CIDDC - Centrul de Informare şi Documentare privind Drepturile Copilului din Moldova

Elevii și profesorii din școli profesionale învață cum pot administra școala împreună

Elevii și profesorii din 5 școli profesionale din raioanele Hâncești, Florești, Ungheni și municipiile Bălți și Chișinău vor fi ghidați pe durata anului de studii 2015-2016 cum să creeze și să asigure funcționarea consiliilor elevilor, astfel încât să reprezinte cu adevărat vocea elevilor.

Inițiativa are loc în cadrul unui program implementat de Centrul de Informare și Documentare privind Drepturile Copilului din Moldova (CIDDC). Programul are la bază rezultatele studiului Bunăstarea copiilor – studenți ai școlilor profesionale din Moldova, efectuat CIDDC și Fundația Servicii de Dezvoltare din Liechtenstein (LED) în anul 2014. Studiul a scos în evidență mai multe detalii despre nivelul de bunăstare și asigurare a necesităților de bază (financiare, educative, psiho-sociale), printre care și faptul că tinerii nu își cunosc drepturile lor în instituție.

La primul atelier de lucru, din 24-25 septembrie, elevii și profesorii au învățat despre rolul și misiunea unui consiliu de elevi, prevederile dreptului la educație stipulat în Convenția ONU privind Drepturile Copilului și în legislația națională. „Am discutat despre relația Consiliului cu alți membri ai administrației și cum poate un consiliu interveni în diferite situații. Pe viitor noi vom împărtăși semenilor informația cunoscută, pentru a asigura o organizare mai bună decât în prezent”, a spune Cristina Daghi, elevă.

Profesorii implicați în program afirmă că au decis să participe în program pentru că doresc să cunoască cum să abordeze corect activitatea consiliului și cum pot să-i susțină pe elevi. „Eu întotdeauna am susținut ideea ca elevii să fie implicați în activitatea școlară. Școală este pentru elevi. Trebuie să ținem cont de părerile lor, să cunoaștem ce nevoi au, pentru a avea o educație de calitate", mărturisește Olesea Ionescu, psiholog școlar.

Școlile profesionale implicate în program au fost selectate în urma unui concurs desfășurat de Centrul de Informare și Documentare privind Drepturile Copilului în perioada mai-iulie 2015. Iosif Moldovan, consultant CIDDC, spune că: „După acest atelier vom continua să mergem în școlile lor pentru a oferi consultații, instruiri pe anumite probleme care elevii consideră că le au de rezolvat astfel încât ei să poată să-și îndeplinească eficient rolul”.

Inițiativa reprezintă o componentă a proiectului „CONSEPT III – Consolidarea Sistemului de Educație Profesională Tehnică în Moldova”, implementat de CIDDC, în parteneriat cu Ministerul Educației. Suportul financiar este oferit de Fundația Servicii de Dezvoltare din Liechtenstein (LED).

Pentru mai multe detalii:

Irina Gușanu, Comunicator CIDDC

Tel: 068 499746;

Email:  Această adresă de email este protejată de spambots. Trebuie să aveți JavaScript activat ca să o puteți vedea.  sau   Această adresă de email este protejată de spambots. Trebuie să aveți JavaScript activat ca să o puteți vedea.

 

Web: www.childrights.md

 

Last modified onVineri, 25 Septembrie 2015 13:43
Admin

Email Această adresă de email este protejată de spambots. Trebuie să aveți JavaScript activat ca să o puteți vedea.
back to top

Contacte

Adresa: Strada Eugen Coca nr. 15, Chișinău,
Republica Moldova, MD-2008

Tel./Fax: (+373 22) 747813, 716598, 744600

Email: Această adresă de email este protejată de spambots. Trebuie să aveți JavaScript activat ca să o puteți vedea.

Ambasadorul 2%

Sustin 2%! Sustin 2%! 

Partener media:

Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente

Top of Page