Cum comunicaţi cu copilul când sunteţi la distanţă
Scrisorile şi discuţiile dese la telefon sunt o modalitate potrivită pentru părinţii plecaţi de a fi prezenţi zilnic în viaţa propriilor copii. Comunicaţi cât de mult posibil cu copilul – la telefon, prin internet, prin scrisori şi cărţi poştale, prin vorbe aduse acasă de consăteni.
Comunicarea non-verbală este importantă. Pentru că la distanţă, la telefon sau în scrisori, nu puteţi da afirmativ din cap şi nu puteţi ridica sprâncenele a semn de întrebare, ar fi bine să exprimaţi în cuvinte ceea ce vreţi să spuneţi, ceea ce simţiţi, ce vă interesează sau vă îngrijorează.
Ascultaţi care sunt sentimentele şi nevoile copilului. Aparatul de telefon nu este doar de vorbit, ci şi de ascultat. Acceptaţi sentimentele copilului şi verbalizaţi-vă gândurile: „Cred că eşti supărat. Înţeleg că ceva te necăjeşte, vrei să-mi spui ce?” Copiilor le este greu să adopte un comportament pe care îl cereţi, dacă emoţiile şi sentimentele lor sunt neglijate.
Arătaţi copilului că înţelegeţi sentimentele lui. Nu negaţi, crezând că aşa îi veţi uşura situaţia, şi nu spuneţi ce „ar trebui” să simtă. Dimpotrivă, acceptându-i emoţiile, veţi fi alături, veţi fi prezent, iar copilul se va simţi bine discutând cu dumneavoastră lucruri care îl preocupă. De asemenea, simţind deschiderea pe care o aveţi de a comunica, el nu va ezită să vă spună ce simte şi în viitor.
Explicaţi de ce ar fi bine să se comporte într-un fel sau altul şi ce aveţi în vedere când spuneţi: „să fii cuminte”, „să nu-ţi faci de cap” sau „să nu ieşi din vorba bunicilor sau rudelor”.
Încurajaţi copilul, vorbindu-i cuvinte care să-i sporească încrederea în forţele lui. Adolescenţii sunt foarte sensibili la ceea ce le spun adulţii. Ei se simt răniţi atunci când sunt criticaţi. În diferite situaţii, la telefon sau în perioada vizitelor, nu uitaţi să le spuneţi vorbe care să-i încurajeze.
Folosiţi laude care nu umilesc şi critici care nu jignesc. Copiii se simt stânjeniţi atunci când sunt lăudaţi şi consideră că nu merită. Ba uneori se poartă dinadins urât ca să demonstreze că v-aţi înşelat. Pentru ca laudele să aibă efect, descrieţi ceea ce vedeţi sau auziţi sau descrieţi ce simţiţi dvs. în legătură cu asta. Evitaţi să îl comparaţi cu alt copil: „Cel mai bun”, „Mai bun decât...”.
În loc să spuneţi ce a greşit, spuneţi ce a făcut bine şi ce a mai rămas de făcut.
Respectaţi-vă promisiunile. Nimic nu este mai frustrant, mai descurajant şi mai supărător pentru un copil decât o promisiune neţinută. Copilul aşteaptă ceva ce nu vine şi îşi pierde astfel încrederea în cuvintele date de adulţi.
Menţineţi legătura cu îngrijitorul, bunicii şi alte rude. Dacă există neînţelegeri între copil şi aceştia, ascultaţi toate părţile implicate şi nu vă grăbiţi să învinuiţi pe cineva. Poate că fiecare are dreptatea lui. Nu-l vorbiţi de rău pe celălalt părinte rămas acasă.
Vorbiţi şi cu profesorii. Copilul petrece la şcoală mult timp, profesorul îl observă, îl cunoaşte, vede cum se descurcă, îl poate influenţa. Profesorii vă pot spune despre copil lucruri pe care altfel nu le puteţi afla. La rândul lor, profesorii au şi ei nevoie de înţelegere şi susţinere atunci când încearcă să răspundă la nevoile copiilor.
Încercaţi să nu compensaţi lipsa dumneavoastră de acasă prin multe cadouri. Încercaţi să analizaţi de ce faceţi acest lucru. Poate din cauza că vă simţiţi vinovat? Dar, în acest caz, vă satisfaceţi nevoia personală de a scăpa de sentimentele de vină. Asta nu are nimic cu nevoile copilului. Cadourile frecvente îi arată copilului că dragostea poate fi înlocuită cu valori materiale. Asta vă doriţi? Aţi vrea să procedeze şi el aşa cu dumneavoastră? Nimic în lume nu poate să-l înlocuiască pe tata sau să ţină locul mamei.
Puneţi întrebări deschise, la care nu se poate răspunde simplu „da” sau „nu”. Veţi da astfel copilului posibilitatea să vă spună mai multe despre sentimentele lui şi evenimentele importante pentru el.
Încurajaţi participarea copilului la activităţi şcolare şi extraşcolare (sportive, de muzică, cititul cărţilor, asociaţii ale tinerilor). Stimulaţi dezvoltarea lui şi faceţi ca părerea lui să conteze atunci când decideţi ceva.
Pentru a păstra o relaţie bună cu copilul dumneavoastră, interesaţi-vă despre:
• Cercul lui de prieteni – despre motivele care îl determină să-şi aleagă prietenii, despre activităţile făcute împreună cu aceştia, fără a-l critica
• Viaţa lui şcolară, fără a-i face morală şi a-l acuza
• Diverse lucruri: gospodărie, cum se simte, evenimente importante pentru el, relaţia cu cei apropiaţi.
Copiii cresc în perioada despărţirii, se maturizează, iar părinţii rămân adesea cu imaginea pe care o aveau despre ei în trecut. Este important, ca părinte, să fiţi conştient că, de fapt, copilul dumneavoastră creşte, se dezvoltă şi vrea să fie tratat ca adult, ca partener, nu de pe poziţii de superioritate. Pentru asta, ar fi bine să comunicaţi cu copilul permanent, să ţineţi o legătură strânsă, să faceţi schimb de fotografii şi de planuri de viitor.
Materialele din rubrica „Copilul meu, singur acasă" sunt parte a proiectului „Familia în migrație: protejarea drepturilor familiilor transnaționale în Europa – Moldova”, realizat de Centrul de Informare şi Documentare privind Drepturile Copilului cu suportul Fondazione L’Albero della Vita.
Opiniile exprimate în aceste articole nu reflectă neapărat punctul de vedere al agenţiei finanţatoare.
