Ultimile știri 1

Violența asupra copiilor, în vizorul Ministerul Educației, Culturii și Cercetării

Asigurarea unui mediu școlar sigur și protectiv, capabil să prevină violența și să intervină în identificarea, referirea și asistența copiilor victime ale violenței este unul din obiectivele Ministerului Educației, Culturii și Cercetării.

Astfel, pe 16 noiembrie 2017, ministerul a lansat două publicații referitoare la protecţia copilului faţă de violenţă în instituţia de învăţământ și a demarat o serie de instruiri în domeniul prevenirii violenței pentru specialiștii responsabili de protecția copiilor din organele locale de specialitate din domeniul învățământului din toate raioanele.

În debutul evenimentului, ministrul Educației, Culturii și Cercetării Monica Babuc a menționat că în procesul de prevenire a violenței este important ca fiecare persoană să fie responsabilă și să nu uite de unele calități umane pozitive, precum empatia, toleranța și blândețea.

„Este important să avem instrumente și metodologii, dar cred că ar trebui să identificăm niște autori care ar trebui să elaboreze un ghid al educării de bunătate în interiorul societății și a școlilor noastre”, a adăugat ministrul.

Monica Babuc a reiterat și faptul că MECC va continua cooperarea intersectorială în domeniul protecţiei faţă de violenţă a copiilor și va reacţiona prompt şi în conformitate cu legea la toate sesizările parvenite din partea copiilor, părinţilor, angajaţilor și comunităţii în general.

Despre asigurarea unui mediu școlar sigur au vorbit și specialiștii responsabili de protecția copiilor prezenți la eveniment. Liliana Grosu, psiholog școlar, a menționat că acțiunile de prevenire a violenței au un caracter de lungă durată și trebuie să fie constante.

Eu observ continuitatea ministerului în demersul de a asigura un mediu protector pentru copil prin intermediul formării și oferirii adulților a instrumentelor cu care ei să muncească. Asta îmi dă speranță că ceea ce am început cu puțin timp în urmă va avea succes”, a mai spus Liliana Grosu.

Cele două publicații lansate astăzi conţin cadrul metodologic de prevenire a violenţei faţă de copil şi tot pachetul de acte normative în domeniul protecţiei copilului faţă de violenţă în instituţia de învăţământ. Acestea urmează să fie folosite în instuirile profesioniștilor și distribuite în fiecare școală.

Ghidul metodologic „Prevenirea violenței în instituția de învățământ” are un caracter practic și propune angajaților instituției de învățământ un set de măsuri organizaționale și de informare în scopul prevenirii violenței, precum și algoritmi de acțiune pentru identificarea factorilor violenței, intervenția în situațiile de abuz și asistența părților implicate, în conformitate cu cadrul normativ în vigoare.

Culegerea de acte normative „Protecția copilului față de violență în instituția de învățământ” prezintă într-o singură publicație acte legislative relevante în domeniul protecției drepturilor copilului, scopul final al acesteia fiind buna cunoaștere și aplicare a normelor juridice. Evidențiem faptul că, pentru prima oară, publicăm Ghidul de implementare a Politicii de protecţie a copilului în instituţia de învățământ.

 

Publicațiile au fost elaborate de Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova în colaborare cu Centrul de Informare și Documentare privind Drepturile Copilului, Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă”, Organizația Internațională „Salvați Copiii” (Save the Children), și publicate cu susținerea Institutului UNESCO pentru tehnologii informaționale în educație.

 

Read more... 

SIDA Regional Baseline TOR – Moldova

Call for expression of interest

Baseline assessment for the project:

Regional Civil Society Organizations Strenghtening 2017-2018

Save the Children Country Office in Kosovo/a (SCIK) as part of its project „Regional CSO Strenghtening 2017-2021” is seeking the services of qualified idenpendent consultant/research company to carry out the baseline study for project in Moldova, implemented by our partner Child Rights Information Centre (CRIC) in Chisinau. The objective of this study is to gather relevant data for project indicators as described below against which to monitor and asses the progress and effectiveness of the project during implementation and after the project is completed. 

1. Background

Save the Children is the world's leading independent organization for children. We work in around 120 countries to inspire breakthroughs in the way the world treats children and to achieve immediate and lasting change in their lives.

Save the Children in Kosova/o (SCiK) works on direct interventions and the establishment of good practices, capacity building of civil society and local duty bearers to respond to the needs of children. We also advocate for legislation and policies that will incorporate inclusive practices and have appropriate financial mechanisms to support systemic responses and therefore achieve long lasting positive changes for all children.

The project “Regional CSO Strengthening 2017-2021”, funded by the Swedish International Development Cooperation Agency (SIDA) is a regional replication of its sister project in Kosovo, which aims ensuring children's protection through establishment of responsive Child Protection (CP) systems and supporting Child Rights Governance (CRG) systems and mechanisms to be put in place regionally, namely in Moldova, Ukraine, Serbia and Macedonia. These efforts are mirrored in the main project objectives:

  1. Children are protected by a responsive child protection system, supported by a strong legislation.
  2. Systems, structures and mechanisms for implementing children´s rights are in place in program countries and governments are including CSOs’ and children’s’ voices in these processes.

Source: https://kosovo.savethechildren.net/jobs/job-details/65

ToR Document (PDF file)

Read more... 

Bune practici în predarea și învățarea drepturilor copilului în cadrul orelor de educație civică

Pe 28 august, cu câteva zile înainte de începerea unui nou an școlar, peste 90 de de cadre didactice din mai multe regiuni ale republicii, profesori universitari, studenți și specialiști în domeniul educației civice au participat la Conferința Națională „Educaţia civică participativă și incluzivă”.

Scopul evenimentului a fost de a împărtăși experienţele de învăţare-predare-evaluare prin metode participatorii și incluzive a drepturilor omului/ copilului în cadrul orelor de Educație civică și în activitățile extracurriculare și extrașcolare.

Despre rolul disciplinelor școlare în formarea viitorilor cetățeni activi, informaţi și responsabili a vorbit, în deschiderea evenimentului, președintele Centrului de Informare și Documentare privind Drepturile Copilului, Iosif Moldovanu. „La ora actuală educația civică este disciplina la care formăm competențele unui adult activ și responsabil, capabil să acționeze, să își cunoască și să își ceară drepturile”.

Președintele CIDDC a făcut trimitere și la prevederile Codului Educației în acest sens. Astfel, „idealul școlii este de a forma un cetățean nu doar care va fi capabil să obțină un loc de muncă, dar și va deține o opinie independentă și va fi capabil să acționeze, conlucrând cu alți cetățeni”, a menționat Iosif Moldovanu.

În acest context, Natalia Cebotar, profesoară de istorie și educație civică, din raionul  Rezina, și-a prezentat experiența prin care începând cu anul 2013 a ghidat aproape 120 de copii să cerceteze cum se respectă drepturile lor în școală/comunitate, să elaboreze rapoarte și să le prezinte autorităților. „Activitățile pe care le facem împreună cu copiii în cadrul Turnamentului republican privind Drepturile Omului/Copilului sporesc gradul de informare a elevilor despre prevederile și procesele legale ce au loc într-un stat, îi fac pe copii să lucreze împreună, să identifice strategii”, explicat Natalia Cibotar.

De asemenea, profesoara adaugă că experiențele prin care trec copiii în cadrul Turnamentului dezvoltă deprinderile de viață și încrederea în forțele proprii ale tuturor elevilor.

Cei prezenţi la conferinţă au avut posibilitatea să se implice în două ateliere, în cadrul cărora au fost prezentate şi analizate diverse experienţe de lucru. Discuţiile au vizat educaţia privind drepturile omului din perspectiva strategiilor didactice de învăţare-predare-evaluare, a competenţelor necesare cadrelor didactice, dar și a modalităților de împuternicire a copiilor în revendicarea propriilor drepturi.

Conferinţa a fost organizată în cadrul proiectului „Educaţie civică participativă şi incluzivă”, implementat de Centrul de Informare şi Documentare privind Drepturile Copilului, în colaborare cu Ministerul Educaţiei, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova şi Facultatea de Istorie și Geografie a Universității Pedagogice de Stat „Ion Creangă”, cu susţinerea organizaţiei ERIKS Development Partner din Suedia.

 Galerie foto:

Read more... 

Chestionar: cum se respectă dreptul la odihnă și timp liber?

Platforma Copiilor invită fetele și băieții cu vârsta de până la 18 ani să-și împărtășească opinia despre cum se respectă dreptul copilului la timp liber și recreere.

Grupul de adolescenți ce participă la administrarea Platformei Copiilor a creat un chestionar în baza căruia vor să indetifice cele mai comune forme de încălcare a dreptului la timp liber și recreere la școală, în familie și în comunitate.

Pe parcursul a câtorva luni, adolescenții ce administrează Platforma Copiilor vor folosi mai multe instrumente prin care vor colecta informații despre cum se respectă acest drept. Chestionarul este primul instrument.

În final, adolescenții vor elabora un raport pe care îl vor prezenta profesioniștilor și instituțiilor ce lucrează cu și pentru copii.

Platforma Copiilor este un spațiu online creat cu ajutorul unui grup de copii ce pe parcursul a doi ani a scris un raport despre cum se respectă mai multe drepturile ale copilului în Republica Moldova și l-a prezentat Comitetulului ONU pentru Drepturile Copilulului.

Prin crearea platformei, adolescenții și-au dorit să creeze un loc unde copiii s-ar simți liberi și în siguranță să vorbească despre cum le sunt respectate drepturile. De asemenea, prin intermediul platformei, adolescenții vor să ofere informații accesibile pentru copii despre drepturile lor.

În iulie 2017, a fost creat un nou grup de adolescenți ce până în 2019 vor avea misiunea de a cerceta opiniile semenilor despre cum se respectă drepturile copilului și de a-i informa despre drepturile pe care le dețin.

Activitatea Platformei Copiilor este ghidată de Centrul de Informare și Documentare privind Drepturile Copilului. Având o experiență de peste 15 ani de promovare a drepturilor copilului, echipa centrului este convinsă că cei care știu cel mai bine situaţia copiilor sunt chiar copiii. 

 

Read more... 

Contacts

Adresa: Eugen Coca Street no. 15, Chisinau,
Republic of Moldova, MD-2008

Tel./Fax: (+373 22) 747813, 716598, 744600

Email: This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.

Ambasador 2%

Sustin 2%! Support 2%! 

Media partner:

Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente

Top of Page