Ultimile știri 1

Cine este, ce simte şi cum gândeşte copilul în primii ani de şcoală

În primii ani de şcoală, copilul îşi lărgeşte cercul de comunicare, devine tot mai îndemânatic, ştie să scrie, să citească, să calculeze şi află multe lucruri noi. El îşi controlează bine corpul, ceea ce îl ajută să practice şi deverse genuri de sport. În această perioadă, copilul este tot mai interesat de semenii lui, leagă prietenii şi devine treptat tot mai independent.

Dacă veţi încerca să vedeţi lucrurile prin ochii copilului, veţi înţelege de ce uneori este plin de energie şi bucuros, iar alteori devine plictisit şi abătut sau nervos. Când vă gândiţi la câte presiuni este supus un copil de 6-7 ani, înţelegeţi că are mare nevoie de susţinere şi încurajare permanentă. Îl puteţi ajuta prin structurarea şi respectarea unui program zilnic, în care să aveţi grijă că se hrăneşte potrivit, are timp să se odihnească, se ocupă suficient de temele pentru acasă dar şi de jocurile cu prietenii.

Zilnic, programul copilului trebuie să conţină o perioadă în care îşi face temele. Pentru ca această activitate să devină un obicei, este nevoie să-l ajutaţi să o înceapă. Asta nu înseamnă să-i faceţi lecţiile. Dacă va fi nevoie, fiţi pregătit(ă) să staţi la masă alături de copil şi să-l ajutaţi să înţeleagă ce sarcini are de îndeplinit. Când nu reuşeşte să se descurce singur, ajutaţi-l numai după ce a făcut câteva încercări de sine stătător şi vă cere ajutorul.

Implicaţi-vă în viaţa şcolară a copilului

Indiferent de reuşita sa şcolară, când vine acasă după lecţii, copilul are nevoie de sprijin, înţelegere, apreciere şi multă încurajare. Dacă îl întâlniţi cu: „ce note ai primit azi?”, ar putea să nu simte că vă pasă cu adevărat de viaţa lui. Întrebaţi ce a făcut la şcoală, care a fost cel mai amuzant lucru, cel mai înfricoşător, interesant, trist etc.

A fi elev nu înseamnă doar note și doar performanță academică. Înseamnă multe alte comportamente, iar notele pe care copiii le primesc la şcoală sunt nişte cifre care vorbesc despre nivelul reuşitei şcolare. Notele nu determină în totalmente cine este copilul şi personalitatea lui. Abilităţile de comunicare cu semenii, abilităţile lui sociale nu se notează, menţionează psihologul Tatiana Turchină. ,,Este posibil să avem copii care, din punct de vedere academic, să aibă note bune, dar din perspectiva inteligenței sociale și emoționale să aibă capacităţi mai puţin dezvoltate. La fel, putem avea copii cu note mai slabe şi reuşite mai mici, dar să vină cu idei bune în ce priveşte unele proiecte, să vină cu soluţii bune la unele probleme de viaţă, să fie un leader bun la organizarea unor activităţi", explică Tatiana Turchină.

Conlucrarea cadrelor didactice cu părinţii

Pentru a susţine copilul în legătură cu şcoala este important să-i cunoaşteţi şi învăţătorul. Copilul petrece o mare parte a zilei la şcoală, profesorii îl cunosc bine, pot vedea dificultăţile pe care le întâlneşte şi vă pot da un sfat despre cum să comunicaţi cu el. Şi dvs. îl cunoaşteţi pe copil. Dacă faceţi un schimb de idei, învăţătorii / profesorii vor fi mai pregătiţi să-l ajute.

Cadrele didactice sunt cei care descoperă copilul din alte puncte de vedere. În special învăţătorul de la clasele primare. El este cel care se află în preajma copilului timp de patru ani şi este o figură foarte importantă îi ai descoperi potenţialul. Părintele poate veni să povesteastă învăţătorului despre copil, la ce se descurcă, cum ar fi bine să fie abordat, ce-l poate motiva. Învăţătorul, la fel. El ar putea să descopere şi alte aspecte pe care părintele nu le vede acasă. La clasele gimnaziale figura cheie este dirigintele.

,,Dacă părintele consideră că ar fi bine ca unele aspecte, ce țin de sănătatea copilului sau evenimente din dezvoltarea precoce, să le ştie profesorul, trebuie să le comunice. Dirigintele, la rândul său, în cazul în care observă anumite fluctuaţii în comportamentul copilului, este binevenit să comunice părinţilor, evitând critica distructivă și judecarea, Dirigintele în discuție cu părintele va încerca să înţeleagă ce l-a făcut pe acel copil să procedeze astfel, să trăiască acele emoţii, să înţeleagă ce nevoi nu au fost satisfăcute, ce era în mintea lui, ce putea să simtă în acel moment şi cum ar fi bine să fie abordat copilul pe viitor. Este vorba de o colaborare deschisă în direcţia dezvoltării, descoperirii şi nu în direcţia blamării, învinovăţirii precum că copilul ar fi needucat. În perioada adolescenţei se întâmplă foarte multe lucruri. S-ar putea ca o bună parte din copii să aibă izbucniri emoţionale la care nimeni nu se aştepta", conchide Tatiana Turchină.

Materialele din rubrica „Copilul meu, singur acasă" sunt parte a proiectului „Familia în migrație: protejarea drepturilor familiilor transnaționale în Europa – Moldova”, realizat de Centrul de Informare şi Documentare privind Drepturile Copilului cu suportul Fondazione L’Albero della Vita. Opiniile exprimate în aceste articole nu reflectă neapărat punctul de vedere al agenţiei finanţatoare.

Read more... 

Punct de vedere cu privire la proiectele de reformare propuse de noua echipă a Ministerului Educației

Chișinău, 21 august 2015 – Centrul de Informare și Documentare privind Drepturile Copilului împreună cu alți actori ai societății civile își exprimă poziția față de intenția Ministerului Educației de a modifica Regulamentul privind ocuparea funcției de director și director adjunct în instituțiile de învățămînt general.

Ministerul Educației a propus consultărilor publice un proiect de modificare a Regulamentului privind ocuparea funcției de director și director adjunct în instituțiile de învățămînt general, vezi http://edu.gov.md/ro/evenimentele-saptaminii/se-propune-consultarilor-publice-modificarea-regulamentului-privind-ocuparea-functiei-de-director-17670/.

I. În ce constă procedura de selectare a directorilor prevăzută în actualul Regulament, aprobat prin Ordinul nr. 163 din 23.03.2015 al Ministrului Educaţiei.

Procesul de selectare a persoanelor în funcția de director al unei instituții de învățămînt general instituit prin Regulamentul menţionat introduce două elemente importante noi, în comparaţie cu procedurile existente până la adoptarea acestuia.

Primul element important presupune obținerea unui certificat eliberat de către Inspectoratul Național Școlar în baza rezultatelor unui test scris de evaluare psihologică și a competențelor juridice, economice, administrative, financiare, manageriale și de gestiune a relațiilor interumane (în format online, sub supraveghere video, care elimină factorul subiectiv din procesul evaluării). Acest test reprezintă un instrument de selecție a candidaților care întrunesc un standard minim de cunoștințe și abilități pe care un candidat la funcția de director al unei instituții de învățămînt general ar trebuie să le dețină pentru a putea depune dosarul la concurs. Astfel, acesta este un prim filtru al candidaților. Introducerea Inspectoratului Național Școlar ca și instituție abilitată să elibereze certificatul și să confirme competențele este motivată de competența profesională, independența în decizii și lipsa influențelor de oricare gen asupra activității acestei instituții. Totodată, fiind o instituție nou-creată, a fost asigurată selectarea riguroasă a specialiștilor care vor activa aici.

A doua etapă a concursului presupune interviul candidatului de către organele de specialitate în domeniul educației ale administrației publice locale (sau de către primărie, în cazul directorilor de grădiniţe), care reprezintă o etapă de cunoaștere socială a candidatului și evaluare a abilităților sociale, dar și înțelegerea propriu-zisă a profilului candidatului și a programului său managerial. La această etapă sunt admise doar persoanele care au obţinut certificatul de evaluare psihologică şi a competenţelor.

Un al doilea element important introdus prin Regulament reprezintă limitarea mandatului directorului interimar la 6 luni; astfel se va asigura faptul că procesul de selectare a directorului instituției prin concurs are loc, iar interimatul nu este prelungit la nesfârșit. Aceste două elemente importante sunt menite să asigurare o viziune de dezvoltare a instituției de învățămînt, atragerea persoanelor competente, în scopul administrării eficiente a acesteia pe parcursul mandatului de director, independent de orice influențe pe durata de 5 ani a mandatului.

II. Ce presupun modificările la Regulament propuse de noua echipă de la Minister?

Ministerul Educaţiei propune trei modificări esenţiale la procedura de selectare a directorilor, care deturnează substanţial tot conceptul promovat prin Regulamentul menţionat.

Astfel:

· urmează să fie eliminată complet etapa evaluării scrise, testarea și certificarea competențelor de către Inspectoratul National Școlar (se exclude subpunctul 5 din pct. 16 al Regulamentului)

· se elimină necesitatea atingerii unui standard minim de competențe profesionale și manageriale pentru candidații la funcția de director (elimină subpunctul 4 din pct. 15 al Regulamentului)

· se elimină limita de 6 luni pentru interimatul funcţiei de director.

III.   Care sunt consecinţele acestor modificări?

Modificările propuse anihilează eforturile depuse până acum orientate spre instituirea unui sistem bazat pe merit de promovare la funcţia de director a persoanelor care posedă abilităţi şi competenţe necesare, evaluate şi testate în mod obiectiv, procedura de selecţie fiind redusă doar la interviul direct al candidatului, interviu realizat fie de primăria comunităţii (în cazul directorilor de grădiniţe) fie de organele de specialitate în domeniul educației ale administrației publice locale; pe parcursul acestor interviuri nu pot fi evaluate şi testate în mod obiectiv competenţele candidatului, iar factorul subiectiv, în special politic, joacă un rol primordial pe parcursul acestora.

Eliminarea limitei de 6 luni a mandatului directorului interimar este o altă propunere care va afecta grav sistemul de selecţie. Astfel, este admisă situația în care o instituție de învățămînt poate fi condusă pe un termen nelimitat de către un director/directoare interimar/ă, care, sub ameninţarea demiterii, va putea fi supus/ în permanenţă presiunilor de orice fel.

Riscurile la care va fi expus sistemul educaţional în cazul realizării acestor modificări sunt majore, ele vor submina toate eforturile de promovare a reformelor în sistem.

Astfel Ministerul ar trebui să retragă propunerile de modificare a Regulamentului menţionat, şi să ia măsuri urgente şi energice pentru implementarea sistemului de selectare a directorilor, sistem instituit prin acest Regulament, fără modificări inutile şi periculoase.

Read more... 

A fost desemnată noua componență CNE din colegii și școli profesionale

Chișinău, 30 iunie 2015 – 37 de elevi din colegii și școli profesionale formează noua componență a Consiliului Național al Elevilor din învățământul profesional tehnic ce va activa pe durata anului de studii 2015-2016.

O comisie specială a desemnat lista membrilor CNE în urma examinării a 55 de dosare ale candidaților ce au participat la concursul național desfășurat de Ministerul Educației și Centrul de Informare și Documentare privind Drepturile Copilului în perioada martie-mai 2015. În procesul de selectare a membrilor, comisia a ținut să asigure echilibrul de gen, regiune, experiență de participare; a analizat angajamentul personal argumentat și realist de a contribui la activitatea consiliului și respectarea de către elevii candidați a cerințelor stipulate în Regulamentul de constituire și funcționare a CNE ÎP, aprobat de ME.

Centrul de Informare și Documentare privind Drepturile Copilului și Fundația LED susțin activitatea CNE pentru a asigura dreptul la opinie și libera exprimare a elevilor din colegii și școli profesionale. Astfel, Consiliul reprezintă o platformă prin care elevii pot să-și facă vocea auzită referitor la toate aspectele vieții școlare, dar și un mecanism prin care conducerea ministerului consultă opinia lor în elaborarea politicilor educaționale.

Primul atelier de lucru al CNE din colegii și școli profesionale va avea loc în perioada 17-19 septembrie 2015 la Chișinău și va fi facilitat de experții Centrului de Informare și Documentare privind Drepturile Copilului (CIDDC).

Centrul de Informare și Documentare privind Drepturile Copilului din Moldova

CIDDC este o organizaţie nonguvernamentală, fondată în anul 1999. Toate programele pe care le elaborează şi le implementează sunt bazate pe cercetări şi drepturile copilului. CIDDC lucrează pentru a se asigura că atât copiii, cât şi adulţii deţin cunoştinţe despre drepturile copilului şi ştiu cum să le folosească. CIDDC încurajează și susţine copiii şi adulţii să participe la realizarea drepturilor copilului.

Pentru mai multe detalii:
Irina Gușanu, Comunicator CIDDC
Tel: 068 499746;
Email: This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.
Web: www.childrights.md

Read more... 

Tinerii vorbesc despre cum le este respectat dreptul la sănătate

Chișinău, 23 iunie 2015 – 30 de tineri, membri ai Grupului de Reflecție (GR), vorbesc despre cum se respectă dreptul copilului la sănătate, în special sănătatea sexual-reproductivă, în țara noastră. Fiind susținuți de Centrul de Informare și Documentare privind Drepturile Copilului (CIDDC), membrii GR au colectat, în perioada martie-mai 2015, opiniile a 208 de copiilor, cu vârsta cuprinsă între 12-18 ani, și profesioniști din localitățile lor privind activitățile de informare și serviciile existente în domeniul sănătății sexual-reproductive, rugându-i să răspundă sincer la întrebările din chestionar și în timpul interviurilor.

Principalele constatări făcute de copii

1 din 3 specialiști chestionați de copii nu a participat la nici un training privind sănătatea sexual reproductivă. De cele mai multe ori, ei nu dispun de cunoștințe și abilități necesare pentru comunicarea liberă cu tinerii pe subiecte legate de sănătatea sexual-reproductivă. Totodată, unii specialiști care au participat la astfel de instruiri, susțin că acestea i-au ajutat să învețe cum să obțină încrederea tinerilor, să studieze care sunt necesitățile lor și cum să comunice cu ei. Activitățile de prevenire la școală au loc în cadrul orelor de biologie sau educație civică, însă nu se organizează sistematic, iar majoritatea profesorilor nu oferă informație completă, condamnă adolescenții și vorbesc mai des despre abstinență, decât despre metode de protecție. Un număr redus de profesori știu și vor să vorbească la lecții despre acest subiect. Oricum, există un număr mare de profesori care neglijează subiectele legate de sănătatea sexual-reproductivă, chiar dacă se regăsesc și în curriculum

Deși majoritatea elevilor chestionați de către membrii grupului spun că nu simt necesitatea de a participa la activități de informare despre sănătatea sexual-reproductivă, în același timp ei au indicat anumite subiecte despre care ar dori să discute cu cineva. Acest lucru se poate explica prin faptul că informația oferită anterior a fost considerată de către elevi neclară și parțial utilă. Totodată, această temă este considerată tabu, elevilor le este rușine să solicite informație, se tem că vor fi etichetați și condamnați.

Printre subiectele solicitate de copii se numără: schimbările fizice și emoționale care au loc în adolescență; infecții cu transmitere sexuală; mod sănătos de viață; planificarea familiei; metode de contracepție.

Copiii preferă să vorbească despre sănătatea sexuală cu specialiștii și mai puțin cu părinții pentru că, de cele mai multe ori, părinții evită aceste discuții, spun că copiii nu trebuie să cunoască asemenea informație. Totodată, îi amenință pe copii, mai cu seamă pe fete, că vor urma pedepse grave (bătaie, alungare de acasă) dacă vor afla că întrețin relații sexuale sau sunt însărcinate.
Adesea, profesioniștii care încearcă să informeze copiii despre sănătatea sexuală sunt condamnați, presați, intimidați de către comunitate și liderii din comunitate (preot, primar, alte persoane cu autoritate).

Pe lângă constatările elaborate, membrii grupului de reflecție au formulat și recomandări în adresa statului. Copii spun că profesorii trebuie să fie instruiți să ofere informații despre sănătatea sexual-reproductivă într-un mod clar, atractiv, sistematic, adaptat vârstei și profesionist, fără a apela la stereotipuri și făcând abstracție de convingerile personale sau religioase. Iar ceilalți specialiști (medicii, asistenții medicali, asistenții sociali) să cunoască un pachet minim de informații veridice în domeniul dat.

Statul să promoveze campanii de informare pentru: adolescenți, părinți tineri, profesioniști prin care să promoveze mesaje clare reieșite din studiile efectuate, inclusiv despre drepturile copiilor ca pacienți (echipament, respect pentru confidențialitate.)

Elevii să fie consultați despre conținutul materialelor/ resurselor de informare. Competențele și tematicile necesare pentru copii să fie incluse în curriculum. Sistemul educațional, împreună cu cel medical și cu părinții, trebuie să-și îndeplinească responsabilitatea de informare a copiilor.

Grupul de Reflecție

Membrii Grupului de Reflecția și-au început activitatea în luna iulie 2014, fiind susținuți de CIDDC. Timp de 11 luni copiii au efectuat un studiu pentru a identifica problemele cu care se confruntă copiii din Moldova, au elaborat constatări și recomandări privind respectarea și încălcarea Drepturilor la Educație, la Protecție față de Violență, Abuz și Neglijare și la Sănătate. Grupul este format din 30 de adolescenţi, printre care sunt și copii cu necesităţi speciale şi de etnie romă, cu vârste cuprinse între 12-18 ani, din 17 raioane şi municipii, inclusiv zona transnistreană și UTA Găgăuzia.

Raportul copiilor va fi prezentat Comitetului ONU pentru Drepturile Copilului alături de raportul societății civile și al Guvernului, care și-a asumat obligația de a raporta o dată la 5 ani cum se respectă drepturile copilului în țară.

Comitetul ONU pentru Drepturile Copilului

Comitetul ONU pentru Drepturile copilului este un grup de 18 persoane care se întrunește de 3 ori pe an la Geneva și studiază situația particulară a fiecărui stat ce a ratificat Convenția. Comitetul nu poate forța o țară să întreprindă anumite acțiuni sau măsuri, dar poate veni cu recomandări și critici obiective în urma examinării rapoartelor, făcând publice observațiile sale.

Centrul de Informare și Documentare privind Drepturile Copilului din Moldova

CIDDC este o organizaţie nonguvernamentală, fondată în anul 1999. Toate programele pe care le elaborează şi le implementează sunt bazate pe cercetări şi drepturile copilului. CIDDC oferă acces la informaţii în domeniul drepturilor copilului tuturor părţilor interesate şi/sau responsabile. CIDDC lucrează pentru a se asigura că atât copiii, cât şi adulţii deţin cunoştinţe despre drepturile copilului şi ştiu cum să le folosească. CIDDC încurajează și susţine copiii şi adulţii să participe la realizarea drepturilor copilului.

Pentru mai multe detalii:
Irina Gușanu, Comunicator CIDDC
Tel: 068 499746;
Email: irinagusanu[@]gmail.com
Web: www.childrights.md

Galerie foto:

Read more... 

Contacts

Adresa: Eugen Coca Street no. 15, Chisinau,
Republic of Moldova, MD-2008

Tel./Fax: (+373 22) 747813, 716598, 744600

Email: This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.

Ambasador 2%

Sustin 2%! Support 2%! 

Media partner:

Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente

Top of Page