Cum să procedăm în cazul comportamentelor nedorite ale copilului?
La prima vedere, s-ar părea că cel mic pur şi simplu „nu ascultă”, „nu vrea să înţeleagă”, „este alintat”. De fapt, întotdeauna există un motiv pentru care copilul se comportă aşa. Pentru a schimba comportamentul copilului, întâi de toate, trebuie să aflăm care sunt cauzele lui. Psihologii au evidenţiat patru cauze de bază ale comportamentelor dificile ale copilului.
1. Lupta pentru atenţie
Atunci când copilul nu primeşte cantitatea de atenţie necesară pentru dezvoltarea sa normală şi bunăstarea emoţională, el găseşte o cale prin care s-o obţină – neascultarea. Părinţii îşi lasă treburile, varsă o mulţime de observaţii pe capul copilului... Desigur, nu este foarte plăcut, dar totuşi, copilul obţine o oarecare atenţie. Mai bine aşa, decât nimic.
2. Lupta pentru autoafirmare şi împotriva puterii şi controlului exagerate din partea părinţilor
Faimoasa cerere a copilului de doi ani – „eu singur” – este prezentă pe parcursul întregii copilării, iar la adolescenţi devine şi mai acută. Copiii devin foarte sensibili atunci când le este lezată această aspiraţie şi părinţii comunică cu ei dându-le indicaţii. Dacă observaţiile şi sfaturile sunt prea dese, ordinele şi criticile prea dure, iar grijile exagerate, copilul începe să se revolte. Părinţii sau profesorii se ciocnesc cu reacţii de încăpăţânare, negativism şi opoziţie. Sensul acestor comportamente pentru copil este să-şi apere dreptul de a-şi gestiona singur afacerile şi să arate că este o personalitate. Nu contează că soluţia lui, deseori, nu este cea mai reuşită sau chiar greşită. În schimb, este a sa şi anume aceasta contează!
3. Dorinţa de a se răzbuna
Copiii adesea sunt supăraţi pe părinţi. Cauzele pot fi dintre cele mai diferite: mama acordă mai multă atenţie celui mic; părinţii au divorţat; copilul a fost dus de acasă (la spital, la bunei); părinţii se ceartă mereu etc. Sunt şi multe cauze singulare pentru supărare: o observaţie ascuţită, o promisiune neîndeplinită, o pedeapsă dură. Ceea ce vedem la suprafaţă, în aceste situaţii, sunt aceleaşi proteste, neascultări, reuşita scăzută la şcoală. Însă, în adâncul sufletului, copilul suferă şi este îngrijorat. Sensul comportamentului „rău” în acest caz poate fi exprimat în felul următor: „Voi m-aţi rănit, vreau să vă simţiţi la fel”.
4. Pierderea încrederii în propria reuşită
Uneori, copiii trăiesc foarte dureros nereuşitele dintr-un domeniu, iar aceasta le influenţează şi alte sfere ale vieţii. De exemplu, un copil care întâmpină greutăţi în relaţiile cu colegii de clasă, poate să înceapă să aibă rezultate scăzute la şcoală. În alt caz, unele insuccese de la şcoală stârnesc un comportament provocator acasă. Acest „transfer al insuccesului” rezultă din stima de sine scăzută a copilului. Adunând o experienţă amară de eşecuri şi critică la adresa sa, copilul îşi pierde încrederea în sine. El ajunge la concluzia: „Nu are rost să mă străduiesc, oricum n-o să-mi reuşească nimic”. Este ceea ce are pe suflet, dar pe dinafară, comportamentul său ne arată: „Îmi este totuna”, „Şi ce dacă sunt rău?”, „Chiar am să fiu rău”.
Cum ne dăm seama ce a provocat comportamentul nedorit al copilului? Deşi poate părea paradoxal, este destul de uşor să descoperi cauza adevărată a neascultării şi comportamentului nedorit al copilului: e suficient să atragi atenţie la propriile emoţii atunci când copilul, în mod repetat, nu te ascultă şi nu se supune. Această reacţie este diferită în funcţie de cauză: emoţiile părinţilor sunt „oglinda” problemei emoţionale ascunse pe care o trăieşte copilul. Iată ce emoţii ale părinţilor corespund fiecărei cauze descrise mai sus.
• Dacă copilul luptă pentru atenţie, enervând permanent cu neascultarea şi poznele sale, părintele simte iritare.
• Atunci când cauza neascultării continui este lupta cu voinţa părintelui, acesta simte furie.
• Dacă motivul ascuns al dificultăţilor de comportament este răzbunarea, părintele se simte supărat/ jignit.
• În cazul când copilul trăieşte profund necazurile sale, părintele cade pradă sentimentului de neputinţă, uneori şi disperării.
Mai multe, poți citi în ghidul Educă-ți copilul cu grijă.
