatorii vor reveni cu un mesaj privind desfășurarea acestuia.

Atelierul „Prevenirea violenței asupra copilului prin «Fir de nisip»”

Atelierul va avea loc în format fizic, în incinta Universității Pedagogice de Stat „Ion Creangă” și va fi facilitat de Iulia Drozdov, psihologă.

Participanții/tele vor explora programulde prevenire a violenței față de copii„Fir de nisip".

Metoda „Fir de nisip" este gândită pentru adolescenţii/tele de 12-18 ani şi constă dintr-o discuţie de grup, moderată de o persoană adultă, în baza unei proiecţii video.

Metoda poate fi utilizată de diriginţi, psihologi, profesori la toate disciplinele școlare, în cadrul activităţilor curriculare şi extracurriculare pentru formarea competențele emoționale și sociale.

Pentru a participa la atelier, vă rugăm să vă înscrieți până în data de 7 noiembrie 2022, accesând formularul pentru înregistrare https://forms.gle/tE8sNfzWYZkFwEjF9 , iar organizatorii vor reveni cu un mesaj privind desfășurarea acestuia.

Atelierul „Politica de Protecție a Copilului în instituția de învățământ”

Atelierul va avea loc în format fizic, în incinta Universității Pedagogice de Stat „Ion Creangă” și va fi facilitat de Viorica Adăscăliță, conferențiară universitară.

În cadrul atelierului se va analiza procedura de elaborare a Politicii de Protecție a Copilului (PPC) în instituția de învățământ și utilitatea acesteia pentru comunitatea școlară.

PPC este unul dintre elementele de bază care contribuie la crearea unui mediu de învățare bazat pe sentimentul siguranței și al respectului pentru demnitatea umană. Această procedură creează un cadru legal sigur de acțiune pentru cadrele didactice și de conducere de a răspunde prompt la orice caz suspect de violență sau bullying și face ca toți angajații unei instituții să fie în siguranță atunci când acționează în interesul superior al copilului.

Pentru a participa la atelier, vă rugăm să vă înscrieți până în data de 7 noiembrie 2022, accesând formularul pentru înregistrare https://forms.gle/GgyBzGnvHBFEfBgQ6 , iar organizatorii vor reveni cu un mesaj privind desfășurarea acestuia.

Atelierul „Educația prin, pentru și despre drepturile copilului”

Atelierul va avea loc online, pe platforma de comunicare ZOOM și va fi facilitat de Iosif Moldovanu, consultant în drepturile copilului, coach.

În cadrul atelierului „Educația prin, pentru și despre drepturile copilului” participanții/tele vor reflecta asupra competențelor cadrelor didactice de a proiecta, facilita și evalua un proces de învățare bazat pe respectarea principiilor drepturilor omului. Participanții/tele vor împărtăși propriile abordări și metode de educație în domeniul drepturilor copilului, vor analiza dificultățile și vor identifica soluții care să asigure respectarea drepturilor atât ale adulților, cât și ale copiilor în procesul educațional.

Pentru a participa la atelier, vă rugăm să vă înscrieți până în data de 7 noiembrie 2022, accesând formularul pentru înregistrare https://forms.gle/np6hUeZhStzoMnH5A , iar organizatorii vor reveni cu un mesaj privind agenda și linkul pentru conectare.

Pentru mai multe detalii privind organizarea evenimentului vă rugăm să ne contactați la adresa de e-mail:

This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it. sau la numărul de telefon +37379532774

This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it. sau la numărul de telefon +37378009450

GALERIE FOTO:

Read more... 

Contacts

Adresa: Eugen Coca Street no. 15, Chisinau,
Republic of Moldova, MD-2008

Tel./Fax: (+373 22) 747813, 716598, 744600

Email: This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.

Ambasador 2%

Sustin 2%! Support 2%! 

Media partner:

Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente

Top of Page