CIDDC - Centrul de Informare şi Documentare privind Drepturile Copilului din Moldova

Nominalizările pentru Premiile „Drepturile Copilului” 2014 au început

1 iulie, 2014 - Cu prilejul Aniversării a 25-a a Convenției cu privire la Drepturile Copilului (CDC), Fondul Națiunilor Unite pentru Copii (UNICEF), lansează procesul de nominalizări pentru recunoașterea meritelor în promovarea și protejarea drepturilor copiilor în Republica Moldova. Inițiativa are drept scop identificarea și premierea personalităților, organizațiilor și acțiunilor, care au avut un rol semnificativ la îmbunătățirea vieții copiilor din Moldova de la adoptarea Convenției cu privire la Drepturile Copilului și până în prezent.

Consultările se vor baza pe nominalizări din partea publicului. Toate persoanele fizice sunt încurajate să nominalizeze reprezentanți ai societății civile, organizații non-guvernamentale, jurnaliști, instituții mass-media, reprezentanți ai sectorului de business, autorități publice, profesioniști, inițiative civice, care au adus o contribuție majoră la promovarea și protecția drepturilor copilului în Republica Moldova în ultimii 20 de ani.

Copiii, adolescenții și tinerii sunt încurajați în mod special să desemneze o persoană sau o organizație care va fi premiată la o categorie separată: „Premiul copiilor”.

Nominalizările pot fi expediate în limba română, engleză și rusă sau prin e-mail la Această adresă de email este protejată de spambots. Trebuie să aveți JavaScript activat ca să o puteți vedea. sau transmise prin poștă, într-un plic sigilat, la Casa Națiunilor Unite:
Casa ONU
131, str. 31 August 1989
MD 2012 Chișinău
Republica Moldova

Plicul trebuie să fie marcat cu titlul „Nominalizări pentru Premiul Drepturile Copilului 2014”.
Termenul limită pentru nominalizări este 30 septembrie, 2014.

Regulamentul detaliat al procesului de nominalizare este disponibil aici.

Un consiliu independent va examina nominalizările primite în cadrul consultărilor publice și în baza altor materiale disponibile, inclusiv a unei cercetări independente.

Câștigătorii vor fi anunțați și premiați în cadrul unui eveniment special care va fi organizat de UNICEF la 20 noiembrie 2014, cu ocazia Aniversării a 25-a a Convenției cu privire la Drepturile Copilului.

Pentru mai multe informații puteți contacta:
Lina Botnaru, Ofițer Comunicare, e-mail: Această adresă de email este protejată de spambots. Trebuie să aveți JavaScript activat ca să o puteți vedea. sau Irina Lipcanu, Ofițer Media,
e-mail: Această adresă de email este protejată de spambots. Trebuie să aveți JavaScript activat ca să o puteți vedea.

Contacte

Adresa: Strada Eugen Coca nr. 15, Chișinău,
Republica Moldova, MD-2008

Tel./Fax: (+373 22) 747813, 716598, 744600

Email: Această adresă de email este protejată de spambots. Trebuie să aveți JavaScript activat ca să o puteți vedea.

Ambasadorul 2%

Sustin 2%! Sustin 2%! 

Partener media:

Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente

Top of Page