Cine este, ce simte şi cum gândeşte copilul în primii ani de şcoală
- Written by Admin
- No comment
În primii ani de şcoală, copilul îşi lărgeşte cercul de comunicare, devine tot mai îndemânatic, ştie să scrie, să citească, să calculeze şi află multe lucruri noi. El îşi controlează bine corpul, ceea ce îl ajută să practice şi deverse genuri de sport. În această perioadă, copilul este tot mai interesat de semenii lui, leagă prietenii şi devine treptat tot mai independent.
Dacă veţi încerca să vedeţi lucrurile prin ochii copilului, veţi înţelege de ce uneori este plin de energie şi bucuros, iar alteori devine plictisit şi abătut sau nervos. Când vă gândiţi la câte presiuni este supus un copil de 6-7 ani, înţelegeţi că are mare nevoie de susţinere şi încurajare permanentă. Îl puteţi ajuta prin structurarea şi respectarea unui program zilnic, în care să aveţi grijă că se hrăneşte potrivit, are timp să se odihnească, se ocupă suficient de temele pentru acasă dar şi de jocurile cu prietenii.
Zilnic, programul copilului trebuie să conţină o perioadă în care îşi face temele. Pentru ca această activitate să devină un obicei, este nevoie să-l ajutaţi să o înceapă. Asta nu înseamnă să-i faceţi lecţiile. Dacă va fi nevoie, fiţi pregătit(ă) să staţi la masă alături de copil şi să-l ajutaţi să înţeleagă ce sarcini are de îndeplinit. Când nu reuşeşte să se descurce singur, ajutaţi-l numai după ce a făcut câteva încercări de sine stătător şi vă cere ajutorul.
Implicaţi-vă în viaţa şcolară a copilului
Indiferent de reuşita sa şcolară, când vine acasă după lecţii, copilul are nevoie de sprijin, înţelegere, apreciere şi multă încurajare. Dacă îl întâlniţi cu: „ce note ai primit azi?”, ar putea să nu simte că vă pasă cu adevărat de viaţa lui. Întrebaţi ce a făcut la şcoală, care a fost cel mai amuzant lucru, cel mai înfricoşător, interesant, trist etc.
A fi elev nu înseamnă doar note și doar performanță academică. Înseamnă multe alte comportamente, iar notele pe care copiii le primesc la şcoală sunt nişte cifre care vorbesc despre nivelul reuşitei şcolare. Notele nu determină în totalmente cine este copilul şi personalitatea lui. Abilităţile de comunicare cu semenii, abilităţile lui sociale nu se notează, menţionează psihologul Tatiana Turchină. ,,Este posibil să avem copii care, din punct de vedere academic, să aibă note bune, dar din perspectiva inteligenței sociale și emoționale să aibă capacităţi mai puţin dezvoltate. La fel, putem avea copii cu note mai slabe şi reuşite mai mici, dar să vină cu idei bune în ce priveşte unele proiecte, să vină cu soluţii bune la unele probleme de viaţă, să fie un leader bun la organizarea unor activităţi", explică Tatiana Turchină.
Conlucrarea cadrelor didactice cu părinţii
Pentru a susţine copilul în legătură cu şcoala este important să-i cunoaşteţi şi învăţătorul. Copilul petrece o mare parte a zilei la şcoală, profesorii îl cunosc bine, pot vedea dificultăţile pe care le întâlneşte şi vă pot da un sfat despre cum să comunicaţi cu el. Şi dvs. îl cunoaşteţi pe copil. Dacă faceţi un schimb de idei, învăţătorii / profesorii vor fi mai pregătiţi să-l ajute.
Cadrele didactice sunt cei care descoperă copilul din alte puncte de vedere. În special învăţătorul de la clasele primare. El este cel care se află în preajma copilului timp de patru ani şi este o figură foarte importantă îi ai descoperi potenţialul. Părintele poate veni să povesteastă învăţătorului despre copil, la ce se descurcă, cum ar fi bine să fie abordat, ce-l poate motiva. Învăţătorul, la fel. El ar putea să descopere şi alte aspecte pe care părintele nu le vede acasă. La clasele gimnaziale figura cheie este dirigintele.
,,Dacă părintele consideră că ar fi bine ca unele aspecte, ce țin de sănătatea copilului sau evenimente din dezvoltarea precoce, să le ştie profesorul, trebuie să le comunice. Dirigintele, la rândul său, în cazul în care observă anumite fluctuaţii în comportamentul copilului, este binevenit să comunice părinţilor, evitând critica distructivă și judecarea, Dirigintele în discuție cu părintele va încerca să înţeleagă ce l-a făcut pe acel copil să procedeze astfel, să trăiască acele emoţii, să înţeleagă ce nevoi nu au fost satisfăcute, ce era în mintea lui, ce putea să simtă în acel moment şi cum ar fi bine să fie abordat copilul pe viitor. Este vorba de o colaborare deschisă în direcţia dezvoltării, descoperirii şi nu în direcţia blamării, învinovăţirii precum că copilul ar fi needucat. În perioada adolescenţei se întâmplă foarte multe lucruri. S-ar putea ca o bună parte din copii să aibă izbucniri emoţionale la care nimeni nu se aştepta", conchide Tatiana Turchină.
Materialele din rubrica „Copilul meu, singur acasă" sunt parte a proiectului „Familia în migrație: protejarea drepturilor familiilor transnaționale în Europa – Moldova”, realizat de Centrul de Informare şi Documentare privind Drepturile Copilului cu suportul Fondazione L’Albero della Vita. Opiniile exprimate în aceste articole nu reflectă neapărat punctul de vedere al agenţiei finanţatoare.
