Potrivit Studiului de Indicatori Multipli în Cuiburi, publicat de UNICEF în aprilie 2014, circa 21% dintre copii au cel puțin un părinte plecat peste hotare, iar 5% - ambii părinți. Efectele migraţiei sunt trăite nu doar de cei care pleacă, ci şi de membrii familiei care rămân acasă, în special copii şi bunici.

Părinţii sunt cei care trebuie să asigure toate condiţiile şi să-şi ofere dragostea pentru ca un copil să se dezvolte sănătos. Legile ţării noastre spun că părinţii sunt reprezentanţii legali ai copilului lor şi acţionează în numele acestuia în relaţiile cu toate persoanele şi autorităţile, pentru a se asigura că drepturile şi interesele legitime ale copilului sunt realizate (articolul 61 din Codul Familiei).

Scrisorile şi discuţiile dese la telefon sunt o modalitate potrivită pentru părinţii plecaţi de a fi prezenţi zilnic în viaţa propriilor copii. Comunicaţi cât de mult posibil cu copilul – la telefon, prin internet, prin scrisori şi cărţi poştale, prin vorbe aduse acasă de consăteni.

Comunicarea non-verbală este importantă. Pentru că la distanţă, la telefon sau în scrisori, nu puteţi da afirmativ din cap şi nu puteţi ridica sprâncenele a semn de întrebare, ar fi bine să exprimaţi în cuvinte ceea ce vreţi să spuneţi, ceea ce simţiţi, ce vă interesează sau vă îngrijorează.

Studiul de Indicatori Multipli în Cuiburi, publicat de UNICEF în aprilie 2014, arată că circa 21% dintre copii au cel puțin un părinte plecat peste hotare.

Atunci când decideți să plecați peste hotare, stabiliți împreună cu copilul cine va fi persoana în grija căreia rămâne, ce responsabilităţi va avea această persoană şi care vor fi și responsabilităţile copilului.

Primul lucru la care trebuie să vă gândiţi atunci când decideţi cu cine rămâne copilul este dacă persoana are un comportament adecvat.

Cu toate că părinţii sunt cei care-şi cunosc cel mai bine copiii, uneori, se întâmplă că nici ei nu mai reuşesc să facă faţă situaţiilor. De multe ori, părinții reacționează violent la unele comportamente ale copiilor considerându-le ca fiind negative sau intenţionate, când, de fapt, poate fi doar un comportament specific vârstei. Pentru a înţelege mai bine copiii şi comportamnetele acestora este important să cunoaşteţi şi particularităţilor de vârstă ale copilului.

De exemplu, în perioada adolescenţei, se accentuează nevoia de afirmare a copilului. Un adolescent are nevoie de mai multe posibilităţi pentru a-şi dezvolta personalitatea şi a-şi spori independenţa faţă de părinţi. Atunci când această nevoie nu îi este realizată, copilul poate deveni indiferent, izolat, revoltat sau agresiv.

Gradul de independenţă al copilului nu creşte neapărat odată cu vârsta. Doi adolescenţi de 14 ani se pot comporta diferit în aceeaşi situaţie. Dacă intenţionaţi să plecaţi, cu siguranţă vă faceţi griji pentru el şi vă întrebaţi cât de pregătit este să se descurce în lipsa dumneavoastră.

Încurajaţi independenţa copilului

Pentru a deveni mai matur şi mai puternic, un copil are nevoie de independenţă. Părinţii care învaţă copilul să se bazeze pe propriile forţe vor câştiga aprecierea, respectul şi dragostea lui. Părinţii care sunt atenţi la evoluţia copilului, îi oferă ocazii să-şi dezvolte capacităţile şi să devină independent. Astfel, copilul acumulează experienţe valoroase care îl ajută în viaţă. Cu siguranţă, copilul are nevoie de suportul şi ghidarea adulţilor în acest proces de maturizare.