Ultimile știri 1

Program de formare Leadership Sistemic pentru personalul de conducere din învățământul general din municipiul Chișinău

Centrul de Informare şi Documentare privind Drepturile Copilului (CIDDC) în parteneriat cu Direcția Generală Educație, Tineret și Sport a Consiliului Municipal Chișinău, cu suportul Salvați Copiii România, anunță, pe parcursul anului de studii 2022-2023, desfășurarea Programului de formare Leadership Sistemic.

Programul este adresat personalului de conducere de la toate treptele de școlaritate din învățământul general din municipiul Chișinău.

Pe lângă viziunea managerială care presupune crearea și implementarea unor procese și roluri care să servească obiectivele organizației, ca lideri este nevoie sa învățăm să privim întregul – să ne uităm la instituția din care facem parte ca o rețea, o comunitate de oameni cu diferite roluri (cadre didactice, personal auxiliar, elevi, părinți etc.) care au nevoie să se simtă văzuți, incluși și valorizați ca ființe umane pentru a putea să se conecteze unii cu ceilalți într-un mod care să faciliteze fluxul de încredere și motivație.

Precum o pădure și o instituție are ecologia proprie – niște principii organice care susțin ca în grupul social să fie posibil acest flux de încredere și motivație. Când ne uităm la ecologia unei păduri, putem vedea practic cum de funcționarea sănătoasă a sistemului depind diversitatea, abundența, frumusețea și nu numai.

Uitându-ne în acest mod la organizațiile din care facem parte, putem vedea performanța ca un atribut al calității interacțiunilor dintre părțile sistemului. Precum o pădure frumoasă și sănătoasă, leadershipul sistemic ne invită sa observăm cum, atunci când este sănătos, întregul este cu adevărat mai mare decât suma părților sale. Valoarea pe care o creăm în sistemele umane este strâns legată de sănătatea culturii organizaționale, a apartenenței.

Apartenența și modul în care ca lideri gestionăm conștient această nevoie cu discernământ și compasiune este tematica cursului “Leadership Sistemic”.

O instituție in care oamenii își găsesc cu ușurință locul, în care oamenii se simt respectați ca ființe umane, în care comunicarea poate fi făcută cu compasiune – fără a judeca persoanele din interiorul sau din exteriorul sistemului, este o instituție care pe lângă obiectivele cantitative își propune să acționeze coerent în sprijinul creării unei apartenențe sigure, a unei culturi organizaționale care să susțină performanța.

Ca lideri sistemici începem să vedem întregul punându-ne câteva întrebări despre ce nu se vede, însă se simte:
Cum este climatul emoțional pe la noi?
Cum își găsesc oamenii nou-veniți locul în grup? Cum primim noi acești nou-veniți?
Cine se simte marginalizat în această instituție?
Ce evenimente dificile din trecut încă ne direcționează deciziile?
Care este relația noastră cu reputația noastră ca instituție? Ce efect are reputația asupra apartenenței membrilor?
Când vine vorba de schimbare, cum anume judecăm contextul sau persoanele care fie își doresc schimbare sau rezistă schimbării?

Orar formări online: 03 noiembrie, 12 decembrie (orele 14.00-17.00)
Doritorii/doritoarele de a participa la program se pot înregistra până la 1 noiembrie 2022, accesând linkul de mai jos:
https://docs.google.com/forms/d/e/1FAIpQLSdVnMyR7IAtfZzy9Cpuawz8ciVmlRGzl7f-3X6_L87tWsFwOQ/viewform?usp=sf_link

Despre formatori:

Oana Tănase este coach profesionist cu o experiență în domeniu de 8 ani. Înainte de a deveni coach, a activat 6 ani în industria software unde a coordonat procese de vânzare consultativă. După mai bine de 10 ani petrecuți în organizații, a decis să își asume un nou rol – acela de coach și facilitator. Din acest spațiu susține creșterea și transformarea sustenabilă a organizațiilor, principalele arii de competență fiind facilitarea sistemică, coaching executiv și constelații organizaționale.

Din 2017 Oana este partener și facilitator în cadrul Coaching Constellations Romania – companie afiliată la organizația internațională cu același nume. Alături de Doru Curteanu, Oana facilitează o bogată experiență de învățare menită să formeze atât coachi, cât și specialiști din domeniul resurselor umane și dezvoltării organizaționale în a folosi constelațiile organizaționale și facilitarea sistemică pentru a spori gradul de eficacitate a programelor de dezvoltare umană și organizațională.

Doru Curteanu este coach pentru echipe și lideri acreditat la nivelul Master Practitioner de către European Mentoring and Coaching Council. El este doctor în management și, timp de 10 ani, a predat cursurile de Management al proiectelor și Managementul resurselor umane la Academia de Studii Economice din București. Apoi și-a continuat cariera în domeniul trainingului, coachingului și consultanței manageriale pentru organizații economice și non-profit. Doru facilitează dezvoltarea sănătoasă a echipelor și organizațiilor, principalele arii de competență fiind leadershipul, coachingul de echipă și facilitarea constelațiilor sistemice familiale si organizaționale.

Din 2017 Doru este partener și facilitator în cadrul Coaching Constellations Romania – companie afiliată la organizația internațională cu același nume. Alături de Oana Tanase, Doru facilitează o bogată experiență de învățare menită să formeze atât coachi, cât și specialiști din domeniul resurselor umane și dezvoltării organizaționale în a folosi constelațiile organizaționale și facilitarea sistemică pentru a spori gradul de eficacitate a programelor de dezvoltare umană și organizațională.

Participarea la program este confirmată prin certificat în vederea completării portofoliului de dezvoltare profesională.

Read more... 

Ofertă de suport emoțional de grup

Centrul de Informare și Documentare privind Drepturile Copilului (CIDDC), în parteneriat cu Ministerul Educației și Cercetării și OLSDÎ Briceni, Edineț, Ocnița, Soroca, cu suportul financiar oferit de ERIKS Development Partner, oferă posibilitatea cadrelor didactice din instituțiile de învățământ (prioritar din cele în care s-au înscris să își facă studiile copiii refugiați) din raioanele Briceni, Edineț, Ocnița, Soroca de a beneficia de suport emoțional accesând unul sau mai multe grupuri tematice.

Înscrierea la grupurile tematice se poate face completând formularul atașat la e-mail sau pe link: https://forms.gle/rjyHh1Njkjpio2Wk9

Grupurile vor avea loc online, pe platforma Zoom, în zilele de marți de la 15:30 – 17:30 sau miercuri 16:00-18:00 (în dependență de opțiunile grupului format). Un grup tematic va avea 3 sesiuni de cca 90-120 minute. La solicitare, se vor elibera certificate online de participare.

Grupurile de suport vor fi facilitate de Parascovia TOPADA-COROI.

Descrierea detaliată și linkurile pe care ne vom conecta le găsiți mai jos.

(1) PREVENIREA ARDERII PROFESIONALE

(RECUNOAȘETREA ȘI GESTIONAREA STRESULUI OCUPAȚIONAL)

Link Zoom: https://us02web.zoom.us/j/84771481786?pwd=dzVDaXZjTVlEVWRUWjBLSGRLL1g3Zz09

Sesiunea 1/ ziua I (120 minute)

Ce este și cum recunoaștem stresul ocupațional sau sindromul arderii profesionale?

· Sindromul arderii profesionale: specificul dezvoltării, simptome

· Factori intrinseci și extrinseci ce contribuie la apariția și menținerea/ agravarea sindromului arderii profesionale

Sesiunea 2/ ziua II (120 minute)

Strategii de prevenire a arderii profesionale

· resurse interne și strategii de coping

· resurse externe (ce țin de locul ce muncă)

Sesiunea 3/ ziua III (120 minute)

Strategii de prevenire a arderii profesionale

Intervizarea, supervizarea și grupul Balint – ca metode de prevenire a arderii profesionale

 

(2) impactul stresului și al traumei asupra adaptării școlare și performanțelor academice ale copilului

Link Zoom: https://us02web.zoom.us/j/86019653315?pwd=UGlGRWwwQ2lsY1NqSDJZc3dMVDF6dz09

Sesiunea 1// ziua I (120 minute)

Manifestările stresului acut și cronic în contextul școlar

· Ce este și cum se manifestă stresul acut și stresul cronic?

· Cum afectează stresul acut și stresul cronic reușita școlară?

· Care sunt situațiile cu potențial stresogen ridicat în copilărie și adolescență?

· Care sunt factorii protectori?

Sesiunea 2// ziua II (120 minute)

Particularitățile adaptării și funcționării școlare a copiilor care prezintă simptome de stres traumatic

· În ce condiții evenimentele de viață devin traumatice?

· Care sunt simptomele stresului traumatic în funcție de etapele de dezvoltare?

· Care sunt diferențele între copii și adulți în ceea ce privește modul în care se reexperimentează experiența traumatică?

· Cum afectează trauma modul de dezvoltare și funcționare a creierului?

· Cum se comportă în clasă copiii care au experiențe traumatice?

Sesiunea 3// ziua III (120 minute)

Strategii de susținere și creare a unui context potrivit de învățare pentru copiii care au simptome de stres cronic sau traumatic

  • Care sunt condițiile optime care facilitează învățarea?
  • Cum putem crea un mediu sigur care să faciliteze adaptarea școlară și reușita academică?
  • Strategii de susținere a copiilor care prezintă simptome de stres traumatic.

 

(3) STRATEGII DE COMUNICARE CU PĂRINȚII

Link Zoom: https://us02web.zoom.us/j/86957207943?pwd=amg3K0lJRmp5NjFpc3BnbDZmRWV5QT09

Sesiunea 1/ ziua I (120 minute)

Provocări în comunicarea cu părinții

· Provocările cele mai frecvente întâlnite în comunicarea cu părinții

· În ce condiții comunicarea este alterată?

· Diferența dintre sănătate și boală

Sesiunea 2// ziua II (120 minute)

Strategii de comunicare cu părinții în funcție de structura de personalitate a acestora

· Indicatorii psiho-comportamentali ai accentuărilor/ tulburărilor de personalitate

· Strategii de comunicare cu părintele/ îngrijitorul în funcție de structura de personalitate

Sesiunea 3/ ziua III(90 minute)

Comunicarea empatică

  • Cum comunicăm empatic?

· Cum susține sau împiedică comunicarea empatică limbajul nonverbal?

(4) DINAMICA GRUPULUI

Link Zoom: https://us02web.zoom.us/j/89439891421?pwd=dzYxcWtCOGxobkhCQUl1QzNDcHpkQT09

Sesiunea 1/ ziua I (120 minute)

Ce influență are percepție și interpretare asupra relațiilor?

· Ce este percepția și ce este interpretarea?

· Care este legătura dintre experiențele personale și procesele perceptive?

· În ce fel erorile de percepție ne influențează alegerile și relațiile?

· Strategii de schimbare a perspectivei.

Sesiunea 2/ ziua II (120 minute)

Etapele evoluției unui grup

· Prin ce etape trece un grup (Modelul B.W. Tuckman)?

· Ce factori facilitează sau împiedică crearea relațiilor?

· Ce strategii putem aplica pentru a crește coeziunea grupului?

· Ce este acompanierea și rolul acesteia în procesul didactic?

Read more... 

Ion Caciula, formator: „Mă bucur că și orașul Glodeni este parte a proiectului «Clubul Taților»”

Ion Caciula, profesor de Educație pentru societate la Liceul Teoretic „Vasile Coroban” din Glodeni, este unul dintre cei șase noi formatori și formatoare care s-au alăturat proiectului „Clubul Taților”, la începutul anului 2022. În luna martie a acestui an, Ion Caciula a devenit parte a echipei care sprijină bărbații și băieții, actuali și viitori tați, să prevină și să combată stereotipurile și violența în bază de gen în comunităților lor.

Astfel, Ion Caciula deschis o Școală a taților la Centrul de Cultură Glodeni, Filiala Bibliotecii „George Coșbuc” din Bistrița-Năsăud. „Mă bucur că și orașul Glodeni este parte a acestui proiect. Împreună cu câțiva tați din comunitatea școlară, am creat un grup care, în timp, a devenit unit, flexibil, dornic de reflecții și discuții pe tema egalității de gen.

Am observat acest lucru în timpul procesului de facilitare. Când eram abia la etapa de creare a grupului, am întâlnit stereotipul că bărbații se implică mai puțin. Experiența taților pe care îi cunosc demonstrează contrariul.

Anume ei, participanții Clubului, sunt sursa ce mă inspiră să învăț mai mult și să caut răspunsuri.

„Dezvoltă-te ca să mă dezvolt! Îți mulțumesc că sunt! Îți mulțumesc că ești!”

Prin ceea ce fac zi de zi în cadrul Clubului, vreau să le transmit acest mesaj: «Dezvoltă-te ca să mă dezvolt! Îți mulțumesc că sunt! Îți mulțumesc că ești!»”, a împărtășit Ion Caciula.

Pe lângă Școala/Clubul Taților, Ion Caciula susține diverse procese de guvernanță democratică în școală și inițiativele copiilor apărători ai drepturilor omului, printre care campania de conștientizare a autorităților și altor titulari de obligații să ofere un mediu sigur copiilor care acționează în baza dreturilor și anume campania #EuSusținCADO.

Pentru a menține activitatea Cluburilor și pentru a crea participanților – actuali și viitori tați – un mediu de încredere, Ion Caciula, împreună cu echipa de formatori/oare, participă la un program de formare continuă, pe care CIDDC îl facilitează lunar.

Amintim că din decembrie 2020 până în prezent, cu suportul CIDDC, au fost lansate cluburi ale actualilor și viitorilor tați în diverse locații din raioanele Strășeni, Fălești, Dondușeni, Glodeni, Drochia și în Chișinău.

În programul de formare continuă participă în total 18 formatori și formatoare.

Cluburile sunt parte a proiectului „Clubul Taților”, dezvoltat în cadrul programului regional „Împreună împotriva stereotipurilor de gen și a violenței în bază de gen”, finanțat de Uniunea Europeană, implementat de UNFPA Moldova și UN Women Moldova în parteneriat cu CIDDC în perioada 2020-2023.

Acest material a fost realizat cu sprijinul financiar al Uniunii Europene. Conținutul său este responsabilitatea autorului și nu reflectă în mod neapărat opinia Uniunii Europene.

Read more... 

Program de formare Analiza tranzacțională pentru personalul didactic și de conducere de la toate treptele de școlaritate din învățământul general din municipiul Chișinău

Centrul de Informare şi Documentare privind Drepturile Copilului (CIDDC) în parteneriat cu Direcția Generală Educație, Tineret și Sport a Consiliului Municipal Chișinău, cu suportul Salvați Copiii România, anunță, în perioada septembrie - decembrie 2022, desfășurarea Programului de formare Analiza tranzacțională.


Programul este adresat personalului didactic și de conducere de la toate treptele de școlaritate din învățământul general din municipiul Chișinău.
Participanții, urmare a programului, vor dezvolta/forma următoarele competențe:

- clarificarea rolului de educator/învățător/profesor/psiholog școlar/ director;
- înțelegerea sistemului educațional din perspectiva analizei tranzacționale (copii - cadre didactice - părinți - autorități);
- înțelegerea propriului stil de lucru în echipă, cu calitățile personale unice și aspectele de îmbunătățit;
- identificarea stilului de lucru al copiilor/părinților/colegilor, cu calitățile personale și aspectele de îmbunătățit;
- înțelegerea conceputului de „strokes” (calorii psihologice) - ce sunt, care este nevoia noastră, tipurile de stroke-uri;
- exersarea competențelor-cheie ale relațiilor armonioase în școală (cu colegii , elevii și părinții) - a da și a primi; a cere și a refuza;
- înțelegerea propriilor stări ale eu-lui – Părinte/Adult/Copil și a modului în care acestea influențează modul în care ne manifestăm în relații;
- înțelegerea pozițiilor de viață și a poziției de viață recomandate („Eu sunt OK, Tu ești OK”) în relația cu copiii și adulții;
- identificarea triunghiului dramatic și a rolurilor relaționale aferente (Persecutor, Salvator, Victimă);
- identificarea relației de tip „joc psihologic”; exemple de jocuri psihologice în mediul educațional;
- identificarea strategiilor de evitare a jocurilor psihologice (contractarea și cadrarea);
- echilibrul interior, alinierea personală și sistemică în rolul educațional.

Sunt create două grupuri de participanți:

Grupul 1: Educatori, metodiști și directori IET

Orarul formărilor online în semestrul I: 20 octombrie, 24 noiembrie (orele 13.00-15.00)
Doritorii de a participa la program se pot înregistra până la 3 octombrie 2022, accesând linkul de mai jos:
https://docs.google.com/forms/d/e/1FAIpQLSeG8s1uzYsOrvsZh_RSl7SbPnySeELi6HLo1fGd8YvPXhH1IA/viewform?usp=sf_link

Grupul 2: Cadre didactice și de conducere de la treapta primară, gimnazială, liceală, psihologi școlari
Orarul formărilor online în semestrul I: 29 septembrie, 20 octombrie, 24 noiembrie, 8 decembrie (orele 15.00-17.00)

Doritorii de a participa la program se pot înregistra până la 23 septembrie 2022, accesând linkul de mai jos:
https://docs.google.com/forms/d/e/1FAIpQLSdWBRS715Q7wOF6dLhirePEjZyQRyW1TiKeEcjQ45QcNHY4-g/viewform?usp=sf_link

Participarea la program este confirmată prin certificat în vederea completării portofoliului de dezvoltare profesională.

Cine sunt formatorii programului?

Sunt Raluca Laura Mohanu, Master Coach acreditat internațional și facilitator sistemic.

Mottoul meu este „Fii schimbarea pe care vrei să o vezi în lume!” (Mahatma Gandhi) și este reflectat în numele companiei mele de coaching, Steps for Change.

Sunt o studentă permanentă a comportamentului uman, prima mea formare terapeutică fiind în domeniul analizei tranzacționale. Am susținut sute de ore de training în domeniul analizei tranzacționale cu audiențe diverse și de fiecare dată m-a uimit cât de puternice și clare sunt aceste instrumente în îmbunătățirea relațiilor dintre oameni.

Sunt pasionată de educație, iar învățarea continuă este una dintre valorile mele principale. Lucrez de peste 10 ani cu învățători, profesori și directori de școală, având o colaborare constantă de training și coaching pentru organizația „Teach for Romania”.

Stilul meu de lucru este direct și pragmatic, dăruind energie și prezență. Nu în ultimul rând, mă definesc perseverența și ... zâmbetul ☺!

Sunt Iosif Moldovanu, consultant, facilitator și coach, cu o experiență de peste 30 de ani în promovarea drepturilor copilului în diverse medii culturale, în educația formală și cea nonformală.

Am facilitat programe de formare pentru educatori, profesori și directori în domeniul educației pentru drepturile omului/copilului, formarea competențelor pentru cultură democratică, participarea copilului în procesul decizional, comunicarea nonviolentă, politica de protecție a copilului etc.

Îmi place procesul de formare bazat pe întrebări și reflecții critice asupra experiențelor personale. Pentru mine sunt importante respectarea demnității umane, prețuirea diversității culturale și pacea.

Read more... 

Контакты

Адрес: улица Еуджен Кока, 15, Кишинэу,
Република Молдова, MD-2008

Тел./Факс: (+373 22) 747813, 716598, 744600

Емайл: Этот адрес электронной почты защищен от спам-ботов. У вас должен быть включен JavaScript для просмотра.

Стань Послом 2%

Sustin 2%! Поддерживаю 2%! 

Медиа партнер:

Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente

Top of Page