Înțelege mai bine copilul: Acceptă-i sentimentele și lasă-l să plângă
Încă de la vârsta de doi ani, un copil poate trăi cu aceeaşi intensitate toată gama de emoții, la fel ca un adult. Furia, frica, tristeţea, fericirea sunt primele emoții care apar şi sunt uşor de explicat. Cu cât copilul va fi obişnuit de la o vârstă mică să-şi exprime stările, cu atât baza copilăriei și a adolescenței lui va fi mai sănătoasă.
Sentimentele copiilor se dezvoltă până la vârsta de 6 ani şi vor fi exprimate în funcţie de cum le este permis. Încurajaţi copilul să vorbească despre ceea ce simte. Obişnuiţi-l să-şi înţeleagă stările sufleteşti. Întrebaţi-l: „eşti supărat pentru că...?”, „eşti bucuros pentru că ţi-a reuşit...?", „te mândreşti că...?”. Spuneţi-i cuvinte care arată emoţii: „îmi pare că eşti mulţumit”, „arăţi trist”.
Întrebaţi-l ce situaţii vesele a avut în această zi, dacă s-a bucurat sau a fost întristat de ceva. Părinţii îi pot explica printr-un joc sau pur şi simplu că atunci când cineva plânge, curg lacrimi, iar plânsul exprimă o stare de furie, tristeţe sau o supărare. Propuneţi-i să-şi compare trăirile cu vremea de afară, un anotimp, o floare, un animal sau un obiect neînsufleţit.
Acceptați-i sentimentele și lăsați-l să plângă
Copiii ai căror părinți sunt plecați, trebuie să facă faţă multor situaţii noi, în special în prima perioadă de timp. Înţelegeţi momentele de nelinişte şi suferinţă prin care trece. Acceptaţi-i sentimentele şi nu le interziceţi să le exprime, prin expresii de genul: „nu-i frumos să te superi”, „nu te teme”, „zâmbeşte”. Cu aşa cuvinte îi daţi de înţeles că ceea ce simte este greşit sau nu are importanţă.
Un copil căruia nu i se permite să-şi arate sentimentele nu se debarasează de ele. Dacă le înăbuşă, se poate îmbolnăvi. Şi pe adulţi îi paşte acest pericol. Când un copil nu poate manifesta emoţiile care îl copleşesc, face lucruri „rele”. Adulţii, la fel. Specialiștii spun că cele mai multe dintre comportamentele problematice ale copiilor apar pe fonul emoţiilor de frică, furie, tristeţe. În condiţiile în care adulţii abia reuşesc să se abţină, cum ar putea un copil să se descurce cu emoţiile lui? Ceea ce ar trebui să înţeleagă părintele atunci când un copil „se dă cu fundul de pământ” este că acest copil a ajuns la un moment când nu reuşeşte să facă faţă emoţiilor, nu că ar vrea să facă nazuri.
Încurajaţi exprimarea emoţiilor prin cuvinte şi învăţaţi-l să se exprime într-un mod prin care să nu-şi facă rău nici lui, nici altora. Este important și să validați emoţia. De exemplu, ați punea să-i spuneți: „e dreptul tău să fii trist”… „ştiu că eşti furios dar nu e bine să lovești, nu e potrivit să-ţi foloseşti furia făcând durere altcuiva. E normal să plângi dacă asta te ajută, dar să ştii că nu aşa rezolvi o situaţie”. Încurajaţi alte moduri de a arăta ceea ce simte: să vorbească cu un prieten apropiat despre ceea ce-l frământă, să deseneze, să bată mingea, să ţină un jurnal etc. Toate acestea îl poate ajuta să se elibereze de energia negativă fără să jignească pe alţi oameni. Plânsul este și el o cale de a eliberare a emoţiilor puternice. Chiar dacă este dureros să vezi cum plânge un copil, poate e mai bine s-o facă. În loc de „gata, nu mai plânge” sau „nu te purta ca un bebeluş”, spuneţi „plângi şi descarcă-te”.
„Fii bărbat”, „doar fetele plâng”
Indiferent că sunt băieți sau fete, copiii au nevoie de căldură, atenţie, susţinere în exprimarea emoţiilor. Poate fetele par mai sensibile, dar asta se întâmplă pentru că se mai păstrează ideea greşită că băieţii nu trebuie să arate ce simt, mai ales să plângă. Dacă băieţii s-ar simţi liberi să spună şi să arate ce simt, ar arăta aceleaşi emoţii.
Destul de frecvent mai putem auzi, fraze precum „bărbaţii adevăraţi nu plâng”, „nu te purta ca o fată”, „fii bărbat”, „doar fetele plâng”. Astfel, li se induce ideea că este rușinos ca băieții să-și recunoască emoțiile și mai ales să le exteriorizeze. În pare parte, intenția părinților este de a-i încuraja pe copii, însă, de fapt, aceste mesaje descurajează exprimarea emoțională a copilului. Astfel, copiii ajung să-și inhibe emoțiile, iar în momente când se simt rău, nu îndrăznesc să spună, să ceară ajutor.
„Dacă din copilărie au fost învățați să-și înăbușe trăirile, același lucru vor face și când vor deveni adulți și se vor întâlni cu stresul”, spune psihologul Sergiu Toma. „Capacitatea adultului de a-și exprima emoțiile ține de abilitățile pe care le-a învățat în copilărie. Dacă a avut părinți care l-au încurajat să spună ce-l deranjează și să nu plece în momentul când simte asta, va deveni un adult care va fi în stare să exteriorizeze frustrarea decât să o interiorizeze și să o înece cu un pahar cu alcool”, explică specialistul.
Studiile arată că bărbații sunt mult mai tentați să apeleze la țigări și alcool pentru a face față stresului. Astfel, ei încearcă să evite, să fugă de realitate. Pe când femeile - plâng, se izolează, fac depresie. Aceasta vorbește despre abilitățile de exprimare a emoțiilor, care, le-au fost formate încă în copilărie.
„Există multe expresii și dacă ele sunt perpetuate și băgate în mintea unui copil, ajung să funcționeze ca un soi de mici programe la care creierul copilului apelează foarte frecvent. Aceste mesaje care sunt contradictorii cu dezvoltarea emoțională a unui copil vin în egală măsură, atât de la tați cât și mame. Și mama este cea care spune „nu plânge pentru că nu ești fetiță”. Deseori, anume mama este cea care pune aceste bariere în exprimarea emoțională. Pentru mine e greu să spun că băieții sunt așa pentru că au avut tați reci emoțional. Ei au crescut așa pentru că părinții lor, atâta mama cât și tata le-au impus anumite valori. Acestea ar fi „nu plânge”, „hai mai repede”, „fă așa pentru că așa fac băieții”. Ambii părinți ar trebui să lase copilul să-și exprime emoțiile, menționează psihologul.
Copiii trebuie învățați să recunoască ce simt pentru a putea vorbi despre emoţia pe care o au, pentru a se putea adapta social şi pentru a-și menţine sănătatea mentală.
foto simbol
