Ultimile știri 2

Devii tată cu adevărat când înveți să dăruiești iubire

Liviu Tverdostup

O istorie din Clubul Taților, IPLT Waldorf

„Oricine poate fi tată, dar doar un tată cu adevărat dedicat devine un adevărat tătic.” Așa își începe povestea un tată din comunitatea Clubului Taților de la IPLT Waldorf – un tată fericit și recunoscător pentru cele două fetițe ale sale de 5 și 7 ani, alături de care învață, zi de zi, să descopere lumea din perspective noi.

Pentru el, rolul de tată este o responsabilitate și un dar. Un dar care vine în momentul în care încetezi să cauți iubire și începi să o dăruiești. A înțeles asta în clipe simple: în diminețile în care fetițele lui îl iau de mână, în hohotele lor de râs care se nasc dintr-un fleac, în modul spontan în care îl învață să trăiască cu entuziasm, curiozitate și pasiune.

Printre activitățile lor preferate se află explorarea naturii și relația cu animalele. Acasă, au o adevărată „familie extinsă”: trei câini, o pisică, un cameleon, un papagal, o țestoasă, un măgar, un mânz, un măgăruș și o iapă. Fetițele știu numele fiecăruia, rutina fiecăruia și au cu toții o relație specială.

Prin grija pentru animale, tatăl le arată fetelor ce înseamnă responsabilitatea, empatia și blândețea. Le explică totul în cuvinte simple, pe înțelesul lor, transformând fiecare moment într-o lecție despre viață.

„Fiind tată, am înțeles că singura metodă reală de a educa este prin exemplul propriu” , spune el. Iar fetele învață nu din ce aud, ci din ce văd: din răbdarea lui, din felul în care oferă timp, prezență și siguranță.

A aflat despre Clubul Taților întâmplător, într-un grup de pe platforma Viber. I-a atras atenția ideea că prezența tatălui influențează decisiv personalitatea copilului – și a decis să participe.

A descoperit un spațiu în care tații învață unii de la alții, unde vulnerabilitatea nu este slăbiciune, ci curaj. Cel mai valoros lucru pe care l-a înțeles aici este importanța flexibilității mentale în ceea ce privește rolurile de gen.

„În familie, bărbatul și femeia nu sunt în competiție, sunt o echipă. O familie bazată pe parteneriat și egalitate este singura formulă pentru un cuplu fericit și pentru copii sănătoși emoțional.”

Participarea la Clubul Taților l-a ajutat să vadă cât de prețioasă este implicarea tatălui în educația copiilor.

„Doar educându-mă pe mine, îmi pot educa fetele”,spune el cu sinceritate.

În serile lor liniștite, după ce ziua se așază, fetele sunt lângă tatăl lor să povestească ziua lor. Fetele vorbesc fiecare pe rând, sau uneori peste cuvintele celeilalte, cu entuziasmul copiilor care știu că sunt ascultați. El le lasă să spună tot ce au pe inimă. Sunt momente simple, dar în ele se adună toată forța lor de a merge mai departe. Uneori, una dintre fete se sprijină pe umărul tatălui, îi ia mâna sau îl îmbrățișează din senin. Sunt gesturi care îi aduc aminte de ea, aceeași blândețe, aceeași liniște, aceeași căldură. În clipele acestea își dă seama cât de mult trăiește mama lor prin ele: în felul în care oferă afecțiune, în delicatețea atingerilor, în felul în care caută apropierea atunci când cineva are nevoie de ea. Și poate de aceea, oricât de grele sunt uneori zilele, nu se simt niciodată cu adevărat singuri. Iubirea mamei rămâne acolo, discretă și firească, în viața lor de zi cu zi — în râsul fetelor, în gesturile lor, în modul în care își găsesc puterea să se susțină reciproc.

Așa își continuă drumul: un tată și două fiice care învață, împreună, să fie puternici în felul lor, cu zile bune, cu zile grele, cu momente de teamă și cu clipe de bucurie care îi țin pe toți trei în picioare. Ei cresc unii prin alții și unii pentru alții.

Și chiar dacă viața i-a pus în situația de a se sprijini doar în trei, nu sunt niciodată doar trei. Mama lor este acolo, în tot ce fac: în felul fetelor de a oferi îmbrățișări fără motiv, în tăcerile în care se strâng împreună, în curajul care apare exact când au nevoie. Trăiește în gesturile lor mici, în felul tatălui de a le mângâia fruntea și în fiecare pas pe care îl reușesc împreună.

Poate acesta este adevărul lor cel mai puternic: iubirea ei nu i-a părăsit niciodată.
Îi ține aproape. Îi crește. Îi susține. Le luminează drumul cu o blândețe care nu se vede, dar se simte.

Deși experiențele trăite preced participarea în Clubul Taților, cadrul oferit de acest program a facilitat împărtășirea lor într-un mediu sigur și de susținere, dedicat implicării active a taților în viața copiilor. Pentru acest tată, Clubul Taților a fost un grup de suport care i-a oferit sprijin, încredere și confirmarea că a fi tată înseamnă, înainte de toate, a fi prezent în viața copiilor.

Clubul Taților este un proiect dezvoltat în cadrul programului regional „EU4Gender Equality: Împreună împotriva stereotipurilor de gen și a violenței pe bază de gen”, finanțat de Uniunea Europeană European Union in the Republic of Moldova, implementat de UNFPA Moldova și UN Women Moldova cu suportul Centrul de Informare si Documentare privind Drepturile Copilului.

Read more... 

Centrul de Informare și Documentare privind Drepturile Copilului (CIDDC) anunță prelungirea concursului de solicitare ofertă de prețuri pentru servicii de cazare, alimentare și sală de training

Centrul de Informare și Documentare privind Drepturile Copilului (CIDDC) anunță concurs de selectare a ofertelor de prețuri pentru servicii de cazare, alimentare și sală de training pentru o activitate de instruire a unui grup de 10 persoane în afara mun. Chișinău în perioada 16-17 decembrie 2025.

CONTEXT

CIDDC este o organizație nonguvernamentală, fondată în 1999. Inspirăm adulții să asculte vocea fiecărui copil și colaborăm cu copiii, familiile, autoritățile, serviciile publice și societatea civilă pentru a elabora și aplica soluții bazate pe drepturile copilului. Pentru mai multe informații, accesați www.drepturilecopilului.md .

Activitatea de instruire are loc în cadrul proiectului Clubul Taților, parte din programul regional „EU4Gender Equality: Împreună împotriva stereotipurilor de gen și a violenței pe bază de gen”, finanțat de Uniunea Europeană European Union in the Republic of Moldova, implementat de UNFPA Moldova și UN Women Moldova , implementat în parteneriat cu Centrul de Informare și Documentare privind Drepturile Copilului.

Read more... 

Solicitare ofertă de prețuri pentru servicii de cazare, alimentare și sală de training

Centrul de Informare și Documentare privind Drepturile Copilului (CIDDC) anunță concurs de selectare a ofertelor de prețuri pentru servicii de cazare, alimentare și sală de training pentru o activitate de instruire a unui grup de 10 persoane în afara mun. Chișinău în perioada 16-17 decembrie 2025.

CONTEXT

CIDDC este o organizație nonguvernamentală, fondată în 1999. Inspirăm adulții să asculte vocea fiecărui copil și colaborăm cu copiii, familiile, autoritățile, serviciile publice și societatea civilă pentru a elabora și aplica soluții bazate pe drepturile copilului. Pentru mai multe informații, accesați www.drepturilecopilului.md .

Activitatea de instruire are loc în cadrul proiectului Clubul Taților, parte din programul regional „EU4Gender Equality: Împreună împotriva stereotipurilor de gen și a violenței pe bază de gen”, finanțat de Uniunea Europeană European Union in the Republic of Moldova, implementat de UNFPA Moldova și UN Women Moldova , implementat în parteneriat cu Centrul de Informare și Documentare privind Drepturile Copilului.

În acest scop, CIDDC, invită companiile specializate să expedieze oferta de preț pentru următoarele servicii:

Locațiune: sală de training (dotată cu tablă de flipchart, proiector, acces la internet etc), 1,5 zile

Cazare: 10 persoane, 1 noapte

Alimentare:

Prima zi : Pauză de cafea, prânz, pauză de cafea, cină, apa plată.

A doua zi : Mic dejun, pauză de cafea, prânz, apa plată.

Preţurile vor fi indicate în lei moldoveneşti, FĂRĂ TVA.

Dosarul de aplicare va conține următoarea informație:

● Scurtă descriere a companiei aplicante: datele de contact ale companiei, persoana de contact.

● Certificatul de înregistrare al companiei;

● Ofertă comercială completă, întocmită conform cerințelor;

● Meniul propus separat pentru alimentare (meniu standard și de post);

● Repartizarea pentru cazare (numărul camerelor, tipul camerelor și ce includ).

● Fotografii a camerelor pentru cazare și a sălii de training.

Va fi selectată compania care va expedia dosarul complet și va oferi cel mai bun raport preț-calitate și servicii complete.

Procedura de selectare a CIDDC se bazează pe angajamentul nostru ferm cu privire la protecția mediului și la protecţia copilului față de toate formele de violență în cadrul proiectelor şi activităţilor noastre, precum și în afara organizației. CIDDC are o politică de protecţie a copilului și o politică de protecție a mediului și va urmări ca acestea să fie aplicate în colaborarea cu partenerii

Ofertele vor fi prezentate în format electronic la adresa de email Этот адрес электронной почты защищен от спам-ботов. У вас должен быть включен JavaScript для просмотра. cu mențiunea „Ofertă servicii de cazare, alimentare, și sală de training” până la data de 14 noiembrie 2025, ora 18:00.

Dosarele incomplete sau expediate după termenul limită nu vor fi evaluate.

Pentru informații adiționale, nu ezitați să ne scrieți la adresa electronică:  Этот адрес электронной почты защищен от спам-ботов. У вас должен быть включен JavaScript для просмотра.  sau la numărul de telefon: +373 79129313.

Notă: CIDDC prelucrează datele cu caracter personal în conformitate cu prevederile Legii 133/2011 privind protecția datelor cu caracter personal. Prin expedierea dosarului, dvs., sunteți de acord că datele dvs. personale vor fi utilizate în procesul de selectare și raportare către donator.

Read more... 

Zâmbetul care m-a învățat ce înseamnă să fiu tată

O istorie umană despre un tată care se implică
Vladimir Vohmeanin

„Țin minte primul zâmbet al fiicei mele – și cred că al meu a fost și mai mare în momentul acela”.
De la acel zâmbet a început și povestea lui Vladimir, în noul său rol – cel de tată. Pe lângă meseria de învățător, el învață zilnic cea mai provocatoare și, totodată, cea mai frumoasă lecție: cum să fii prezent pentru copiii tăi. Este tată a trei copii – o fată de 13 ani, un băiat de 11 și o fetiță de 3 ani și jumătate. Vladimir spune că familia l-a învățat mai multe despre răbdare, echilibru și iubire decât oricare carte.

„Eu sunt o persoană pragmatică și copiii în familia noastră au apărut planificat”, spune el zâmbind. „Dar, chiar și așa, nu conștientizam la ce să mă aștept. Soția a fost cea care a început discuția despre copii. Eu am acceptat, fără să știu cât de profund mă va schimba această alegere”.

Primele luni au fost, ca pentru orice părinte, o combinație de emoție, teamă și oboseală. „Țin minte cum soția mă învăța s-o țin pe fetiță în brațe, cum să o leagăn, pentru că avea colici. La prima băiță priveam tutoriale pe YouTube, dar practica era cu totul altceva. Doar zâmbetul ei îmi dădea încredere că fac totul corect, cu toate că încă mai aveam nevoie de experiență”.

Acum, la 13 ani de la acel început, zâmbetele s-au înmulțit, dar responsabilitatea a crescut pentru comportamentul lor.  „Fata cea mare deja știe a glumi ca să mă facă să râd, să analizăm ce învață la chimie sau fizică. Fiul e pasionat de fotbal, iar fiecare gol marcat de el este o mică victorie pentru toată familia. Iar fata cea mică... vorbește româna cel mai bine dintre toți copiii și este foarte drăguță la tot ce zice”.

Rutina zilnică e simplă, dar cu sens. „Dimineața, la 7:30, pregătesc micul dejun – de obicei ceai cu tartine. Le calc hainele și, uneori, seara o iau pe cea mică de la grădiniță. Fata cea mare deja se descurcă singură, doar din când în când o ajut la câteva exerciții la matematică. Fiul, la fel, este independent, deși după vacanță are nevoie de puțin ajutor ca să-și organizeze timpul și să reintre în ”school mode”. Cu cea mică îmi place cel mai mult să asamblăm puzzle-uri împreună”.

După școală, teme și treburi casnice, urmează partea preferată a zilei – timpul petrecut împreună.
 „Ne place să ieșim în oraș cu bicicletele. Când ne plimbăm prin parc, încercăm să ținem cont de interesele tuturor: cineva joacă fotbal, altcineva hrănește rățuștele, iar fata cea mare preferă discuțiile profunde. E greu să le reușești pe toate odată, dar ne străduim”.

Când îl întrebi pe Vladimir ce a învățat din paternitate, răspunde simplu: „Am înțeles că armonia în familie nu se obține prin împărțirea sarcinilor, ci prin dorința de a fi împreună. Când nu mai calculăm cine spală vasele sau cine adoarme copilul, facem lucrurile natural, din grijă și respect, ținând cont de nevoile personale ale soției/partenerei. Așa apare echilibrul, iar familia devine un loc de sprijin și liniște pentru toți”.

Această schimbare de atitudine nu a venit peste noapte. Vladimir a crescut într-o familie tradițională, în care tatăl era considerat principalul sprijin financiar, indiferent de cât de mult muncea mama.
 „Mult timp am crezut că rolul tatălui este să asigure familia din punct de vedere material. A fost o perioadă când soția mea avea un salariu mai mare. Eu, fiind învățător, tot încercam să găsesc și alte modalități de a suplimenta venitul, dar fără succes. Până la urmă am acceptat situația. Și vă spun sincer că nu regret, pentru că atunci a început adevărata mea schimbare.

Îmi amintesc prima dată când am încercat să-l culc pe fiul nostru (apoi și pe fiica). Am înțeles că acest moment este foarte plăcut – și, apropo, dormeam în noaptea aceea mult mai bine, poate datorită căldurii lor.

Atunci am simțit pentru prima dată ce înseamnă armonia în familie. Când petreci timp cu copiii și cu soția fără să calculezi cine și cât stă cu ei, sau a cui e rândul să o scalde pe fiica mai mică, descoperi că acele clipe simple sunt adevărata fericire”.

Experiențele trăite alături de familie l-au făcut pe Vladimir să înțeleagă cât de important este respectul reciproc și sprijinul în cuplu.

„Pentru mine, o familie bazată pe respect, echilibru și egalitate înseamnă să fim atenți unii la ceilalți, să ne implicăm atunci când e nevoie, fără să așteptăm perfecțiune. Dacă soția mea e obosită și nu are chef să gătească – ori gătesc eu, ori ieșim undeva să mâncăm. Și invers. Nu e despre a fi părintele ideal, ci despre a fi acolo, prezent, atent la ce se întâmplă cu celălalt și cu copiii. Așa învață ei ce înseamnă grija, respectul și parteneriatul – nu din ce le spunem, ci din felul în care trăim alături de ei.

Implicarea în #ClubulTaților a venit firesc.
 „Nu țin minte exact cum am aflat – poate de pe rețelele sociale. Dar știu sigur că am venit din dorință proprie. Îmi place să învăț și cred că poziția activă în viață ajută mult”.
Clubul i-a oferit o comunitate. „Comunic zilnic cu mame, cu colege, dar despre tați știam puțin. Credeam că sunt puțini bărbați implicați. Dar m-am înșelat. Am descoperit tați extraordinari, implicați, dornici să se dezvolte. Învățăm unii de la alții. Este o experiență care mi-a schimbat percepțiile”.
Râde și adaugă: „Desigur, nu pot să dau prea multe detalii… noi, la Club, avem o regulă clară – ce se discută la Clubul Taților, rămâne la Clubul Taților!”

Multe dintre ideile și discuțiile la #ClubulTaților l-au făcut să privească diferit și propria familie. A început să observe mai atent felul în care copiii reacționează, cum învață și cum se inspiră din ceea ce văd zi de zi acasă.

„Copiii se educă nu din cărți, ci din ceea ce văd zilnic. La noi, fiecare cină e despre ziua petrecută – povestim, râdem, ne ascultăm. Când avem oaspeți, copiii povestesc cu entuziasm, iar oaspeții așteaptă rândul lor și nu-l mai prind”, râde el. „Dar pentru mine, acesta e cel mai bun semn că familia noastră comunică. Eu tare sper că copiii mei vor fi tot așa de pedanți și grijulii, dar mai mult sper că vor respecta oamenii, opiniile lor, alegerile lor și aceasta ei văd în felul cum noi, părinții, gestionăm situații de criză, despre care tot la cină discutăm”.

Ce mesaj ar transmite altor tați care ezită să se implice în educația copiilor?
 „Cred că nu poți impune implicarea prin mesaje, cât de puternice nu ar fi ele. O femeie devine mamă în momentul nașterii, pentru că organismul ei trece prin schimbări. Un bărbat devine tată în timp – prin dorință, gesturi, răbdare și iubire. Nu trebuie decât să începi – să ieși cu copilul la joacă, să-l asculți, să fii acolo. Restul vine natural”.

Despre ce înseamnă pentru el să fii un tată implicat, Vladimir vorbește cu aceeași naturalețe:
 „Atunci când stai alături de copilul tău și citești o poveste, el nu are nevoie de bani. La fel și când joci fotbal cu fiul sau când discuți despre ultima manga japoneză – apropo, despre asta am aflat de la fata cea mare. Copiii au mai multă nevoie de timpul și prezența părinților decât de lucruri materiale”.

Se oprește o clipă și zâmbește: „Eu cred că un tată implicat nu trebuie să știe tot. Important e să fie acolo – cu răbdare, cu umor și cu inima deschisă. Copiii nu țin minte cât ai muncit, dar cum i-ai făcut să se simtă. Dacă se simt în siguranță și iubiți, înseamnă că ai reușit”.
………………………………………….
Clubul Taților este un proiect dezvoltat în cadrul programului regional „EU4Gender Equality: Împreună împotriva stereotipurilor de gen și a violenței pe bază de gen”, finanțat de Uniunea Europeană European Union in the Republic of Moldova, implementat de UNFPA Moldova și UN Women Moldova cu suportul Centrul de Informare si Documentare privind Drepturile Copilului.
#strongertogether #eu4genderequality

Read more... 

Контакты

Адрес: улица Еуджен Кока, 15, Кишинэу,
Република Молдова, MD-2008

Тел./Факс: (+373 22) 747813, 716598, 744600

Емайл: Этот адрес электронной почты защищен от спам-ботов. У вас должен быть включен JavaScript для просмотра.

Стань Послом 2%

Sustin 2%! Поддерживаю 2%! 

Медиа партнер:

Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente

Top of Page